𝒰𝓃 𝓉𝓇𝒾𝑜 𝒾𝓃𝓋𝒾𝓃𝒸𝒾𝒷𝒾𝓁 (𝐵𝑜𝓎𝓍𝒷𝑜𝓎)

Capitolul 8

"Îmi pare rău că te deranjez Kenny, însă Kevin e bolnav, nu știu ce are, și nu îmi place asta, e plictisitor, iar Melhior e o pacoste. A fost o idee proastă să îl lași în grija noastră, nu vreau ca Melhior să îi înrăutățească starea, am nevoie de tine Kenny"

Am oftat recitind pergamentul, aveam nevoie de el, și știam că vacanța sa, se va duce dracului, dar nu era vina mea, eu nu îl puteam vindeca, nu eram un Juvelin, doar ei pot face asta.
Am ezitat din nou, întrebându-mă dacă era o idee bună, dar cu Melhior pe cap, orice idee ar fi rost bună, doar să dispară. Am aruncat pergamentul în aer rostind "Akari melanos Kenny" iar hârtia luă foc, într-o secundă dispărând complet. Nu îl ceream des ajutorul, însă până la urmă era Kenny, fie că îmi plăcea sau nu, Kenny să scotea din multe belele, chiar dacă eram un "Fuck-Boy" dat dracului, Kenny era Kenny.
În câteva minute apăru un nou un pergament, am oftat luându-l, nu prea îmi venea să îl citesc, însă era necesar.

"Ce ai mai făcut de data asta Satir? Juvelinii se îmbolnăvesc doar emoțional. Las-o așa, vin imediat, ai noroc că Relict și Fedeon dorm în momentul ăsta, altfel nu știu cum ai fi scos-o la capăt"

M-am trântit în patul moale oftând, emoțional? Nu înțelegeam la ce se referă, Kevin era răcit, ca și cum ar fi avut un virus sau ceva, dar emoțional? Nu părea deloc că suferă.
Kenny apăru în fața mea, era supărat, se vedea asta destul de clar, i-am întrerupt mică vacanță.

—Ce ai făcut Satir? Întrebă încruntându-se.

—Nimic, eu nu sunt de vină!

—Mă îndoiesc, spuse atingându-mi mâna, ochii îi erau acum de un alb imaculat, știam că va face asta, dar nu aveam de ales, pentru a rezolva problema, trebuia să știe și care e.

Își reveni, după care se uită la mine, se încruntă dând dezaprobator din cap.

—Satir, ești fiul meu, dar ești un mare bou!

—Probabil, am spus ridicând din umeri.

—E verișorul tău Satir, chiar nu te poți abține? Doamne, ești așa un obsedat, pentru tine chiar nu contează... oftă trecându-și o mână prin părul șaten.

Nu spusesem nimic, era mai bine așa, nu voiam să se enerveze și mai rău, Kenny era destul de imprevizibil, mai ales când se enerva, era în stare de orice.

—Kevin știe? Mă întrebă încrucișându-și brațele la piept.

—Nu, evident! El nu trebuie să afle, ști că Melhior are puteri mai unice, și îi va arăta altceva, nu exact ce s-a întâmplat, el nu trebuie să afle sub nici-o formă!

—Calmează-te. Spuse Kenny întorcându-se pe călcâie. L-am urmat, trebuia să îl vadă, trebuia să îl vindece, trebuia să fie cum a fost până acum.

Am intrat în dormitorul lui Kevin, el era în pat, era palid și slăbit nu îmi plăcea să îl văd așa, îmi dădea o stare de discomfort, respira greu, iar ochii îi avea închiși.
Kenny scoase din buzunar o sticluță cu un praf violet, îl turnă într-un pahar amestecându-l cu un lichid albastru.

—Ce-i ăla? L-am întrebat în șoaptă.

—Un estract din Oclidus, florile Shashei, dar vorbim despre ea mai încolo, să nu crezi că nu știu că ai apărat-o Satir. Spuse Kenny uitându-se urât la mine.