MIRRYAM | 1

52. "Vin, cu siguranță!"

Capitolul trecut...

Se ridică de la birou și plecă spre sertarul cu documente. Îmi înmânează hârtia.

La naiba cu hârtia asta!

Mi-a ridicat privirea spre tatăl meu, apoi am ridicat hârtia spre el și am început să o rup. Am rupt până și locul unde am semnat. Bucățelele rupte din hârtie cad pe podea, iar tatăl meu se uită foarte furios la mine. Se îndreaptă spre mine și bocancii din picioarele lui tropăie pe podeaua de lemn.

   - Nenorocitule! Ce ai făcut? spune, mă lipește de perete, strângându-mă de gât.

    - Exact cum nu-ți pasă ție, așa nu-mi pasă nici mie! zic, focul din ochii lui crescând.

    - Știu că te-am crescut mai bine de atât!

  - Stai? M-ai crescut? Tu? zic și râd.

    - Ai mâncat din banii mei, copilule. Am avut dreptate când i-am zis mamei tale să avorteze!

  - Ce naiba?

   - A rămas însărcinată cu tine din greșeală! zice și dă drumul gâtului meu, în sfârșit putând să respir.

   Un gol în stomacul meu se formează.

     - Trebuia să scape de tine, înainte să fie prea târziu! Niciodată nu mi-am dorit vreun copil, dar mama ta m-a amenințat că se va despărți de mine!

   - Adică...Sunt un copil nedorit? Nu mă consideri ca pe copilul tău?

   - Nici nu știu dacă ești al meu sau nu! zice și își freacă fața cu mâinile, frustrat.

   - Poftim? Crezi că mama mea a fost o ușuratică? Sunt al tău! Îți zic eu! Fiindcă sunt la fel ca tine! Nu știu să tratez o femeie și să îi ofer tot ce trebuie! Un nenorocit cu sânge rece! zic și mă îndrept spre ușă, iar atunci când ies, primește un deget mijlociu.

*Mirryam POV*

  Pauză. Dulce pauză dintre cursuri. Prima oră a fost foarte grea. Cursurile de la facultate s-au dovedit a fi de zece ori mai grele de la liceu. Îmi lipsește liceul.
Edward a spus că ne vom întâlni Starbucks. Ah, trebuie să chem un taxi. Urăsc taxi-urile.
O mașină roșie parchează în fața facultății. Nu. Nu! Mike coboară din ea. Se îndreaptă spre mine. Nu! Asta e greșit! Total greșit! Vreau să trec pe lângă el, dar se pune în fața mea și îmi blochează calea. Mă apucă de față, ca să mă poată privi. Eu nu o fac. Nu vreau să îl privesc, nici măcar să îi aud vocea.

  - Nu pleci nicăieri!

  - Lasă-mă să trec! Chiar nu am chef de ceartă și Edward mă așteaptă la cafenea.

  - Te duc eu până acolo! se oferă.

   - Prefer să merg cu un taxi, decât să merg cu tine! mârâi la el și mă zmucesc din strânsoarea sa, începând să trec pe lângă el.

   - Mirryam...Te rog...Te implor! Stai! Lasă-mă să îți explic ce s-a întâmplat! se plânge, iar eu mă opresc și mă întorc cu fața la el nervoasă.

   - Nu! Poți să bagi numai minciuni între frazele tale și te aștepți ca eu să te cred? Nu. Chiar nu-ți merge!

     Lacrimi încep să curgă, de data asta nu am puterea să le mai șterg. Toate lucrurile rele pe care le-am făcut zilele trecute mă omoară.

   - Iubito, te rog, ascultă-mă! Am ceva foarte important să îți spun.

   - Ai 2 minute! spun cu un nod în gât.