Marko

Capitolul 9

—...

—Uite! Facem așa: vii în seara asta și dacă nu îți va plăcea, nu te mai oblig niciodată să vii cu mine. Va fi cursa oficială și revanșa dacă o cere unul dintre învinși. Te las prima dată să te uiți, iar dacă vrei, la a doua mă poți însoți.
Chiar mi-ar plăcea să vii și în plus după cursă vom face un foc de tabără ca de fiecare dată și îmi vei cunoaște prietenii...

—Hmm, bine! Mă las păgubașă insistențelor lui, acceptând propunerea de diseară.

Nu pot să cred totuși că am acceptat. Mi se pare o nebunie. Însă din tot ce mi-a spus mi se pare frumos că după cursă fac un foc de tabără cu toții. Adică după ce unul din ei câștigă cursa, în loc să rămână supărați și să tină dușmănie, ei aleg să se reunească cu toții și să se sărbătorească unul pe altul. Chiar mi se pare foarte frumos!

—Mă duc să pregătesc micul dejun. Vii și tu? Mă întrebă brunetul îmbrăcând un halat alb.

—Da! Chiar vreau să te văd făcând asta! Râd de el zâmbindu-i larg.

—Locuiesc singur! Crezi că nu știu să pregătesc micul dejun? Ridică vesel o sprânceană desfăcând și întinzându-mi un halat alb. Se pare că a avut grijă să îmi cumpere și mie unul. După marca scrisă pe etichetă pot observa din nou că nu se zgârcește la bani.

—Credeam că ți-l pregăteau fetele, stric momentul dintre noi neputând să îmi țin gura.

—Foarte amuzant. Păcat că nu ai înțeles că dimineața ele trebuiau să fie ca și dispărute, își dădu ochii peste cap puțin nervos.

—Aaa, stai! Uitasem asta!

—Ce îți mai place să mă tachinezi. Îmi întinse o mână pentru al putea urma în bucătărie.

Îmi place să îl enervez. Vreau să îi văd toate stările și vreau să îi văd toate reacțiile. Bine, nu pot spune că acum îl enervez la propriu, deoarece și lui îi place să fie în atenția mea. Îmi place cum mă privește când îl tachinez. Cum zâmbește. Cum vrea să pară supărat dar nu se poate abține să nu râdă.

Cum deschide brunetul ușa, Nero și Kara, rotweillerii lui, își fac apariția, dar de data asta mult mai bucuroși de prezenta mea. Am impresia că, Kara, a început să mă placă. La început când am venit, am părut ca o amenințare pentru ea, iar despre Nero ce să spun... Observ ca i-am făcut o impresie bună de când am venit.

Până să coborâm scările în bucătărie, ne-am jucat puțin cu ei să nu ducă lipsă de atenție, nu că ar duce, adică Marko e cu ochii pe ei mereu și nu că i-ar interesa atenția mea... Dacă o au pe a lui, nu le mai trebuie nimic! Însă vreau să mă împrietenesc cu ei, mai ales că o să stau mai mult pe aici în preajma lor. Mă întreb dacă e ciudat pentru ei că nu am dispărut și eu în dimineața asta...

Ajunși în bucătărie, Marko se apucă să facă omletă, iar ca să nu îl las singur am ofer să fac eu salata.

—Știu că m-am oferit eu să fac salata, dar întâi cred că... că ar trebui să îmi spui și mie unde ții roșiile, castraveții și tot ce îmi trebuie pentru a o face...

—Crezi?

—Razi de mine?

—Un pic.