Sebastian

Capitolul 18

O privesc atent pe Mak cum râde alături de Xander și Francesca. Stau toți pe canapea, râzând de încercarea lui Xander de a spune o propoziție întreagă și coerentă.

-Unde ai întâlnit-o?

Mă uit la Charlie care soarbe din cana cu cafea.

-În avion. Nu puteam dormi și ea m-a distras de la coșmaruri.

Nu am de gând să îi spun că m-am holbat la ochii ei ca un nebun sau am adormit alături de ea și că a fost prima oară în doi ani când am putut dormi fără să mă trezesc îmbibat în groază și vină.

-Seb, de ce ai continuat? Și de unde mama dracului ai făcut rost de droguri?

-Crezi că nu mi-am băgat nasul în fiecare colțișor al casei? Am aflat de vechile locații sigure și practic am zburat până acolo.

Charlie oftează obosit.

-Cum te simți?

De parcă mă usuc. Mă simt vlăguit și mă simt de parcă aș putea leșina în orice secundă dacă nu iau ceva. Orice.

-Mă simt bine.

-Ești sigur? Ultima oară când ai clacat așa...

-Sunt sigur, îl întrerup.

Trebuia el să aducă vorba de asta. Nu vreau să mă gândesc la ultima oară când a trebuit să trec peste sevrajul indus de droguri. Nu vreau să mă gândesc la cum am văzut trei versiuni ale Elenei. Nu vreau să mă gândesc la felul în care toate arătau cu degetul spre mine și mă învinuiau pentru moartea surorii mele mai mici. Nu vreau să mă gandesc, și, totuși, o fac.

-Seb, dacă ai nevoie de ajutor, nu te-ar învinui nimeni.

Trântesc cana pe blatul de marmură, atrăgând atenția celor așezați pe canapea.

-Sunt bine, spun apăsat pentru a mă face înțeles.

Charlie capitulează cu o înclinare a capului și își termină cafeaua.

Pot trece peste asta și singur. Mă voi chinui, da, dar nu vreau să mai ajung pe la vreo clinică de dezintoxicare. Nu vreau să mai bage oamenii ăia pastile în mine până vor crede ei că sunt "bine", când, de fapt, îmi creează dependență de pastilele lor.

-Ești în regulă?

-Da! Pentru numele lui Dumnezeu, sunt bine! țip exasperat.

O privesc cu groază pe Mak când realizez că ea este cea la care am țipat.

Contrar gândurilor mele, Makani nu pare surprinsă sau ofensată de ieșirea mea. Mă privește tristă și se apropie de mine cu pași mici.

-Iartă-mă, nu am vrut să țip la tine.

Îmi zâmbește iertător și mă duce în dormitor, ferindu-mă de privirile îngrijorate ale lui Charlie și ale Francescăi.

-Bas, te mai întreb odată și să nu mă mai minți. Cum te simți? mă întreabă după ce mă așează pe pat.

O trag între picioarele mele, înconjurându-i picioarele cu mâinile mele și proptindu-mi capul de burta ei. Își pune mâinile după gâtul meu și îmi mângâie ceafa.

-Ca o epavă. O epavă veche care nu aduce niciun fel de folos în lume.

-Dar nu te-a abandonat nimeni, Bas. Eu, Charlie, Francesca și Fred suntem aici pentru tine. Te putem ajuta. De ce nu ne lași?

Se lasă în genunchi, prinzându-mi fața între palmele ei.

-Pentru că nu ar trebui să mă ajutați. Charlie și Francesca au făcut deja mai mult decât trebuia, iar tu nu ar trebui să ai grijă de un drogat. Ar trebui să te distrezi și să te îndrăgostești de cineva care merită.

-Ghinion pentru tine, pentru că eu deja m-am îndrăgostit de bărbatul din fața mea și doar pentru că tu ai impresia că nu meriți ajutor, nu înseamnă că noi credem la fel.

Inima mi s-a oprit. Nu am mai auzit nimic după "m-am îndrăgostit de bărbatul din fața mea". Privesc pierdut în ochii negresei din fața mea, pregătit să mă inec în ei. Aș face-o cu zâmbetul pe buze.

-E-ești îndrăgostită de m-mine? o întreb printre bâlbâieli.

Îmi zâmbește atât de frumos.

-Roșești cumva, Sebastian?

Zâmbesc, înțelegând că îmi folosește propriile cuvinte.

"-Roșești cumva, Makani?"

Nu îi răspund fâstâcit cum a făcut ea. Pur și simpli îi prind fața în palmele mele și o sărut. O sărut apăsat, declarându-i prin acest sărut că și eu sunt îndrăgostit de ea. Dar nu mă pot limita la atât. Nu e de ajuns să o sărut.

-Ești lumina care m-a tras din întuneric, Mak. Sunt total, și iremediabil, îndrăgostit de tine Makani Taylor.