Întâlnire cu un spion

Capitolul I

Când am acceptat misiunea asta nu mă gândeam că va fi așa plictisitor, e ceva prea ușor pentru mine.
Ivy: Maddie! Să mergem!
Am plecat cu așa numitul Fred Smith spre agenție, un criminal destul de periculos, căutat de ani buni, în sfârșit l-am prins, sigur voi fi promovata.
Am ajuns la agenție unde Fred Smith a fost preluat de alta unitate ce se va ocupa cu pedepsirea lui. M-am îndreptat împreună cu Ivy către biroul directorului.
Directorul: V-ați descurcat foarte bine și de data asta. E de așteptat de la spioane de elita. Vă puteți lua restul zilei liber până la noi ordine.
Am ieșit din birou si ne îndreptăm spre ieșirea din agenție, în sfârșit puțin timp liber, totul se petrece atât de repede și spontan încât nu mai am timp de nimic.
Ivy: Acum ca ne putem relaxa puțin ce zici să mergem la Mall?! 
Maddie: De ce nu, sunt sigură că au apărut în sfârșit acele rochii din colecția mea de modă preferată.
Mda... Chiar dacă suntem spioane de elită suntem în același timp și adolescente.
Sunt Maddie Smith, 16 ani, iar Ivy, de aceeași vârstă cu mine, fiind cele mai bune prietene. Ca orice adolescente normale mergem la liceul Francoise Dupont din Paris.
Nu a fost visul nostru să devenim spioane, pur si simplu s-a întamplat.
Ivy: Ne întâlnim în jumatate de ora.
Maddie: Bine.
Am urcat sus în apartament, părinții mei nu sunt acasă. Probabil sunt plecați în vreo misiune, chestia asta cu spionajul e în familia mea din generație în generație.
Mi-am făcut un duș rapid și m-am îmbrăcat cu o rochie albă asortată cu pantofii cu toc tot albi si o jachetă de blugi albastră si am plecat spre Ivy.
Ca de obicei trebuie să întârzie.
Ivy: Maddie! Am ajuns.
- C-am devreme.
Ivy: Ce vrei să spui cu asta?!
- Nimic.
Am plecat spre Mall, abea aștept să văd ce mai e nou.
Ivy: În sfârșit! Acum îmi pot completa colecția de pantofi cu noile modele!
- Sunt drăgute, dar le prefer pe astea, arăt spre o pereche de pantofi negri.
- Se vor asorta de minune cu noii blugi.
Ivy: Așa e.
Am colindat tot Mall-ul și ne-am oprit la un restaurant, pur și simplu mor de foame.
Ivy: Ce comanzi?
- Carbonara, nu am mai mâncat de multă vreme.
Ivy: Cred că îmi i-au și eu tot carbonara.
- Ce plăcut e să stăm fără să facem nimic.
Ivy: Lăsând nimicul la o parte mâine trebuie să predăm tema domnișoarei Anais.
- Ah, da! Am uitat de asta!
Ivy: Nimic nou. Nu știu cum poți fi una dintre cele mai bune spioane din agenție și totuși ești așa aeriană când e vorba de liceu.
- Tu ți-ai făcut tema?
Ivy: Nu...
- Și mai zici de mine.
Ivy: Am fost ocupată cu misiunile.
- La fel și eu, ce coincidență.
Ivy: Amuzant.
- Dacă ai terminat haide sa mergem, s-a făcut târziu deja.
Bip! Bip! Bip!
Ivy: Telefonul.
- Hm? Ah, da!

Directorul: Maddie, ești împreună cu Ivy?
- Da.
Directorul: Bine. Vreau să veniți amândouă la mine în birou, am o noua misiune pentru voi.
- Așa repede?
Directorul: Grabiți-vă!

-Trebuie să mergem la agenție, directorul are o nouă misiune pentru noi.
Ivy: Deja? Nici nu am apucat să respir.
- Asta am spus și eu.
Ne-am grăbit să ajungem la agenție fără a mai trece pe acasă ca să ne lăsăm cumpărăturile.
Directorul: Bună, fetelor. Văd că ați fost la cumpărături, v-ați distrat?
-Eu nu aș mai întreba dacă aș fi în locul tău.
Ivy: Deci? Despre ce e vorba?
Directorul: Am o nouă misiune destul de serioasă.
- Când nu a fost serioasă?
Directorul: Misiunea asta e ceva diferit, am primit niște informații cum că fete tinere sunt găsite moarte, nu e doar unul sau două astfel de cazuri, sunt sute. Nu știm cum se întâmplă asta, dar  banuim că totul se petrece într-un singur loc.
- Unde?
Directorul: În Seul. Multe fete sunt din Seul ceea ce e ciudat e faptul că, cadavrele lor sunt găsite în alte orașe.
-Ivy: Și noi ce ar trebui să face? Să căutăm cadavrele?
Secretara: Domnule Abel, v-am adus cafeaua.
Directorul: Mulțumesc, Felicia. Nu. Vreau să vă mutați în Seul și să urmăriți fiecare pas a acestor băieți * ne arată poze cu ei*, avem unele surse care spun că ei sunt în spatele acestor crime.
- Cine sunt?
Directorul: Sunt o nouă trupă ce vor debuta curând.
Ivy: Dar sunt atât de drăguți! Îmi vine greu să cred că ei sunt niște criminali.
Directorul: Ai multă experiență în asta, Ivy. Ști că nu ar trebui să judeci o carte după copertă.
Ivy: Știu asta, dar totuși.
- Și cât timp va dura misiunea? O săptămână? Două?
Directorul: Asta depinde de voi, dar țineți minte, asta poate dura chiar ani.
Ivy: Ani?! Nu pot fi plecată așa mult! Ce vor crede părinții mei?!
Directorul: Nu îți face griji, ne-am ocupat noi de toate. Părinții tăi cred ca vei fi plecată pentru practica ce ai nevoie la liceu. Oricum, faceți-vă bagajele, mâine dimineață veți zbura la Seul. Aici e notată adresa unde veți sta. Puteți pleca acum.
Am ieșit afară, încă nu îmi vine sa cred. E prima misiune așa lungă.
Ivy: E prima misiune așa lungă.
- Mi-ai citit gândurile. Dar până la urmă suntem profesioniste, cu cât terminăm mai repede cu atât ne întoarcem mai repede.
Ivy: Ai dreptate.
- Să mergem să ne facem bagajele.