Who are you? Wonho FF

5

  "KIM Y/N! Vei avea 4 ani de inchisoare pentru ucidere din culpa" spune judecătorul dand cu ciocanul lui din lemn pe masa.

Lacrimile incep sa imi cada din ce in ce mai mult pe obraji, doi polițiști luându-mă si ducându-ma intr-o masina neagra.

Ma uit pe geam si privesc spre oamenii ce se afla dincolo de gard. Nici mama, nici prietenii mei, nici fratele meu nu se aflau acolo.

Le este rusine sa se afișeze cu mine, mai ales cand stiu ca "Y/N a intrat in pușcărie pentru ucidere din culpa" , "Y/N este o criminala".

Mama nu mai vrea sa ma vada iar fratele meu Taehyung, zice ca nu imi merit numele!

Sunt o epava, stiu asta. Am cea mai mare parte din vina dar stiu ca totusi, tatăl meu trebuia sa pateasca asta. Trebuia sa plătească pentru fiecare data cand o batea pe mama.

Dar in acelasi timp imi este jena de propria persoana. Mi-am omorat tatal, iar asta nu pot sa uit cat voi trai.

  Pana la urma orice nas isi are nasul asa ca, astept să-mi vina si mie soarta; nu voi scapa nepedepsita din toata treaba asta, chiar daca merg la inchisoare; ceva se va intampla cu mine dupa aceea.

  Masina pornește si ne îndreptam rapid spre locul ce imi va tine adăpost 4 ani...

  Nu pot sa cred ca eu ajung acolo, eu care nu sunt in stare sa imi gatesc ceva singura, eu, fata aceea mica de 1,60 care ii este frica de orice insecta si gândăcei are fobie de clovni.

  Nici faptul ca mi-am omorat propriul tata nu ma prea încânta, dar nici nu ma supara atat de tare incat sa vreau sa ma sinucid sau chestii din astea. De ce? Vazand 20 de ani in continuu cun acesta o bate pe mama, m-am saturat sa stau si sa nu fac nimic. Iar fratele meu, Taehyung, încasa si pentru mine, accepta ca tara să-l bata pe el de doua ori in loc sa ma bata si pe mine, iar de multe ori tata il baga in spital deoarece fratele meu voia sa ne apere si pe mine si pe mama.

  Pana la urma, și-a meritat soarta, dar So Chin... Cel care mi-a promis ca va fii de partea mea, ca ma va iubi pana la adânci bătrâneți, el ce? S-a jucat cu sentimentele mele ca mai apoi sa ma bage in inchisoare ca sa scape de mine.

  Ce am facut atat de rau incat sa fiu pedepsita intr-un asemenea hal? De ce? Si mai presus decat toate l-am si crezut! L-am crezut pana ultima data! L-am crezut si l-am aparat, cica, de  tatal meu.

  Gandurile imi sunt întrerupte de masina care se opreste in fata unei clădiri din beton, înaltă, ce scrie pe ea "penitenciar".

  Lacrimile imi cad din nou pe obraji, si ma întreb oare cum am ajuns sa mai am lacrimi? La cat am plans...

  Polițiști ma dau jos brutal din masina, dragilor aveam si eu picioare, puteam sa o fac de una singura apropo. Acestia ma împing pana ajungem inauntru si ma pun sa stau pe un scaun.

  Bun, acum ce ar trebui sa fac?

  Cat timp acestia vorbesc cu cineva, eu stau si privesc la cele doua usi din fata mea, ce dau intr-un gol mare.

  Dupa cateva minute de așteptat, unul dintre ei vine si ma ia de mana, ducându-ma undeva pe niste scari, la etaj.

  Ajunși acolo, acesta ia niste chei si descuie una dintre ușile din capatul holului. Ma împinge acolo, dându-mi o geanta in care sunt o parte din lucrurile mele, si inca una cu haine, apoi inchide usa zicând "nu am mai gasit celule pentru femei asa ca am facut una mixtă" imi zice mie, ca mai apoi sa se întoarcă catre cineva din spatele meu. "Sa nu cumva sa incerci ceva cu ea ca poate cine stie, iti vom prelungi șederea".

  Imi este frica sa ma uit in spatele meu, in momentul in care acel barbat inchide usa celulei. Ii simt respiratia in ceafa mea, dar din nou, frica si emoția nu ma lasa sa fac nici o miscare, ramanand astfel paralizata acolo.

  "Haide baby, vreau sa-ti vad fata." Ii aud vocea groasa rasunandu-mi in ureche, ca un ecou, mii se emotii transmițându-mi, făcându-ma sa ma cutremur, mușcându-mi buza de jos puternic.