Profeția din Miezul Soarelui: Copii din Soare și Lună

CAPITOLUL 5

   O săgeată i-a străpuns sufletul. Oh, nu, era doar privirea la fel de ascuțită a Araneei. Sentimentul puternic de furie a dispărut aproape în totalitate datorită senzației de greață.

   Într-o clipită, tarantula de o culoare galbenă împletită cu tente de negru a izbucnit într-o mică explozie aurie, reflectată în cercelul lui Nix.

   În locul tarantulei, pe patul cel mai apropiat de ușă se afla acum o fată superbă, de vârsta ei, cu piele bronzată și un păr la fel de lung ca a lui Avalyn. Părul fetei cu câteva șuvițe împletite era galben, nu blond sau auriu, ci galben ca o floare sălbatică. Părea să se potrivească cu personalitatea ei.

   Aproape plictisită, fata misterioasă și-a scanat noua colegă de cameră din cap până în picioare cu ochii ce purtau un miez de culoarea lavandei, încercuit de un iris ciocolatiu.

   ― Aranea Flavo, din partea Lunii, sunt foarte încântată să te cunosc, a rânjit fata ridicându-se de pe pat. Avalyn a simțit că se îneacă.

   ― Ai milă de ea, a spus Nix, încă amuzat.

   ― Milă? Nu m-ai mai văzut de o vară și crezi că am căpătat dintr-o dată emoții? Crede-mă, la ce aventuri am avut vara asta, sunt și mai aspră. Aranea a pufnit ușor. Nu-ți face griji, ne vom distra de minune. Deși îl privea pe Nix, știa că vorbele îi erau adresate lui Avalyn.

   ― Ne vedem mai târziu, a spus băiatul în timp ce a lăsat bagajele în cameră. Avalyn se simțea ușor vinovată sperând că îi erau menite ei acele cuvinte. Prefera compania lui Nix decât pe cea a fetei.

   ― Să înțeleg că deja ți-a intrat Nix sub piele? Ah, idiotul!

   Obrajii lui Avalyn s-au înroșit ușor în timp ce aceasta s-a târât murmurând ceva către patul care părea a fi al ei. Era spațios, iar o fereastră era așezată pe tavan. Deasupra, au fost puse rafturi uriașe unde-și putea aranja cărțile. Perfect, asta era tot ce o interesa.

   ― Cum faci asta? a întrebat Avalyn puțin prea curioasă, fluturând din mână către Aranea.

   ― Toată chestia cu tarantula? E forma mea Crus, moștenită din generație în generație de la Marea Crura, mâna dreaptă a zeiței Genesis. Practic, mă pot transforma în tarantulă când vreau. N-ai idee ce folositor e când te poți strecura oriunde fără a fi observată. Ajută când cretinul de fost te înșeală.

   Avalyn aproape s-a înecat. Îi părea rău că Aranea aparent a fost înșelată, dar din felul în care vorbea acum a înțeles că a trecut de mult timp peste. Nu voia să știe ce s-a întâmplat băiatului destul de prost încât să sfideze asemenea fată. Cele două erau de aceeași vârstă, oare câți iubiți putea să fi avut? Gândul a deranjat-o pe Avalyn, pentru că ea nici măcar nu a fost sărutată vreodată.

   ― Nu mușc, a încercat Aranea din nou să facă conversație. Ei bine, nu în formă Prae. Nu sunt Terta Oculi, așa că spune-mi cum te cheamă. Vorbele fetei sunau mai mult ca un ordin plictisit.

   Terta Oculi? Din puținele cunoștințe despre limba latină, Avalyn știa că sintagma înseamnă 'Al treila ochi.'

   ― Avalyn Tiffin, e tot ce trebuie să știi, a spus fără să îndrăznească să-și privească colega în ochi.

   ― Misterioasă? Hm, nici măcar o mirare că Nix te are în vizor. Eu zic să ai grijă, am fost colegă cu el încă de la grădiniță, practic ne știm de când ne-am născut, se plictisește repede de cam orice. Cred că a marcat fiecare fată din Vellaetur deja. Eh, cu excepția mea. Un zâmbet șiret i-a acoperit Araneei trăsăturile frumoase.