Marko

Capitolul 17

—Bine, fie, îi răspund pe un ton posomorât.

  Fiindcă în moment de criză mi se pun în funcție rotițele mai repede, mi-a venit o idee...
O să o pun pe Alice, care îmi este datoare pentru că am organizat o dată, o petrecere mai mult cu scopul a se vedea ea cu iubitul său, cu care părinții ei nu sunt de acord, să îl spioneze pe Marko. Îi va fi foarte ușor, deoarece tot liceul este afară și cred că băieții nu își vor da seama că sunt ascultați.

—Înainte pot da un telefon? Știu că așa se procedează.

—Da, Stormy. Nu ești la pușcărie, mă ironizase diriginta, dându-și seama de apropoul meu amuzant.

Îi mulțumesc politicos, după care mă mut pe partea cu ferestre pentru a o apela pe Alice.

—Alice, ești afara?

—Stormy? Da, de ce?

—Îl vezi pe Marko și pe băieții aceia cu geci de piele? Îi atrag atenția în timp ce îi urmăream cu atenție pe fereastra holului.

—Da, răspunse aceasta confuză.

—Du-te cu prietenele tale pe acolo și vreau să asculți ce vorbesc ei până se sună. Și să nu zici la nimeni ce ai auzit.

—Dar am să-mi pierd toată pauza...

—Pauza are douăzeci de minute, petrecerea mea și timpul petrecut de tine cu iubitul tău, a avut nouă ore, iar timpul în care părinții tăi ar putea afla este de maxim cinci minute. Tu alegi.

—Bine. Te poți baza pe mine.

—Mulțumesc!

Mă întorc mulțumită, anunțând-o pe doamna dirigintă că am terminat de vorbit la telefon, dar nu înainte de a o vedea pe Alice în acțiune.

—Bine, vom merge acum în sala voastră de clasă. Este mai liniște.

Perfect. Clasa noastră este poziționată fix cu geamurile la parcarea din fața liceului și spre ieșirea din curte. Am să îi pot supraveghea mai de aproape.

Când ajungem în clasă, mă așez pe o bancă de la fereastră astfel încât să pot observa gașca de băieți și pe Alice care stă la numai 2 metri de ei. Pot spune că sunt pe deplin satisfăcută.

—Deci, la ce v-ați gândit? Ridică diriginta o sprânceană, așteptând planurile noastre.

—Păi, castingul ne-am gândit să îl facem în sala de sport.

—Pentru asta ne trebuie aprobarea doamnei director și ne gândeam că poate o rugați dumneavoastră să ne lase acolo, îi ceru Lisa permisiunea, făcând ochișorii ei de cățeluș plouat. Mereu funcționează.

—Nu știu dacă va fi de acord. Vă va sugera sala de muzică.

—Da, dar sala de sport este mai mare. Vă rugăm nu puteți să o sunați acum?!

—Hmmm, bine, se lasă păgubașă, făcându-ne pe plac.

După o discuție îndelungată cu doamna director care părea de neînduplecat, se lăsă într-un final înduplecată de vorbele noastre mieroase, care îi promiteau un casting de nota 10.