Cartea Neagră a animalelor

Silin - puiul

Capitolul I - Noua lume

Oare s-a sfârșit totul? Pot să fiu liniștit acum? Totul este negru. Foarte negru! 

Nimic nu îmi inspiră a încredere. Totuși... Simt un miros de viață. Simt un miros de viață proaspătă. Simt un miros de Bolnavi, dar fără sânge și fără răutate. Deci există și monștri care nu sunt monștri? Nu știu. Chiar nu știu. Dar simt altceva în aer. Simt aerul ușor, frumos. Drumul este plin de gropi și simt vibrațiile. Un Bolnav mă mângâie pe cap. Sau încearcă. Îl ciupesc de mână cu ciocul și mă retrag speriat într-un colț. Încă doare, doare atât de mult. Simțurile îmi sunt vătămate. Sunt bine acum?

Nu sunt liniștit. Încerc să vorbesc. Poate cineva mă înțelege.

- E cineva aici? Ajutor! Mi-e frică...

De afară se aud zgomote străine, diferite de orice am auzit vreodată. Chiar dacă am puțin timp de când am ajuns pe lume, am trecut prin cea mai rea parte din viața mea. Nu sunt încă sigur de viitorul meu.

Dar sper... Se opresc dârdâielile. Se opresc în sfârșit... Se opresc. Și văd locul în care mă aflu. Un cub de metal și un Bolnav care stă pe o bancă.

Nu știu cum nu am văzut alte ființe în același loc cu mine, pe jos.

Îmi simt inima ieșind din piept. Mă doare. Doare să-mi fie frică. Doare atât de tare să nu știi că ești în siguranță... Că în orice moment ȘTIU că aș putea să nu mai fiu. Dar totul este de diferit față de ce știam până acum. Totul.

Mașina s-a oprit. Încremenesc și aștept.

Se aud pași de afară. Pas... Pas... Pas... Pas...

Deodată văd o lumină. Caldă, orbitoare, strălucitoare. Mă simt bine. Foarte bine... Ca niciodată.

Sunt încălzit de numeroase voci de alte ființe. Printre altele, cu una pe care o cunosc. O recunosc. Îmi desfac aripile și flutur din ele puternic. Sar din cub și planez pe verdeața moale și crudă. Știu că sunt în sfârșit acasă. În sfârșit... Acasă. Gata cu monștrii pe două picioare.

- Alo, e cineva?

Ființele alea bune pe două picioare mă iau cu grijă și mă duc la locul meu. Acolo am mâncare și apă.

Inspir, expir. Totul pare în regulă aici. Încep să scormonesc prin așternut și îmi fac un cuibușor. Atât de obosit sunt. Cad lat!

Adorm...

Deodată mă găsesc într-un loc roșu, întunecat...

- Ajutor!-jutor!-tor! Mă omoară...! Ajutor... - mii de voci se aud în cor.

Una câte una, surorile mele de suferință sunt lovite în cap, atârnate cu picioarele în sus, iar o lamă ascuțită le ia viața. Unele mai scapă, dar... Ajung să fie fierte de vii. Plâng în hohote... Iar mă trezesc.

Oare care este realitatea???

Totul e atât de liniștit. Nu se aud țipete de sete sau de foame, de moarte sau de tortură.

Camera mea e pictată cu alte păsări ca mine, precum și altele de care nu am mai văzut. Beau puțină apă ca să îmi revin. Beau cu sete și îmi răcoresc corpul.

Vreau să ies afară. Dar hai să mă uit înăuntru mai întâi. Să știu unde mă aflu. Este minunat! Miroase bine. Am loc destul, mă pot mișca. Apă la discreție, curată, rece. Mâncare de care nu am mai mâncat până acum. Chiar îmi place. Pe pereți sunt alții ca mine, dar colorați. Probabil veri și ei. Poate o să-i cunosc. Ce încântat sunt!