O Iubire Demonica

XXX «Infernul de altadata»

Încă îmi aduc aminte de momentele petrecute cu tatăl meu in Infern, nu au fost unele care sa îmi aducă fericirea pe față.

«Diavolul stătea la masa dura facuta din cel mai solid lemn, decorată cu semne satanice sculptate de catre sclavii lui cu greu in acele bucăți de lemn solide. Ca intotdeauna, tatăl meu stătea pe scaunul negru din capatul mesei care parea un tron. Avea o postură neinfricata care făcea ca frica sa umble prin fiecare os din corp. Avea o privire înghețată, rece si plina de ura. Asta se observa de oriunde. Nimeni nu i-a făcut nimic rau, nici acum, nici in trecut. Nu avea niciun motiv pentru care sa urasca atat de mult sufletele, sau poate da: pur si simplu era diavol. Isi luase acest rol dupa puterea pe care o avea, stăpânirea de sine si răutatea dusă pana in măduva oaselor. Era făcut cu ura, doar întunericul il înțelegea. El vedea întunericul asa cum nimeni altcineva nu il vedea: un prieten.

Clădirile din jurul regatului sau erau aproape sfărâmate, tinute de o slabă temelie si toate înclinate de parca vântul le-ar strâmba. Dar regatul lui.. Una dintre cele mai maiestuoase si împărătești clădiri. Decorată cu chipul rautatii, semne de foc si zâmbete malefice, desi doar desene sculptate, exprimau realitatea. Portile de foc, acele porți care dădeau deschidere la Infern, erau mereu deschise. Pe dinafară cu cele mai bune expoziții, oricine putea intra, dar nimeni nu mai putea iesi.

Cuvantul diavolului era lege iar cine nu il asculta avea de suferit consecințele. Pentru prima data in viata mea eterna Diavolul a poruncit sa fiu adus la masa lui, masa unde nimeni altcineva nu se aseza cu exceptia lui, desi era o masa mare, întinsă si care ocupa o uriasa parte din încăperea in care tatăl meu stătea. Prin Infern se auzea ca Diavolul vorbea mereu cu cineva desi toti credeam ca este singur. Se confirmase faptul ca el vorbea cu întunericul, prietenul lui de nădejde, fara corp, fara suflet, fara nimic. Doar un prieten imaginar care era dispus să asculte in tăcere.

In timp ce mergeam cu pași mici spre locul unde imi stătea tatăl, toti demonii se uitau la mine cu milă. Credeau ca îmi va face ceva rău.

Mila nu era normala in Infern, dar toti demonii au inteles ce este acest sentiment cand au inceput sa îl simtă aspru din cauza regelui si a regulilor lui.

Cand intrasem in încăpere parca m-a prins o briza rece dar asta era doar in mintea mea. Diavolul stătea cu o lumânare aprinsă in fața așezată pe un suport placat cu ceva ce ar parea aur care dădea dovada de o imagine mistica, întunericul venea din spatele scaunului pe care era așezat Diavolul. Doar chipul i se vedea clar, in rest, toata încăperea era intr-o bezna înspăimântătoare si intr-o tăcere înfricoșătoare. Tatăl meu nu mai vorbise cu întunericul, sau poate o făcuse dar s-a asigurat ca nimeni nu il aude si ca nimeni nu il considera ciudat.

-- Ia loc, Blake. -- vocea lui era profundă, groasă și decisă. Asigura ca este un om dur, puternic, de neînvins.

Totul in el demonstra ca este una dintre cele mai neinfricate fiinte. Toti porii lui strigau putere, sângele urla distrugere, bătăile inimii lui înghețate suflau frica.

Chipul lui era răutatea pură. Cu ochii negri ca noaptea, fara nicio strălucire care emanau goliciune, cu buzele carnoase si cu priviri ucigătoare, parul negru ca întunericul, nasul cu mărime mai mult ca perfecta, mandibula perfect conturată iar corpul perfect sculptat. Diavolul era un adevarat adonis* iar asta se vedea din generație în generație. Eu ii eram fiu, fizic eram la fel.

M-am așezat pe scaunul din celalalt capat al mesei, unde tatăl meu îmi indicase. Ii asteptam cuvintele dar el doar ma analiza. Fiecare emoție, fiecare bătaie a inimii. Orice.

-- Nu vei fi ca mine. »

Asta era unul dintre momentele care mi-au fost tipărite in minte din acel moment. Eram tanar pe vremea aia, un simplu adolescent. La cei 13 ani ai mei nu înțelegeam ce mi se intampla in jur. Acel "Nu vei fi ca mine" ma traumase. Ca orice adolescent, părinții erau modelul in viata, eu avandu-l doar pe tata, aveam in minte ca el ce face, face bine si voiam ajung ca el. Mă dezamagise faptul ca mi-a spus ca nu voi ajunge ca el. Credeam ca scopul meu in viata era sa fiu cum este el iar faptul ca nu voi ajunge niciodată ca el ma făcuse dezamăgit de mine. In fiecare zi incercam sa fac progrese, sa ii arat tatălui meu ca sunt ca el dar mereu îl auzeam zicandu-mi

"Nu o sa ajungi ca mine."

Mereu imi spunea asta indiferent, fara păsare. Nu stiam cum ar trebui sa inteleg totul. Desi stiam ca nu ii eram pe plac, ma proteja pentru unicul fapt ca eram fiul lui.

Dar de abia acum ii inteleg cuvintele si ma face fericit sa nu fiu ca el.

Nenorocitul de Diavol mi-a pus viata in joc. Sarah avea de ales: sa moara sau sa il omoare pe Josh. Era un înger. Nu este in stare nici macar sa omoare o musca. Stie ca daca ea moare, mor si eu cu ea, dar daca Josh moare, ea va fi legata de constiinta lui o intreaga viata si va fi trista o eterna viața alaturi de mine si facandu-si rau ei, imi face rau mie.

Dar vorbim despre si cu Diavolul. Niciodată nu trebuie sa ai incredere in el. Nu este de cuvânt. Trebuie să fie un motiv ascuns.

Adonis= tanar foarte frumos, atragator, seducator, dorit de toate fetele.