Capitolul 36

4.8K 244 45
                                    


   


— Bună dimineața la amiază! vocea caldă a lui Ethan răsună în încăpere și urma de ironie nu îmi scapă absolut deloc.

        Gemând, îmi ridic capul de pe biroul, ferindu-mi șuvițele de păr ce mi-au căzut pe față și îl privesc cât de dulce pot eu în momentul acesta, în speranța că nu am dormit prea mult. Oricât de permisiv este Ethan, mai ales cu mine, asta nu pot să neg, sunt anumite lucruri pe care nu le tolerează, printre care și dormitul la servici. După părerea lui, decât să vi și să nu faci nimic, mai bine stai acasă și nu îți mai arăta fața prin public.

   — Mă bucur că ți-am captat atenția Sarah, ochii mi se măresc și nu știu ce aș putea să îi spun. Sunt sigură că tot acest calm nu este decât cel de dinaintea furtunii.

   — Scuze, mormăi într-un final.

   — Nici nu vreau să aflu ce e cu tine de abia îți ți ochii deschiși, mi-o trântește serios.

        Nici eu! Ultimul lucru pe care mi-l doresc e ca Ethan să știe de ce am dormit tun de cum am ajuns la birou. Și totul i se datorează iubitului meu căruia în momentul acesta chiar i-aș vătăma ceva. Aiden chiar și-a ținut amenințarea și mi-a dovedit toată noaptea cât de departe de bătrânețe se află, și nu numai că nu am închis ochii deloc seara trecută, dar încă mă mai dor anumiți mușchii pe care nici nu știam că îi am. Totuși, pe cât de epuizată sunt acum, pe atât de intens, răvășitor și emoționant a fost totul, începând cu surpriza pe care mi-a pregătit-o când am ajuns acasă și până dimineață, când cu greu am reușit să mă pregătesc pentru muncă.

        Ethan își drege glasul zgomotos, reușind să îmi capteze atenția, însă privirea îmi cade pe ceasul de pe birou, ce indică că este aproape ora prânzului. Icnesc surprinsă, nevenindu-mi să cred că am dormit atât de mult, dar nu mai apuc să îmi fac mustrări de conștiință.

   — Venisem doar să îți spun că mă bucur pentru faptul că ți-ai mai eliberat programul, ai făcut foarte bine. Chiar aveai nevoie de asta, îl aprob din cap, neștiind ce altceva să îi spun. Mă bucur că te-am prins, m-am gândit că ai plecat deja.

   — Nu, dar vom pleca chiar acum! 

        Aiden pășește încrezător înăuntru și după ce îl salută pe Ethan vine lângă mine, luându-mă în brațe și depunându-mi un sărut scurt pe față. Rămân neclintită lângă el, cuvintele lui fiind singurele care îmi răsună în minte.

   — Unde plecăm? îngân curioasă.

   — O să vezi la momentul potrivit!

   — Și părerea mea nu contează? Dacă eu nu vreau să merg? îl întreb pe un ton puțin cam ridicat decât mi-aș fi dorit, dar acum e prea târziu ca să mai dau înapoi.

   — Iubito, credeam că am fost de acord aseară că nu am nevoie de acceptul tău, îmi spune arogant, iar în minte îmi vine momentul în care mi-a spus că vrea să mă întrebe ceva, dar că nu am voie să îl refuz.

        Schimbul de priviri dinte Aiden și Ethan mă fac și mai curioasă, mai ales că din câte văd doar eu nu știu ce se petrece.

        Înainte ca Aiden să mă tragă afară reușesc să îmi iau geanta și telefonul, totul sub privirea amuzată a lui Ethan.  Ieșim din birou ținându-ne de mână, sub privirile uimite ale angajațiilor. Deși distanța până la lift nu este mare mi se pare o eternitate până ajungem la el și imediat ce ușile se deschid, permițându-ne să intrăm, eliberez tot aerul pe care îl țineam în mine.

Războiul pasiunilorUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum