MIRRYAM | 1

51. "Te așteptam!"

      Mirryam POV

  Nu-mi vine să cred. Sunt în mașina lui Trey, iar el merge spre cămin. Mike pare să fie de negăsit, dar mașina lui e încă în parcarea clubului. Nu-mi mai pasă de ce face. Dacă face ceva prostesc, cel mai probabil face, știe că șansa lui va fi irosită. A plecat de lângă mine, chiar și dacă m-a văzut cu Trey. L-am lăsat să îmi atingă fața, doar să văd dacă Mike va lupta pentru mine sau nu. Se pare că a ales să plece ca un laș. Uite-mă aici, în mașina unui băiat pe care nu-l cunosc în totalitate, cu ochii în lacrimi și privind vremea ploioasă de afară.
Număr picăturile care se scurg pe geamul portierei, odată cu lacrimile mele. Trey nu pare să spună nimic tot drumul până la cămin. E trecut de miezul nopții cu mult, iar gândul meu zboară la ochii verzi ai lui Edward.
  Trey parchează mașina în fața căminului, eu îi mulțumesc, apoi ies din mașină. Edward îmi apare în cale atunci când intru în clădirea imensă.

- Te așteptam! îmi zice, iar lacrimile curg din ce în ce mai tare atunci când îl văd că stă în fața mea cu mâinile pe lângă corp.

Mă simt așa de vinovată. Nu am vorbit toată ziua cu el, nici măcar nu i-am trimis vreun mesaj și am plecat cu Mike. În cele din urmă, s-a dovedit ca Edward să fie singura mea salvare.
Își întinde brațele și mă așteaptă să vin pentru o îmbrățișare. Alerg spre el, îmi pun capul pe pieptul lui și încep să suspin. El oftează și nu zice nimic, doar îmi mângâie părul. Îmi ridică fața, iar privirea lui o străpunge pe a mea.

- Am fost așa îngrijorat! îmi zice și își sprijină fruntea de a mea.

- Scuze! Trebuia să îți dau măcar un mesaj! zice, iar el mă trage la pieptul lui din nou.

- Eu am fost cel care a plecat! Doar că știam că dacă te vei duce la întâlnirea aia afurisită, vei ajunge...așa! îmi ridică capul de pe pieptul lui și îmi șterge lacrimile.

  - Scuze din nou...Mi-a promis că s-a schimbat și mi-a mai cerut o șansă! Se pare că și-a irosit-o! zic, și ochii mei se umplu de lacrimi din nou.

  - Te rog nu plânge! Nu suport să te văd așa din cauza nenorocitului ăla! zice, iar eu mă încrunt. - Scuze! Din cauza fostului tău! își dă ochii peste cap.

  - Poți să îi zici cum vrei! Nu-mi pasă! Chiar a fost un nenorocit!

- Știu! rânjește atunci când îi dau dreptate. Cine te-a adus?

  - Trey.

- Cine mai e și ăsta? zice și mă apucă de mână, îndreptându-ne spre lift.

  - Un tip pe care l-am bătut la o petrecere! aproape zâmbesc.

  - Tu? Bătaie? Niciodată! râde de mine. Ce să faci tu cu pumnii ăia mici? continuă.

- Pumnii ăștia mici erau să îl omoare! zâmbesc diavolesc.

- Cum zici tu! Cu toate că nu te cred în stare de așa ceva! zice, iar ușile liftului se deschid la etajul lui.

  - Oh? Vrei să ți-o demonstrez? zice și îi arăt pumnii jucăuș.

  - Dacă mă prinzi! zice, și începe să alerge spre camera lui.

Eu alerg după el până ajunge la ușa camerei și se lasă bătut. Am adorat mereu latura asta mai jucăușă a lui.

- Oh, deci aici e camera ta? E bine de știut! îi zic, iar el zâmbește, gropițele lui fiind mai proeminente.

  - De ce? Vrei să intri și să îmi pui o pernă pe față ca să mă sufoci? zice în glumă, iar eu râd.

- Poate! zâmbesc, apoi râdem amândoi.