Profeția din Miezul Soarelui: Copii din Soare și Lună

CAPITOLUL 4

   Murmurând ceva încât doar ea să audă, Avalyn a clipit rapid, ștergându-și palmele umede de la iarba răcoroasă pe care a căzut. A tras de timp când se ridica, pentru că nu voia ca băiatul să o ajute. Îi era prea rușine să dea ochii cu el.

   ― Doamnă Day, lăsați-mă să vă ajut, a spus băiatul când a văzut că fata nu-i dă atenție sau îi vorbește.

    ― Oh, Nix, ajut-o pe Avalyn. Are multe genți.

   Cu un zâmbet cald ce-i trăda trăsăturile ascuțite și dure, băiatul s-a întins spre Avalyn pentru a-i lua bagajele, cărându-le cu ușurință pe toate.

   ― Nix Brulo, din partea Lunii, s-a prezentat acesta, privind-o pe fată pentru un moment scurt, pentru ca apoi să o ia la pas pe o potecă, urmat de ea și de doamna Day.

   Uimirea s-a citit în ochii ei auzind de Lună. Privind cum sprâncenele i s-au ridicat, Nix a părut să înțeleagă că nu știa despre ce vorbea și Avalyn speră că urma să-i fie explicat mai târziu.

   ― Nix este unul dintre elevii noștri de elită, a spus femeia arătând către băiatul de culoare care zâmbea cu subînțeles. Te va ajuta să recuperezi.

   Mergând în liniște mai apoi, Avalyn și-a permis să-l studieze pe băiatul care-i căra gențile. Cumva, uitase complet că urmau să fie și alți adolescenți aici și că poate nu toți vor fi atât de încântați de prezența ei. Și totuși, când privea către acest Nix Brulo nu știa cum să-l considere. 

   Pielea lui închisă la culoare strălucea în razele soarelui, care parcă se opuneau să urce până la părul lui de un gri deschis. Ochii căprui cu miez de culoarea lavandei nu-i trădau emoțiile, clipind cu ajutorul genelor dese. În urechea lui stângă se afla un cercel mic, Avalyn realizând după minute bune de holbat că era în formă de aparat foto.

   Cu tricoul alb avertizând să pocnească curând datorită umerilor lați ai lui Nix, el se mișca cu dexteritate, blugii negri articulând fiecare pas pe care îl făcea fără efort. Avalyn aproape îl ura că nu obosise deloc, pentru că ea cu siguranță nu mai avea condiția fizică ca și atunci când exersa balet zilnic. 

   ― Se pare că te voi ajuta să recuperezi, a spus nonșalant băiatul în timp ce înainta alături de Avalyn. Doamna Day mergea cu câțiva pași în spate.

   ― Ce ar fi să începi cu 'din partea Lunii'? Nix a privit-o amuzat.

   ― Aici, în munții ăștia, colonizați de ultimii supraviețuitori ai rasei celor protejați de natura, în afară de cei care au emigrat în lumea oamenilor, precum familia ta, se află Fii și Fiice ai Lunii și ai Soarelui. Ființe Prae. Fiecare dintre noi este un copil protejat de unul dintre corpurile cerești, fiecare având în puterile sale o parte din Univers, pe lângă puterea violetă din ochii noștri, fie ea scăldată în lumina Soarelui sau cufundată în întunericul Lunii. Noi suntem ființe jumătate Univers, jumătate umane.

   Ființe Prae. Jumătate Univers, jumătate umane. Lui Avalyn îi jucau prin minte cuvintele. Era ceva melodios, ba chiar special în acele cuvinte care o defineau, până la urmă, inclusiv pe ea. Îi placea acest lucru. Dar totuși..

   ― Puteri? a întrebat acum intrigată Avalyn, amintindu-și de culoarea stranie a miezului ochilor ei, sau de lucrurile ciudate de care era capabilă fără să le știe mânui.

   ― Ai destul timp să înveți despre asta la Academie, multe lucruri se vor schimba când ajungi acolo. Presupun că nu are sens să te întreb a cui Fiica ești tu, nu-i așa?

   Avalyn s-a gândit la felul în care luna mereu părea să vorbească cu ea, felul în care mereu se simțise atrasă de aceasta. Dar nu voia să arunce cu o teorie, așa că a dat din umeri. În sufletul ei, din acel moment, a început totuși să considere că este o Fiică a Lunii.