Războiul pasiunilor

Capitolul 29

        Mă cercetează cu ochii mari, apoi îmi atacă buzele cu ferocitate, totul intensificându-se între noi. Mâinile i se plimbă pe suprafața corpului meu, lăsând dâre fierbinți și electrizante. Întrerupe sărutul la fel de brusc pe cât l-a și inițiat, iar flama din privirea sa este la fel de intensă ca aseară.

        Următoarele ore ni le petrecem consumându-ne pasiunea, camera fiind cuprinsă doar de sunetul respiraților noastre furtunoase și de suspinele adânci de plăcere ce ne părăsesc trupurile. Momentul în care unirea noastră atinge apogeul, cădem amândoi complet epuizați, pierzându-ne printre așternuturi.

       Nu îmi dau seama cât timp trece de când stăm fără să spunem ceva sau să ne mișcăm câtuși de puțin, dar abia când  Aiden mă ia în brațe și se îndreaptă spre baie și simt stropii de apă ce mă lovesc din plin , încep să îmi revin din moleșeală. După un duș lung, în care mai mult ne-am jucat și tachinat revenim în cameră și când vreau să schimb așternuturile ce poartă dovada celor întâmplate atât noaptea trecută cât și în orele ce au trecut sunt oprită de glasul lui Aiden.

   — Hai să mergem! îmi spune în timp ce mă cuprinde pe la spate în brațele sale călduroase.

       Bulversată îmi trag capul puțin în lateral, pentru a-i putrea vedea chipul, însă zâmbetul ștrengar de pe fața sa mă dezarmează complet și mă trezesc holbându-mă la el. Îl văd cum își lasă privirea în spre buzele mele, și și le umezește pe ale sale cu limba.

   — Unde? îl întreb șoptit, reușind cu greu să îmi iau privirea de pe buzele sale, dar amintirea lor peste ale mele, mă face să gem în gând și să îl blestem pe nenorocit pentru efectul pe care îl are asupra mea.

        Ridică din umeri fără a-mi spune nimic, și deși vrea să pară că nu are un plan anume, ceva din felul în care mă privește mă face să mă îndoiesc. Desprinzându-mă din strânsoarea lui, mă răsucesc spre el și fac un pas în spate

   — Nu am nici haine de schimb.

   — Ba ai! îmi face semn spre fotoliul din colțul dormitorului, iar când ajung în dreptul său, observ un schimb de haine ce îmi aparține. Uluită le iau în mâini şi mă întorc spre el.

   — De unde...

   — Ai un somn foarte profund şi acum dacă nu mai ai nimic de întrebat, vrei să te pregăteşti ca să putem pleca? mă întreabă nerăbdător și amuzat de nedumerirea mea.

      Îmi fixez privirea asupra patului,neștiind ce să fac prima dată, iar când vede încotro mă uit, îmi face semn că se va ocupa el, iar în cele din urmă capitulez resemnată.

   — Voi fi gata în maxim cincisprezece minute, îi spun aruncându-i o privire scurtă, după care mă întorc cu spatele la el și mă îndrept spre baie.

                                                                                       ***

        Îmi împletesc degetele cu ale lui, pășind împreună pe străduțele înguste ale orașului, iar un sentiment de împlinire își face loc în sufletul meu. Aiden nu mi-a spus încotro mergem și nici nu a vrut să luăm mașina, iar acum mi se pare perfect. Ne plimbăm în liniște, bucurându-ne de faptul că zona aceasta nu este aglomerată și nu suntem nevoiți să ne grăbim pentru a nu bloca străduța. Aproape se înserează, iar liniștea din jurul nostru și briza ușoară de vânt ce ne mângâie lini conturează un decor fascinant. Continuăm să ne plimbăm în liniște, fără a avea o destinație în minte și bucurându-ne de tot ce ne înconjoară.

       Pierdută în gânduri nu realizez când Aiden o ia la dreapta și aproape cad pe asfalt, însă reușesc să îmi găsesc echilibrul. Mă întorc spre el, privindu-l încruntată, iar privirea drăgălașă pe care mi-o aruncă îmi provoacă o criză de râs, reușind astfel să atragem câteva priviri din partea curioșilor.

   — Ți-am spus de două ori că o vom lua la dreapta, chiar nu știu unde îți era mintea fiindcă sunt convins că nici nu ai încercat să fi atentă, îmi spune chicotind și ochii lui albaștri mă scanează atent pentru a se asigura că într-adevăr sunt bine.

   — Sigur, acum tot ce lipsește e să dai vina pe mine, dat ia stai, chiar o faci! constat cu ochii mijiți

   — Iubito, cine se scuză se și acuză, credeam că știi deja asta, mi-o trântește nonșalant.

   — Nesuferitule!

   — Ei bine, aseară și azi dimineață nu aveai părerea asta, constată cu un aer meditativ.

      Mă uit la el cu ochii mari și gura căscată de tupeul pe care îl are. Pufnesc exasperată și pornesc în direcția indicată de el, dar după câteva minute de mers gura mi se întredeschide de uimire la vederea peisajului din fața mea. Aiden ajunge lângă mine, își așează palma pe spatele meu, îndemnându-mă să continui să merg.  Râul de dimensiuni destul de mari și podul ce se află deasupra lui arată pur și simplu spectaculos, iar în momentul în care ajungem la jumătatea sa observ că apusul se vede în toată splendoarea sa, oglindindu-se totodată în apa deasupra căreia ne aflăm. 

   — Este incredibil de frumos, îi spun cu respirația tăiată. Nu pot să cred că nu am descoperit locul acesta până acum.

   — Dacă te face să te simți mai bine află că și eu l-am găsit de curând. Aici am realizat cât de mult am greșit în ziua aceea când am plecat, și tot aici mi-am promis mie însumi că dacă reușesc să te fac să îmi mai acorzi o șansă nu o să îți mai dau drumul niciodată.

   — Îmi place, totul e minunat, dar cel mai important lucru e că sunt cu tine. Nu îmi pasă unde ne aflăm atâta timp cât suntem împreună, îi spun cuprinsă de o grămadă de emoții și zâmbetul tandru pe care mi-l oferă mă atinge până în adâncul sufletului.

       Mă strânge puternic în brațe, aranjându-mi câteva fire de păr rebele și mă pierd în intensitatea privirii sale și în îmbrățișarea care îmi face bine. Dintr-o dată simt cum picături mici de apă ne udă hainele ca mai apoi să se transforme într-o furtună puternică, reușind în doar câteva clipe să ne ude complet, apa ajungând să ni se scurgă pe haine, dar asta e puțin important. Iubesc ploaia, iar faptul că sunt e tot ce contează.

        Picăturile reci de ploaie ne loveşte corpurile puternic şi Aiden mă întoarce spre el, lipindu-și pofticios buzele de ale mele şi sărutându-mă apăsat.
Aici, în brațele sale, simțindu-i caldura corpului în tot acest frig ce ne înconjoară şi auzindu-i inima cum îi bate, pot afirma că fericirea mea poartă numele său.