Verde-n negru - Sasusaku

One shot

Trântesc cu putere geamul pentru a nu lăsa stropi de ploaia să lovească dușumeaua. Cea care putea să fie o seara frumoasa de mai a devenit asemănătoare cu apocalipsa atunci când turme de nori negri au năvălit peste cerul înstelat. Încui geamul din lemn, ce înainte lăsa o briza de aer curat să intre în sufragerie, și-mi reiau locul pe canapeaua din material gri. Cuprind între degete cartea pe care am lăsat-o cu capu-n jos când m-am ridicat și cu cealaltă mâna ridic paharul cu picior spre buze. Întinsa pe canapea, precum era întinsa și Cleopatra pe tronul său, îmi umezesc buzele cu lichidul roșu din pahar și rotesc pagina cu mișcarea unui singur deget.

Singura mea portiță de fugă după o zi lunga la clinică este aceasta. O carte bună și un pahar de vin roșu demisec. Aș fi preferat ceva mai tare, dar maine am tura de dimineața.

În acele puține zile ale luni, sau ale săptămânii, când mintea mea decide să deschidă sertare ce ar trebui lăsate închise aerul devine mult prea greu de respirat. Inima mea simte cum este strânsă între degete de mâna sa iar și iar până când își încetează lupta. Retrăiesc acest flashback ore în șir, asta până când mintea mea nu ajunge într-un stadiu de K.O.

De cele mai multe ori asta se întâmpla în zilele în care munca la clinica nu este prea multă, deși nu aș putea spune asta despre ziua de astăzi.

Închid foile cusute între ele cu ața și apoi lipite între coperți și vărs conținutul paharului tot pe gât la vale. Dacă zei vor ca astăzi să retrăiesc cele mai urate clipe din viața mea măcar să o fac sub caldura apei.

Mă ridic cu calm de pe canapea, lăsând cartea să poposească pe materialul acesteia. Așez paharul pe măsuță din lemn joasă din fața sofaului și-mi desprind părul din coada înaltă în care l-am adunat când am ajuns acasă.

Duc degetel la baza tricoului ce-mi acoperă, cu nerușinare, doar jumătate din fese și dau să-l trag peste cap pentru a-mi duce corpul în baie. Odată ajunsă deasupra abdomenului las materialul de aceași culoare cu cireașa matură să cadă înapoi peste pielea mea.

Suflu câteva șuvițe roz, de păr,ce mi-au ajuns în fața ochilor și mă rotesc pe călcâie, pornind spre ușa de la intrare, nu înainte de-a arunca o privire spre ceasul de pe perete.

Pregătită să o las pe Ino să-și găsească refugiu în camera oaspeților deschid ușa fără prea multe ceremonii. Asta nu ar fi prima dată când prietena mea se cearta cu ai săi și vrea să fie găzduită pentru o seară. Nu că compania sa mi-ar displace, din contra.

Fac un pas în spate pentru ai da posibilitatea să intre cât mai repede. La ce vreme este afară nu aș lăsa nici cel mai mare dușman să-și găsească sfârșitul acolo. Mici excepții, bineînțeles.

Un fulger ce crapă cerul în două luminează figura ce stă în ușa mea fără nici cea mai mică intenție de-a se mișca.

Parul negru precum smoala acum este mai lung și-i acoperă ochiul stâng. Picături de apă se preling pe chipul său și nu doar. Pelerina neagră pare abia scoasă din râu după ce a fost spălată.

Înghit în sec, uitând cum se respiră. Poate dacă închid ochi și mă concentrez voi ieși din aceasta iluzie. Sunt mai mult ca sigură că mintea mea îmi joacă o farsă.

Sasuke nu este aici. Sasuke a plecat acum doi ani.

Strâng ochi cu aceeași intensitate cu care strâng pumni pe lângă corp. Mintea mea nu poate să mi-o facă chiar așa de tare.

Trag o gură mare de aer și deschid ochi, pregătită să văd doar picăturile de apă cum lovesc solul. Cu siguranță o baltă de apă acum poposește la intrarea de la mine din casă.