Obscur - I. Lagune

06. fucked up world

It's a fucked up world
What do you get
Sex and love and guns like a cigarette
A fucked up world
What do you get from it
Sex and love and guns like a cigarette
Sex and love and guns like a cigarette

- Fucked up world, The Pretty Reckless  

*  

Nu îmi place când e luni și pariez că nimănui altcuiva.

Nu îmi place să merg la liceu ca să învăț lucruri inutile de la oameni inutili și pariez că nimănui altcuiva.

Nu îmi place să merg cu autobuzul când e cald afară și pariez că nimănui altcuiva.

Nu îmi place să mă trezesc devreme pentru toate rahaturile astea, deși o fac, o facem. Și pariez că nu sunt singura căreia nu îi face plăcere.

Noi suntem noua generație. Poate avem șansa să schimbăm ceva. Să nu lăsăm societatea să se ducă de râpă așa cum știm că deja s-a dus. Și nu ne-a păsat la început. Încă nu ne pasă. Dar o să ne pese atunci când o să ne afecteze pe toți imaginea pe care Noi am creat-o pentru țara noastră. Noi am vrut curve proaste pe post de asistente TV la show-uri cu prezentatori fără prea multe clase, în care vedetele la fel de bine înzestrate cu inteligența, vin să își facă reclamă cu divorțurile lor spectaculoase și prostia nemărginită care zace în ele. Noi am vrut să fim reprezentați astfel. Nouă ne convine asta? Ne convine, pentru că vedem silicoane în țâte și în cur, care sar la Un show păcătos atunci când târfele alea încearcă, se străduiesc să danseze pe muzică de proastă calitate. E o imagine plăcută, într-adevăr. Mai ales că asistentele alea două nu au aproape nicio treabă cu dansul, iar când dansează împreună, o fac separat de fapt, pentru că de ce pula mea ar avea o coregrafie?

Noi suntem noua generație. Am avut șansa să schimbăm ceva. Am avut șansa să arătăm că dispunem de un creier, o conștiință, o personalitate, o dorință. Dar am dat greș, iar acum suportăm consecințele în acest oraș poluat mai mult de oameni cu un caracter murdar decât de deșeuri sau gunoaie. Am ales să fim așa, să trăim așa. Ne-am nenorocit de tot. Nu știu dacă așa se întâmplă în toată lumea, dar știu că nu vreau ca țara mea să arate așa. Nu vreau să trăiesc în mizeria asta. Nu vreau să fiu contaminată cu prostie și falsitate. Încă vreau să mai schimb ceva, deși știu că nu se poate. Nu se poate să mai schimbi ceva după ce ți-ai ratat șansa. Universul nu îți acordă o mie de încercări dacă ești prost și nu profiți de cele dintâi. Ne-o facem cu mâna noastră.

Nu știu de ce vrem să trăim așa. De ce ne mulțumim cu atât. Nu știu de ce alegem să rămânem așa.

Nu știu de ce cocalarii preferă să ne dezguste vederea cu stilul lor vestimentar extrem de bine pus la punct, să ne distrugă simțurile olfactive cu spray ieftin amestecat cu transpirație și să ne perturbe auzul cu manelele pe care le dau la maxim pe telefon.

Asta se întâmpla acum, la ora 11:25, în 311. Asta m-a declanșat.

Adela se încrunta. Adela nu spunea nimic. Adela era nervoasă.

Nu eram obligate să-l ascultăm pe Florin Salam. Știam asta. Dar el nu avea de gând să oprească muzica sau să folosească un săpun sau să își asorteze culorile hainelor mai nederanjant vederii sau să nu își mai poarte freza ridicată în sus de parcă ar fi băgat în priză. Știam asta.

Și totuși, tot ce puteam face era să băgăm și noi muzică pe telefon și să dăm la maxim în speranța că telefoanele noastre scumpe o să-i acopere lui rabla. Așa că Adela i-a mai aruncat o privire tăioasă și a băgat ceva dubstep cu bass turbat care să zgârie timpanele tuturor, dar să ni le excite pe-ale noastre, căci dubstep-ul din telefonul nostru făcea orice persoană cu gusturi bune să se ude. Dacă ai urechi, folosește-le să auzi muzica bună. Ascult-o. Simte-o. Trăiește-o. Câteva babe s-au încruntat, dar totuși, e mai bine decât manele și pe bune, chiar ar trebui să o recunoască. Bassul nostru acoperea acordeunul lui, așa că respectivul și-a apropiat telefonul de ureche, astfel încât să-și audă manelele, dar nu cred că mai avea cum.