Obscur - I. Lagune

21. gods and monsters

You got that medicine I need
Fame, Liquor, Love give it to me slowly
Put your hands on my waist, do it softly
Me and God, we don't get along so now I sing

- Gods and Monsters, Lana Del Rey

*

Întoarcerea lui Radu m-a luat prin surprindere și m-a prins nepregătită. Nepregătită pentru consecințe și suferință. Pentru revenirea la sclavie și supunere. Pentru suportarea ordinelor și păstrarea secretelor negre. Pentru Lumea Apocaliptică ce a început cu ei doi și se va termina cu moartea mea în semn de sacrificiu.

Am plâns toată noaptea și mi-am reamintit de Efectul Radu. Efectul său negativ asupra mea și tot tacâmul cu care-mi mâncasem porția în trecut și o ținusem tot așa până-mi luase hrana de la gură și mi-o readusese mai contaminată și otrăvită ca oricând. Și m-am înecat de la prima îmbucătură. Mi-am băgat degetele pe gât și am vomitat întreaga mea inocență. Sunt gata să mă iei, Radu!

M-a lovit ca un cuțit în inimă și mi-a sfâșiat întreaga cavitate toracică. A început să-mi zgârie cele trei straturi cu lama incredibil de ascuțită și a terminat înjunghiându-mi repetat nucleul și râzând la final, privindu-mă moartă și incapabilă să-i mai pot oferi ceva. Ceva ce oricum ar fi ignorant. Nu puteam să nu-mi plâng de milă și să-mi cânt singură melodia aia tâmpită de la Bambi, ”Doi ochi căprui”, pentru că la naiba, plângeam când îi vedeam ținându-se de mână. Dar Radu avea ochii albaștri. Bănuiesc că în adâncul meu, am știut că nu o să mă sărute și nu o să mă îmbrățișeze în felul în care o făcea pentru Adela. Probabil că știam că lucrurile vor continua de unde au rămas și nu vor lua nicio întorsătură neașteptat de spectaculoasă, iar el se va întoarce schimbat în mai bine și nu va mai fi așa un afurisit; eu voi fi doar o intrusă nenorocită în lumea lor perfectă și plină de păcat în care se jucau de-a Adam și Eva pe la spatele Creatorului. Sunt geloasă. Normal că sunt. Radu a apărut în viața mea ca un bang, m-a sedus și apoi a dispărut cu un al doilea bang și m-a lăsat să privesc în propria-mi amărăciune cum îmi seduce Idealul și aici mă refer la Adela. Teoria Big Bangului. Muream să mă atingă cum o atingea pe ea și să mă iubească cu aceeași intensitate cu care-l iubeam eu și încă o dată, cu care el o iubea pe ea. Era obsedat de ea și ea era de el. Sau cel puțin asta credeam. Exercitau foțe și energii negative și produceau dezaste în lanț. Dezastre frumoase și perfecte ce puteau fi ușor confundate cu arta. Reîntorcându-mă la arta despre care îmi tot vorbisem în ultima vreme, Radu era un punct negru, minuscul pe o pânză mare, albă și goală. O artă contemporană. Simplă și în același timp complicată. Nimeni nu o putea înțelege cu adevărat. Nimeni în afară de cel care a creat-o. Și pe tine, Radule, cine pula mea te-a creat așa diabolic și dăunător?

Mă săturasem de stilul ăsta bolnav și clișeic în care petreceam pe la casele necunoscuților și prin cluburi cu necunoscuți de parcă avea să ne mănânce apocalipsa și noi nu terminasem toate proviziile de prafuri nenorocite. Dar pentru prima dată, așa cred, chiar aveam ceva de sărbătorit și anume, Întoarcerea lui Radu în universul viciilor. Dar stai, să nu-l numim univers, fiindcă universul este al meu și numai al meu sau mai bine zis, a fost și nu aveam de gând să mai pomenesc de asta de când mi-a fost distrus sau furat sau nu mai știu. Lumea viciilor și vicioșilor. Nu știu ce naiba căutam în LeGaga sau cine dracu ne băgase sau cum reușisem să facem rost de invitații sau cum plătisem, dar cert era că intrasem și acum eram obligată să mă bucur de noaptea asta fără să-mi pese de crizele pe care o să le facă mama atunci când o să mă întorc în zori cu ochii roșii de la verde și cu picioarele depărtate de la prea multă pulă-n pizdă.