Margaretele Lui

Capitolul 6 - „Zâmbetul care m-a făcut să plâng"

Capitolul 6 - „Zâmbetul care m-a făcut să plâng"

        Îmi încălzesc palmele, prinzând paharul de carton fierbinte. Mă simt epuizată, și mi-aș fi dorit ca mama să nu povestească tuturor ce s-a întâmplat ieri. Salonul bunicului este plin acum de rude care nici nu l-au cunoscut vreodată, iar eu sunt nevoită să stau singură pe hol. De când m-am întors în Paris lucrurile au mers doar prost. Nici măcar nu am apucat să mă bucur de oraș, sau măcar de o plimbare prin parc. Am fost complet singură, evident excluzând-o pe Camille de care scap cu greu atunci când reușește să mă prindă în capcană.

        Decembrie se simte doar la câteva zile distanță și deja norii negri ce au acoperit până acum străzile, au devenit nori albi. Frigul mă face să tremur pe holul spitalului și simt cum corpul își pierde tensiunea când o pătură groasă îmi este așezată pe spate.

         — Ai o secundă? un barbat înalt cu pielea ciocolatie și ochii negri apare din spatele meu, afișând un zâmbet mic și așezându-se lângă mine.

        Pentru câteva secunde mintea îmi devine alertă și simt o durere în piept. Nu este cel mai plăcut atunci când un doctor vrea să vorbească cu tine, mai ales dacă sunt vești despre pacientul pe care îl vizitezi.

         — Vreau să vorbim despre bunicul tău, deschide o mapă albastră, iar eu simt cum inima mi se scufundă în stomac.

         — Oh, mă bâlbâi. Sigur, îmi înghit nodul din gât și refuz să privesc mapa, sperând că nu voi citi ceva ce mă va distruge.

         — Perfect, zâmbetul lui se mărește. Sunt doctor Laurent Havardeux. Sunt câteva chestii pe care aș vrea să le discut cu familia domnului Joix, dar am considerat că mama ta nu este prea capabilă să discute despre bunicul tău, având în vedere atât sănătatea ei, cât și a lui.

       Oh, deci el nu a fost de față când eu eram trasă de gardieni din salon. Prefer să îl cunosc așa, decât să mă privească de parcă aș avea nevoie de tratament pentru demență.

         — Am făcut câteva teste, având în vedere stopul cardiac pe care l-a suferit ieri, și am descoperit că bunicul tău suferă de cardiopatie ischemică, îmi oferă diagnosticul de parcă aș știi despre ce este vorba.

         — Adică, dacă susține că este extrem de obosit sau că are dureri în piept, nu trebuie să vă faceți griji, adaugă. Este predispus la infarct de miocard, dar asta doar în cazuri extreme, ceea ce nu este la voi.

         — Asta înseamnă că îl putem lua acasă? simt cum întreg corpul îmi plutește.

         Laurent se amuză de reacția mea și își clatină capul în sus și în jos, lăsându-mă cu un zâmbet imens pe față. Pentru prima dată de când m-am întors simt că viața joacă corect. Îi mulțumesc doctorului Havardeux și decid că am nevoie de o relaxare. Mâine mă întorc la muncă și mă simt mai epuizată după acest sfârșit de săptămână, decât după orele pline din Saint-Anne. După ce mă asigur că mama se descurcă singură până pleacă restul rudelor, hotărăsc să mă întorc acasă. Poate astăzi voi avea prilejul de a căuta câteva apartamente cu potențial. Vreau să mă mut cât mai curând de acasă.