Daddy?

Capitolul 6

Ceva îmi e luat ușor de pe piept, iar eu îmi deschid ușor ochii. Casc și mă întind puțin. Realizez că am adormit în timp ce citeam. Dean semnează pagină la care am lăsat îndoind colțul pagini. Îl urmaresc cu privirea până când intră în baie închizând ușa după el. Iese după câteva minute îmbrăcat la costum și cu părul făcut.

- Unde te duci?

Mă târăsc pe pat până a margine pentru a fi mai aproape de el.

- In caz că nu știai, am un loc de munca. Nu mai pot lucra de acasă.

Își aranjează cămașa, iar apoi se întinde și ia o cravata. Face un nod, dar apoi îl desface pentru că arată oribil. Mă ridic din pat tarandu-ma, și mă duc în spatele lui.

- Știu eu sa fac un nod decent pentru cravata. ii zic, luandu-i cravata de la gât.

- Nu zic nu.

Mă ridic pe vârfuri pentru a ajunge cu mâinile la gatul lui, iar el îmi face treabă mai ușoară apucandu-ma cu brațele de după solduri și ridicandu-ma la nivelul lui. Ii fac un nod, care, dupa mine e mult mai bun decât al lui.

- Merci. spune dintr-o suflare lasandu-ma jos.

Mă tolănesc la loc în pat, plictisindu-ma. Intra din nou luând niste chei de pe noptiera. Nu îl întreb de ce s-a întors, pentru că sunt sigura că și-a uitat cheile de la mașina sau pe cele de la birou. Oftez. Mă ridic leneș din pat, iar gândul îmi fuge la mâncare. Mi-a gătit câteva ori, și sincera sa fiu gătește chiar bine. M-a învățat și pe mine sa fac ceva de mâncare, mai exact ceva supa, omleta și cartofi prăjiți. Pe ultimele două le-am înțeles, și le pot face, dar supa. In niciun caz. Mi se pare prea greu, dar când văd cu câtă răbdare gătește el și cu câta plăcere îmi vine să distrug ceva. Cum poate gati așa ușor? E undeva mai pe dimineața dacă pleacă la serviciu, iar razele gingașe care intra timid pe sub peretele îmi dă dovadă că e, într-adevăr, dimineața.

Îmi pun fundul pe bara de care ar trebui sa mă țin când cobor scările, și mă las sa alunec până jos. Când sa pun piciorele pe podea, mă dezechilibrez, dar cineva mă prinde de la spate.

- Scuze.. murmur ușor înainte de a vedea cine m-a prins.

Da ușor din cap, și presupun că zice că nu e nimic. Mă îndrept spre bucătărie, și băiatul care e deobicei aici, mă salută prietenos. Am inceput sa ne tutuim, dar inca nu înțeleg de ce nu o făceam de la început. Nu pare cu mult mai mare decât mine. Presupun că are in jur de douăzeci și patru.

- Cred că vreau o salata. spun, ducandu-ma lângă el.

Spala niste vase, in timp ce fredonează un cântec. Cred că e Halsey Without me. Chiar daca nu am pe ce ascult melodia, tot o știu de la radio. Pare că e cu capul in nori, gandindu-se la altceva.

- Scuze..ai zis ceva? își scutură capul și se uita la mine.

Ii pun mana pe umăr, zambindu-i.

- Nu contează. Unde sunt legumele?

- In frigider, in ultimul rand.

Îmi dau mana jos de pe umărul lui, și mă îndrept spre frigider. Scot doar castraveți, și incep sa ii tai feliuite. Le pun într-un bol de salata, iar apoi pun lucurile care ar trebui sa ii dea gust.

- Mai! De ce nu mi-ai zis mie că vrei o salata? întreabă supărat. Asta e treaba mea.

- Știu. Doar că te-am văzut îngândurat și am zis sa te las. Oricum, mă descurc să-mi fac o salata, la mâncare pe bune nu mă descurc.