Războiul pasiunilor

Capitolul 33

   — Și o să fiu până când îmi vei spune că m-ai iertat și că te întorci la mine, replic seducător, dar și serios pentru a înțelege că nu voi renunța.

        Văzând că nu spune nimic, decid să fiu mai îndrăzneț, cu speranța că poate voi reuși să o înduplec. Fac câțiva pași spre ea, aceeași mișcare făcând-o și ea, doar că în sens invers, până când ajunge să fie lipită de ușă. În ultima clipă îmi amintesc de buchetul de flori, așa că îl așez cu grijă jos pentru a nu îl strica, apoi mă ridic încet, iar brațele mi le așez de-o parte și de alta a ei. Trag aer adânc în piept, încercând să mă calmez și să îmi pun ordine în gânduri. Trebuie să fiu foarte atent dacă vreau să o fac să mă ierte și ca discuția să nu ajungă în punctul în care mă respinge, așa cum s-a întâmplat în ultimele zile.

   — Îmi e dor de tine iubito, tânjesc după parfumul pieli tale, după gustul buzelor tale, după tot ce ține de tine. Îmi e dor să adorm cu tine în brațele mele, să mă trezesc dimineața, iar chipul tău să fie primul lucru pe care îl văd. Îmi e a naibii de dor să te simt, să fac dragoste cu tine iubito. Îmi lipsești în fiecare moment din zi și noapte, am ajuns să dorm în sufragerie, din cauză că nu pot să intru seara în dormitor și știu că tu nu ești, îi șoptesc disperat din dorința de a mă crede și ierta, dar și chinuit de dorul ei. Îmi lipsește și nu mai știu ce să fac ca să o determin să lase supărarea la o parte.

        O simt cum tremură în brațele mele, cum respirația îi este precipitată, iar inima îi bate nebunește în piept, lucru pe care nu îl pot scăpa din vedere, din moment ce sânii ei mi se presează de piept, acest lucru fiind o adevărată tortură. Buzele îi sunt întredeschise, iar dorința de a o săruta este imensă, dar nu o pot lăsa să spună nimic, nu înainte de a mai adăuga tot ce simt. Încerc să mă agăț de orice pentru a o face să cedeze, fiindcă nu știu cât mai rezist fără ea.

   — Așa că lasă încăpățânarea asta la o parte. Nu vezi că ne chinuiești pe amândoi? o întreb mârâind, iar reacția ei mă dezarmează complet.

   — Încăpățânarea asta nu ar exista dacă tu nu ai fi făcut lucrurile pe la spatele meu. Tu ești cel din cauza căruia am ajuns în punctul ăsta Aiden. Tu încă nu ai înțeles că nu m-a deranjat ce ai făcut, ci modul în care ai acționat. Dacă mi-ai fi spus nu am fi fost aici. Așa că nu mai da vina pe mine și asumă-ți faptele.

       Rostește furioasă și nici nu am timp să mă dezmeticesc, căci mă împinge puternic, reușind să scape din brațele mele și pleacă fulgerător de repede, lăsându-mă singur. Furia mă acaparează instant și ajung să lovesc primul lucru ce îmi sare în ochii, dar când la doar câteva secunde distanță de fapta mea, o femeie de vârstă medie îmi apare în față, având o expresie plină de soc și nervozitate, realizez că tocmai i-am îndoit ușa de la intrare, lucru ce nu o încânt deloc.

        Presat de timp din cauză că vreau să o prind din urmă pe Sarah, ignor țipetele care în curând mă vor lăsa mult dacă mai stau în preajma ei și scot niște bancnote din portofel și i le dau însoțite de niște scuze pe care le strig în drum spre scări.

        Ajung în parcare în timp record, iar când observ că mașina ei nu este mă blestem pentru că am pierdut timpul inutil descărcându-mă pe o ușă, care apropo în afară de o bătaie de cap și niște julituri nu mi-a dat nici o satisfacție.

        Singurul loc în care cred că s-ar fi putut duce este tribunalul, așa că pornesc într-acolo fără să mai pierd și mai mult timp. Azi nu mai am de gând să o las în pace și să aștept până diseară o nouă confruntare. Intenționez să o fac să mă asculte și dacă e nevoie am să o iau pe sus și am să o duc direct acolo unde îi e locul, în patul meu, de unde nu o să o las să plece până când nu își dă naibii orgoliul.

        Reușesc să ajung într-un timp destul de scurt, m-aș fi așteptat să stau mai mult blocat în trafic, însă se pare că soarta ține cu mine. Caut cu privirea un loc de parcare, dar scena ce se desfășoară în fața mea mă face să turbez de nervi. Sarah se zbate în brațele unui idiot, încercând să se elibereze, în timp ce nenorocitul ăla o sărută cu forța, în timp ce o încătușează în brațele sale. Futu-i, ăsta tocmai și-a semnat condamnarea la moarte, și culmea mai e și în curtea tribunalului.

        Simt cum tot sângele mi se urcă la cap și parcă văd roșu în fața ochilor. Cobor iute din mașină, abandonând-o în stradă și încep să grăbesc pasul spre cei doi, dar picioarele mi se opresc brusc în momentul în care blondina mea se eliberează din brațele jegosului ăluia și îi trage un pumn, de care sunt convins că va lăsa ceva urme. Sunt prea departe pentru a le auzi dialogul, însă când observ că se întoarce cu spatele și pornește spre intrarea în clădire nu mai stau nici o secundă pe gânduri și pornesc cu pași rapizi și în culmea enervării spre jegosul care a îndrăznit să pună labele pe iubita mea, pregătit să îi sparg fața.

        Orbit de furie, de îndată ce ajung în dreptul lui îl pocnesc cu toată forța, luându-l prin surprindere și reușind să îl trântesc jos. Nu îi spun nimic, iar dacă mă iau după rânjetul arogant e clar că știe cine sunt. Mă privește batjocoritor și ultima fărâmă de rațiune mă părăsește. Ajung să îl lovesc în repetate rânduri, reușind să îi parez orice încercare ridicolă de a se apăra. Continui să îl lovesc chiar și când încetează să se mai zbată, fiind inconștient, și abia când sunt tras de doi bărbați de pe el mă opresc.

        Aud voci în jurul meu, dar nu înțeleg nimic, singura mea atenție e concentrată pe viermele de la picioarele mele, care sper că și-a învățat lecția și își va ține mâinile acasă pe viitor. Asta dacă va mai fi capabil să și le miște.

        Abia după ce ajung la spital și corpul mi se mai relaxează observ că am căpătat și eu niște vânătăi, dar satisfacția pe care o simt știindu-l pe nenorocitul ăla la terapie intensivă e prea mare pentru a-mi păsa.

        Iritat de toată atenția ce mi se dă doar pentru niște amărâte de lovituri ajung să îmi vărs frustrarea pe doctor și asistente și doar după ce Ryan intră în salon, o las mai moale. Nu durează mult și primesc permisiunea de a pleca, nu înainte de a mi se mai administra un calmant.

   — Spune-mi și mie ceva, poți fi mai idiot de atât?

   — Dacă ai venit să îmi ți predici ușa e acolo, i-o trântesc printre dinți. Ultimul lucru de care am nevoie e să îl ascult pe el cum mă trage la răspundere.

   — Nici vorbă de așa ceva, nu voi fi eu cel ce va face asta. Totuși ar trebui să fi recunoscător că am reușit să te scap de câteva zile de pușcărie, mormăie pe un ton mai scăzut. Dacă nu m-ar fi anunțat un prieten care lucrează la tribunal nu te-ai mai afla aici.

   — Atunci presupun că pot pleca nu? îl întreb ironic, neavând chef de a mai lungi discuția.

   — Văd că continui să fi la fel de dobitoc ca în ultimele zile. Nu-i nimic, abia aștept să te văd cum te vei comporta cu Sarah, care apropo, trebuie să ajungă din minut în minut, mi-o trântește nonșalant și cu un zâmbet imens pe chip, după care părăsește salonul lăsându-mă singur.

        Fir-ar! Ziua asta poate fi mai proastă de atât? mormăi nervos, trecându-mi mâinile prin păr, reușind să îl răvășesc și mai tare.

          Ştiu că probabil v-ați fi aşteptat la un capitol din perspectiva Sharei, dar am considerat că ar fi bine să aflăm şi cum s-a simțit Aiden în zilele în care Sarah nu a fost lângă el.
Fac tot posibilul sa revin vineri cu un nou capitol.
          Lectură plăcută!