Povestea se opri brusc. Nu putea fi acesta capătul. M-am gândit că sigur îmi juca o festă. Dar au urmat doua pagini goale și apoi titlul celei de-a doua povești. Nu aveam cum să citesc poveștile ei până la capăt, dacă ea însăși nu ajunsese la un capăt.
Nu pot spune că mă dau în vânt după poveștile despre scriitori. Mi se pare aiurea ca un scriitor să scrie povești despre alți scriitori. E atât de lipsit de imaginație. În plus nu îmi place nici mâncarea chinezească. Iar ideea de a avea o muză în carne și oase care să șoptească lucruri de premiul Nobel la ora cinci dimineața mi se pare de-a dreptul stupidă.
Totuși dacă ar mai schimba câte ceva pe ici, pe colo, ar ieși ceva interesant.
Dar nu cred că ar mai fi vreo șansă, nu?
A doua și a treia poveste am citit-o în drum spre casa de la țară. Îi plăcea și ei locul acesta. A fost acolo de vreo trei ori cred. La țară e un fel de liniște nici prea apăsătoare, nici tare deranjantă. Sunetul acela de vânt, clăile galbene, mirosul sălbatic.
M-am urcat ziua următoare în autobuz cu vreo cincisprezece alți oameni obosiți de la muncă și o duzină de pui de o zi. Țineam caietul maro în geanta mea tip poștaș și după cam cinci kilometri în care nasul mi s-a obișnuit cu mirosul de găinaț, telemea și sudoare, l-am deschis.
CITEȘTI
Scăpărări, frânturi și vreo șase începuturi
Short StoryCând poveștile nu doresc a fi spuse, ele ridică vălul puțin și apoi pleacă, lăsând în urma lor începuturi. Totul se rezumă la o istorie zărită printre frânturi, în care scapără finaluri care nu se vor întâmpla vreodată.
