Obscur - I. Lagune

13.1

- Ce-ai zis?

- Să mă fuți! am țipat, iar el a tresărit.

Speram că nu trezisem pe nimeni. El la fel.

- Nu te simți bine, nu-i așa? s-a apropiat de mine și mi-a atins umerii, dar nu în felul în ăla. Adela ar trebui să înceteze din a mai vorbi în locul meu.

- Hai în pat!

- O să mă fuți, te rog?

Ce penibil, ar fi zis Conștiința mea, dacă mai era trează. Era penibil.

- Termină, a zis ferm. Ești beată, e în regulă. Dimineața o să îți revii, dar cu o migrenă și o stimă de sine foarte scăzută, dacă îți vei mai aduce aminte.

Iar atunci l-am sărutat și i-am cuprins mâinile, mutându-le pe sânii mei, și parcă l-am obligat să pipăie, iar el nefiind prea sigur, nu voia să-mi răspundă la sărut, dar am simțit cum i se sculase.

Tot eu am fost cea care l-a îndepărtat și... l-am plesnit. După un moment în care a gemut de durere și s-a dat câțiva pași înapoi cu mâna la falcă și cu o figură surprinsă, a zis:

- Ești pshiopată?

Nu am răspuns.

- Și tu și curva aia de Adela sunteți ca... una și aceeași persoană... Ciudatelor! Stați departe de mine!

Asta era o replică folosită de toți bărbații pe care eu și ea i-am cunoscut vreodată. Nu conta ce făceam. Ei găseau întotdeauna asemănări în faptele noastre și ne băgau în aceiași oală. Sunteți identice. Gemene bolnave. Exagerau. Eu și Adela nu eram una și aceeași persoană! Absolut deloc. Acum, doar mă supuneam unor indicații. Trebuia să-mi joc rolul și să-l scot din minți.

- Hai la culcare, Tudor, ești obosit, l-am apucat de mână și l-am tras după mine, dar s-a smucit.

- Lasă-mă dracu' în pace!

Dar nu trebuia să-l las. Și l-am lăsat. Trebuia să-mi aprind și o țigară de noapte bună, dar tot ce am făcut a fost să mă arunc în pat și să închid ochii. Îmi era somn, voiam doar să se termine odată. Tudor era în duș. Poate că nu a fost bine ce-am făcut. Poate că nu ar trebui să jucăm oamenii pe degete întotdeauna, Adela. Dar mi-ai promis un pachet de Sobranie.

La dracu'! mi-am zis în gând. Se presupune că trebuia să închid ochii, să adorm și să mă trezesc naibii cu razele soarelui mângâindu-mi fața dimineața, nu să redeschid ochii atunci când ăsta aprinde lumina. M-am răsucit pe o parte și acolo era. Parcă o făcea intenționat.

- Tudor, mi-e rău, stinge lumina!

Brusc, am simțit cum o senzație insuportabilă de greață mă posedă și eram gata să vomit. Nu în pat, că-mi iau bătaie.

- Îmi vine să vomit.

- Dacă bei ca o vacă!

- Tu ai început! am ridicat tonul.

- Taci, că nu ești singură în casă!

Am inspirat adânc și am închis ochii, apoi am simțit cum mă trage de mână și mă duce în baie. Situația devenise mai penibilă decât însuși conceptul. Stăteam în genunchi, iar Tudor mă ținea de frunte în timp ce-mi vomitam sufletul în wc.

Și după ce m-am potolit, s-a dus la bucătărie. Mi-am luat o țigară și l-am urmat. Era ultima. Poate că totuși urma să am parte de o țigară de noapte bună.

- Îmi e atât de rușine, am zis dintr-odată.

Nu mi-a răspuns.

Nu puteam să o duc până la capăt dacă nu-mi dădea niciun imbold.

- De ce fumezi? m-a întrebat dintr-o dată în timp ce și el fuma.

- Pentru că sunt o curvă.

- Chiar nu poți să te debarasezi măcar puțin de imaginea asta a Adelei pe care tot încerci să o copiezi? Știu că ești ceva mai mult, dar ai impresia că ăsta este felul în care trebuie să te comporți, doar pentru că spune ea.

Am oftat. Nu avea dreptate. Nu înțelegea.

- Fumez pentru că mi-e dor de cineva și numai asta mă calmează și mă face să uit.

- De iubitul tău?

- Cine?

- Tipul care te-a dezvirginat, s-a corectat.

- Tipul care trebuia de fapt să o facă.

- Nici ăsta nu se mai întoarce? a întrebat și s-a întors către mine.

- Depinde numai de el.

- Dă-mi un nume.

- R.

- Nume, nu inițială, s-a încruntat și m-a forțat să-l privesc în ochi.

La ce naiba conta? De ce naiba îl interesa asta?

- Radu.

- Fratele Adelei?

- De unde naiba îl știi? am ieșit din transă din moment ce mi-a captat atenția.

- A venit odată sau cel puțin atunci am văzut eu, la liceu să o ia pe Adela. Era nervos. I-a dat o palmă. Nu am intervenit și nici acum nu știu de ce. A luat-o de păr și a băgat-o în mașină. Credeam că e vreun iubit sau ceva, dar am întrebat-o a doua zi și mi-a zis că e frate-său. De atunci, începuse să-mi vorbească mult despre el. Chiar îți plac tipii ăștia așa violenți?

El chiar avea o părere super overrated despre mine. Parcă îmi venise să râd.

- Nu mă cunoști, Tudor, am pufnit.

- Cum zici tu, a renunțat și s-a sprijinit cu coatele de pervaz.

- Radu nu a dat niciodată în mine. Dar mi-ar plăcea să o facă, să știi.

- Ești sado-masochistă?

El a vrut-o.

- Singurul moment în care mă simt atrasă de el e atunci când devine agresiv și nervos și îndepărtează pe toată lumea din jurul lui. Devine ca o provocare. Mă excită. Îi detest suferința și vulnerabilitatea. Îl prefer doar atunci când mă respinge și mă trage de păr doar ca să mă pună în genunchi să-i desfac pantalonii. Partea aia din el îl predomină și partea aia e cea de care îmi e dor. Mă face să mă simt ca Adela, știi. Puternică, rea, perversă, feminină, încrezătoare. Scoate la iveală tot ce e mai rău în mine și tot ceea ce-mi doresc să fiu atunci când nu mă întreabă nimeni. Dar mi-e teamă că atunci când se va întoarce, dacă se va întoarce, va fi pierdut și nu îi voi mai găsi esența. Îl vor fi spălat deja pe creier și îl vor fi dezumanizat pentru totdeauna. În sensul că va fi pur și simplu o legumă care nu va putea supraviețui fără droguri. Într-un final, se va sinucide, iar eu am să-mi tai gâtul pe mormântul lui. Chiar vreau să se întoarcă, Tudor...

- Ștefania, unde e Radu? se îngrijorase pentru că am văzut-o pe fața lui. Se albise la față, se speriase de parcă văzuse vreo stafie. Până la urma urmei, arătam ca o stafie, nu?

- În Iad, am mințit. Deși nu era mare diferență.

- Poftim?

- La dezintoxicare, tot aia.

- Ștefania...

- Ce e? m-am răstit.

Mi-a desfăcut pumnul pe care îl țineam strâns și mi-am dat seama abia atunci că strânsesem țigara în palmă până când nu am mai fost capabilă să simt durerea. Dar parcă mă durea. Am ignorat senzația.

- Ești bine? îi tremura vocea.

- De ce nu aș fi? Ăsta e programul meu de seară, am zâmbit și mi-am dat seama că plângeam pentru că începeam să văd în ceață și să simt cum îmi ard obrajii de la lacrimiile-mi fierbinți.

- Mă sperii... Ești sigură că ești bine?

El chiar nu înțelegea.

- Ai țigări? Hai să mai fumăm, am zis calmă cu zâmbetul pe buze.