Războiul pasiunilor

Capitolul 20

   
   — Mi-am făcut masteratul la Oxford, dar știi deja asta, dat fiind că am fost coleg cu Ryan. Ceea ce nu știi e că, în perioada aceea, am cunoscut o englezoaică pe nume Carolina.

       Icnesc, făcându-l să se oprească și să răsufle adânc. Acum că a început să vorbească sunt conștientă că îmi va oferi răspunsurile pe care le așteptam, însă confirmarea bănuielilor că ar fi vorba despre o ea, îmi face stomacul să se strângă dureros.

   — Carolina era studentă, tipul acela de femeie ce se poate face placută foarte repede. Era frumoasă, nu am sa te mint, si totuşi nu am fost atras de ea. Ne-am împrietenit și ne petreceam timpul împreună uneori, dar nu era nimic fizic între noi. Eu mă vedeam cu alte fete, nu aveam o relație stabilă, iar ea la fel.

        Se oprește din povestit, așteptând să vadă dacă intenționez să spun ceva, dar cum acest lucru nu se întâmplă, continuă să vorbească.

        Se uită la mine încordat, studiindu-mi expresia. Pentru a-l ajuta să continue, îmi așez mâinile peste ale sale, pentru a-l încuraja.

   — Eram în ultimul an la master, era un an greu, şi totuşi, unul extrem de frumos. Stăteam treaz aproape toată noaptea, scriind, învățând, însă niciodată nu am văzut acest lucru ca pe o obligație, iubeam ceea ce făceam.
Îşi lasă privirea în pământ și începe să bată cu piciorul în podea.

   — În weekend ieșeam cu colegii, ajungând să petrecem până uitam de noi, probabil pentru a scăpa de stresul ultimului an, sau pentru că realizam că ne apropiem de final și după ne așteaptă o grămadă de responsabilități.
Râse scurt, de parcă vizualiza totul în minte.

       Cu fiecare propoziție, devenea și mai agitat, semn că se apropia treptat de miezul problemei.

   — Totul mergea bine, reușeam să fac față responsabilităților, iar în weekend-uri mă relaxam sau trageam o fugă până acasă să îmi văd părinții.
Oftează și clatină din cap, semn ca până acum au fost doar povești. Lucrurile cu adevarat importante, abia de acum urmează.

       Cu grjă se îndepărtează de mine, iar lipsa corpului sau lipit de al meu, îmi produce un sentiment straniu. Se plimbă agale prin fața mea, trecându-și în mod repetat mâinile prin păr.
Vreau să merg la el și să îl liniștesc, însă știu că are nevoie de un pic de spațiu. Îmi dau seama cât de greu îi este să îmi povestească, așa că stau tăcută, așteptând să înceapă să îmi povestească continuarea.

   — M-am înșelat. Carolina nu mă vedea doar ca pe un prieten, lucru ce l-am înțeles abia mai târziu din vorbe, insinuări . Lucrurile au continuat astfel în urmatoarele săptămâni, totul până într-o seară. Eram obosit, nervos, copleșit de tot, simțeam că nu o să mai rezist mult timp la stresul de zi cu zi, iar ea era lângă mine. Văzând-o lânga mine nu am mai gândit şi m-am lăsat subjugat. Nu ştiu, însă ce m-a determinat să o refuz în ultimul moment, important este că am făcut-o.

       Mă ațintește cu privirea, și deși știu că nu am niciun drept să fiu geloasă, întrucât toate aceste întâmplări au avut loc în trecut, nu pot să nu îmi imaginez şcena dintre cei doi. Mă roade pe interior și știu că și-a dat seama și el că ceva mă nelinişteşte. A fost de ajuns doar să mă privească pentru a înțelege exact ce se petrece în mintea și inima mea.

  — Dimineață am realizat ce am făcut și am regretat pentru că am permis ca lucrurile să ajungă în acel punct, ajungând să o refuz atât de brutal. Eram conștient că era îndrăgostită de mine, dar de asemenea, știam că nu o voi putea iubi niciodată, nu așa cum spera ea.  Am vorbit cu ea în acel moment și i-am explicat cum stau lucrurile și mi-am cerut iertare. Credeam că a înțeles și că vom putea să ne reluam relația de prietenie.