Profeția din Miezul Soarelui: Copii din Soare și Lună

CAPITOLUL 3

Erau mai încețoșați poate, sau mai clari. Nici Avalyn nu își putea da seama în timp ce-și studia ochii vizibil schimbați în oglinda din baia liceului. A decis să renunțe la lentilele de contact pe care le purta, crezând că e de la acestea. Dar și de când avea ochelarii rotunzi de vedere pe ochi, i se păreau la fel de ciudați.

Cel puțin ea se vedea schimbată, fiindcă pentru oricare dintre colegii ei arăta la fel. Însă doar ea știa că nu mai era deloc ca înainte. Ei bine, ea și doamna Day, pe care a refuzat-o cu desăvârșire să meargă la o academie de care nu a auzit niciodată, o academie la care aceasta susține că și bunica ei ar fi vrut să meargă.

Dar Avalyn nu știa nici care era lucrul special despre acest institut misterios și nici nu știa ce se schimbase înăuntrul ei de când a văzut-o ultima dată pe femeia ciudată cu o săptămână în urmă. Din acel moment, a ignorat-o complet. Și a ignorat poate și mai tare lucrurile care se întâmplau în interiorul ei.

― Îmi place mai mult cu ochelari. Nu te mai uita atât de mult în oglindă.

Emma, așa-zisa cea mai bună prietena a fetei, i-a zâmbit fals. Nu s-a deranjat să vorbească cu ea despre cum se simțea, să apară la înmormântare ca sprijin pentru Avalyn sau să îi trimită condoleanțe măcar.

― Doar haide să plecăm, a murmurat Avalyn deja obosită.

Cele doua fete s-au retras în cantina liceului, așezându-se la masa care servea grupului lor drept loc de întâlnire anul trecut. Acum, cu toții erau răsfirați prin alte găști, uitând unul de celălalt cu desăvârșire. Doar Avalyn și Emma au rămas prietene, deși ambele simțeau tensiunea îndepărtării lor. Nu știau de ce, fiindcă obișnuiau să fie prietene așa bune, să se distreze de minune împreună. Emma era cândva confidenta ei, aproape la fel de importantă ca și Finn. Însă tot ce simțea acum era că o pierde și pe ea.

― Nu fi tristă! E un nou început. Suntem clasa a 11-a, ne putem stresa mai încolo. Povestește-mi despre vara ta. Din tonul fetei a înțeles că ea nu știa despre bunica ei.

I-ar fi putut spune despre nopțile nedormite, felul în care privea cerul și se gândea că Finn privește aceleași stele în acel moment, oriunde era el, aproape auzind în urechi sunetul clapelor pianului atinse de mâinile lui; i-ar mai fi putut spune despre felul în care privea praful așternându-se pe poantele de balet pe care bunica ei a dat mulți bani, doar ca să rămână cu amintirea unei nopți în care multe lucruri s-au sfârșit.

― Nimic interesant, ți-am tot scris, să știi. Avalyn s-a decis să meargă cu răspunsul scurt, pentru că părea că Emma nu o înțelegea așa cum o făcea înainte încât să-i spună tot ce simte.

― Da, legat de asta. Scuze, am avut o perioadă destul de grea. Cu mutarea lui Jack și tot restul. Nu prea vreau să vorbesc despre asta acum.

Avalyn și-a aranjat ochelarii, amintindu-și de Jack, fratele Emmei, care tocmai ce s-a mutat într-o altă țară pentru urmarea facultății visate. Deși era singură la părinți, Ava știa că Emma era foarte apropiată de fratele ei și că a fost foarte afectată încă de când acesta a anunțat că se mută.

Adevărul era că Avalyn a vrut să se distanțeze cât mai mult de fostul ei grup de prieteni, din care a făcut și Finn parte cândva. Cu toate că la începutul verii i-a scris Emmei, a abandonat ideea după ce acesta nu i-a răspuns. Nu s-a deranjat să mai verifice mesajele după aceea.

― Înțeleg. Sper că Jack e bine. Și, ai mai aflat ceva nou? Avalyn și-a mușcat buza.

― Nu, Avalyn, încă nu am auzit nimic de Finn.

Încă era mult spus. Poate Emma încă spera că prietenul lor se va întoarce curând, însă Avalyn își pierduse toată speranța în noaptea spectacolului când el a plecat fără urmă. Oamenii care se întorc nu dau de înțeles că nu vor să fie găsiți. Păcat că el nu o pierduse pe Avalyn, totuși. Fata se ura pentru faptul că dacă băiatul avea să se întoarcă cândva, ar fi sărit în brațele sale fără doar și poate, ascultându-l orbește. Îi lipsea tăria de caracter, acum mai mult ca niciodată.