Ecoul șoaptelor

Î N C H E I E R E

        După mai bine de doi ani, ne luăm rămas-bun de la Vlad. Inițial, nu mi-am dorit prea multe de la această poveste, dar de îndată ce m-am scufundat în lumea personajului, am realizat că nu merită mai puțin decât ceva senzațional. Și sper să fi reușit să-i ofer o poveste pe măsură.

        Ca de obicei, aș vrea să vă mulțumesc din tot sufletul pentru aprecierile voastre, pentru comentariile care m-au ținut undeva deasupra liniei de plutire. Pentru mine, personal, au fost doi ani grei. Am găsit aici, alături de poveștile mele și de voi, cei care mă citiți constant, un refugiu din lumea reală. Recent, mi-am pierdut bunicul după ce a stat o perioadă în comă și mi-a fost exagerat de greu să pun punctul final la această poveste. Am oscilat între un final fericit și unul în care Vlad ar fi murit din alte cauze. Pentru că lucrurile astea se întâmplă. Însă, ca de obicei, am lăsat dramatismul pentru lumea reală și am conturat un final plin de speranță. Până la momentul actual, Ecoul șoaptelor este cea mai bună poveste a mea și m-aș bucura ca și voi să fi simțit toată dragostea pe care am pus-o printre rânduri, toată dedicarea mea pentru a ajunge la inimile voastre.

        În legătură cu acel clip promoțional – la început, era un videoclip în toată puterea cuvântului, însă Youtube-ul nu l-a acceptat din cauza politicii de confidențialitate și a drepturilor de autor. În orice caz, nici mie nu mi-ar plăcea ca cineva să îmi folosească scrierile și să și le însușească, de aceea nu m-am supărat și am mers pe o singură imagine pentru clip. Până la urmă, vocea contează, și ceea ce transmite ea. Încă o dată, vreau să-i mulțumesc lui Clabuc2, pentru că mi-a transformat visul în realitate.

        Și, încă o dată și la infinit, vouă vă mulțumesc, celor care sunteți acolo mereu. Pentru că fără voi aș fi clacat de mult.

Cu toată dragostea,
Bianca