Sirius

Șase

DEACON

O căldură sufocantă mi s-a infiltrat între omoplaţi. Stomacul mi-a vibrat în trei reprize scurte, apoi câteva chicote înfundate mi-au spulberat visul frumos. De fapt, nu cred că a fost în totalitate un vis frumos. A fost aproape un coşmar pe care l-am simţit atât de adevărat, încât spasmele din venele mele mă copleşiseră din toate laturile.

Șiroaiele de transpiraţie curgeau pe toată spinarea mea. Nu ştiam cărui fapt i se datora tot stresul acela chinuitor. Poate era de vină coşmarul meu sau poate eram de vină eu, incapabil să mă agăţ de ceva real sau pe jumătate adevărat. Încă eram captiv între vis şi realitate.

Se întâmpla ca a zecea noapte în care o visam pe Hannah să vină la pachet şi cu o senzaţie cumplită de comă. Priveam paralizat în spatele pleoapelor. Ea era la fel de înaltă şi suplă precum o memorase creierul şi inima mea. Tot din mine tânjea după ea şi felul în care mirosea după ce ieşea proaspăt de la duş. Aveam degetele, ochii şi mâinile încâlcite în amintirea ei. Chiar dacă eram foarte conştient că nu mă mai dorea, mă aflam încă acolo, în locul în care ne-am părăsit, la o limită distanţă de a atinge răsăritul. Acum îl avea pe Hank şi, poate, în sfârşit, era împlinită.

În noaptea aceea mi se ascunse în vis o Hannah enervant de frumoasă şi elegantă, iar vocea ei de înger îmi gâdila urechea când îmi spunea că mă iubeşte. Asta era partea frumoasă a visului. Coşmarul? Ei bine, Hannah apăruse blondă. BLONDĂ! De ce Dumnezeu visam blonde?

Am strâmbat din nas, oftând în pernă. Şuşotelile din spatele meu s-au intensificat. Puteam să jur că mă săgetează în ceafă trei existente diferite, dar, bineînţeles, cum starea mea mintală nu era tocmai echilibrată, am acceptat paranoia.

Doar că, în niciun caz, nu eram paranoic. Cineva se afla în camera mea. Şi şoptea ceva ciudat. Şi mă privea. Şi eu, pentru numele lui Dumnezeu, eram dezbrăcat.

Am deschis ochii larg, de parcă m-ar fi biciuit zece masochişti laolaltă, şi am sărit într-un cot, acoperindu-mă cu cearşaful. Când le-am văzut pe ele, himerele acelea mici de şaptesprezece ani, ghemuite într-un colţ al camerei, holbându-se la mine, cu telefoanele îndreptate spre penisul meu nobil ce se trezise perfect dimineaţa, am simţit că mă ustură în cap de furie. Lumina bliţurilor mi-au orbit ochii şi mi-am astupat privirea cu braţul.

— Eleanor Huxley! am urlat ca un turbat, iar fetele au ţâşnit din camera mea ca la un maraton. Îţi tăi tot părul din cap, Eleanor!

Mama mă-sii de treabă! De data asta nu aveau să scape nepedepsite. Dacă voiau să rămână cu moştenirea mea pe retină, aveam să le ofer bilete VIP la spectacol. M-am dat jos din pat şi am luat-o la fugă pe hol după ele, simţindu-mă ca un puşti ce descoperă pentru prima dată senzaţia culminantă pe care o poţi avea dis-de-dimineaţă, fluturându-ţi tot amicul prin răcoare. Mbine, nu era atât de plăcut, că mi se făcuse frig, dar jur că nu îmi păsa de nimic. Gândacii ăştia mici de bucătărie mă sâcâiau de fiecare dată când veneau în vizită la verişoara mea, iar eu mă săturasem să tolerez hărţuiala unor copii înfometaţi după plăceri interzise.

Nu voiam să fiu plăcerea interzisă a nimănui.

Ok, poate că voiam să fiu plăcerea interzisă a cuiva. Însă nu a unor fetiţe fraiere.

Le-am observat pantofii scumpi şi fustele scurte din denim la capătul scărilor. În alte circumstanţe, poate m-ar fi bufnit râsul. Însă, de data aceasta, mi-am înghiţit hohotele şi am coborât treptele lustruite din granit ca un Rege al Despuiaţilor.