Obscur - I. Lagune

08. brain

- E pentru că nu te plac.

- De ce nu mă placi?

- Nu am un motiv. Doar că nu mi-ar plăcea să te fut. Chiar dacă nu ai mai fi virgină.

- Sunt urâtă?

- Ești ok, acum coboară din mașină, am treabă.

Era grăbit. Sau plictisit. De mine.

- Ok?! am țipat.

- Ștefania, dă-te jos din mașină și lasă-mă. Ești stresantă. Imploră pe altcineva să te fută.

- Nu plec până nu îmi spui de ce te-ai oferit să mă iei cu mașina? Ce naiba vrei de la mine, omule?

- Adela a zis că nu poate să aibă o relație cu mine din cauza ta. Pentru că știe că mă placi. Vreau doar acordul tău.

- Aa, deci acum este vorba despre o relație, am zâmbit pentru a nu știu câta oară și chiar l-am aplaudat. Felicitări, bravo. Futeți-vă, căsătoriți-vă, faceți și un copil, nici nu mă mai interesează.

Am vrut să ies, dar mi-a apucat brațul și m-a tras înapoi.

- Ce mai vrei?

- Adela ține la tine, a zis, prinvindu-mă-n ochi. Poate pentru prima oară de când vorbim.

- Da, am văzut eu cum ține.

Încă mă strângea de braț.

- Serios. Nu vrea să te rănească. De aceea are nevoie să știe că ești ok cu asta.

- Și acum ce? Te-a pus pe tine să vorbești în locul ei? De-asta nu a venit la școală? Îi e rușine să dea ochii cu mine sau ce? am râs. Uite care e faza. Nu am să fiu în vecii vecilor de acord cu relația asta pentru că nu știu dacă ți-ai dat seama, dar sunt înnebunită după tine.

- Și ce facem în cazul ăsta?

- În cazul ăsta nu facem nimic, i-am spus dându-i mâna la o parte. Ne vedem de viețile noastre și ne prefacem că nu ne-am cunoscut niciodată, am zis rar și clar ca să mă înțeleagă. O lași pe Adela în pace, te las în pace.

- Acum mă ameninți sau ce?

- Nu te mai strădui... am murmurat, simțindu-mă invadată de o melodie cunoscută, o melodie preferată.

- Poftim? a întrebat confuz.

- Crezi că nu m-am prins? Încerci să mă faci geloasă punându-ți-o cu cea mai bună prietenă a mea. Și ca să vezi, merge perfect.

- N-Nu cred că... ești normală. Nu vor-bești ser...ios, s-a bâlbâit.

- Cum zice și Banks, că tot e pe fundal acum, vezi să nu-ți rănești creierul în încercarea de a mai născoci și altceva, i-am zis cu zâmbetul pe buze. Trebuia să plec. Runda a doua continua cu Adela. Nu cred mai aveam energie și pentru ea. Devenea epuizant.

Am deschis portiera, dar cuvintele sale mi-au răbufnit în ceafă.

- O să mi-o pun în continuare cu cea mai bună prietenă a ta, fie că-ți convine sau nu.

- Mult noroc cu asta, am râs și mi-am pus ochelarii la ochi pentru a-mi completa ieșirea dramatică din mașina unui porc. Mori în chinuri.

Asta e problema cu noi, oamenii. Fiecare vrea pe cineva, dar acel cineva la rândul său vrea pe altcineva. Iar astfel balanța universului nu mai e în echilibru și se clatină. Unii suferă în propria lor baltă de lacrimi sărate în care abia așteaptă să se înece, în timp ce alții profită de mica șansă la fericire ce li s-a oferit. Nu ești fericit, de fapt. Balanța de dezechilibrează mereu. Azi ești tu, mâine altul. ”Fericirea e de ocazie”, cum spunea o scriitoare pe care o admir mult într-o carte nu prea cunoscută, dar care iarăși, mi-a plăcut mult. Faza e că fericirea e un sentiment insuportabil de trecător, o stare nenorocită, dar mișto, nu e un mod de viață. E iluzia pe care tu, persoană tristă, amărâtă, doborâtă, călcată în picioare ți-o creezi pe post de speranță. Ca și când e singurul lucru pentru care meriți să trăiești. Pentru speranța că va fi cândva bine, perfect și o să înoți în propria-ți fericire. De parcă o și meriți pentru că te-ai purtat frumos, ai fost cuminte. Abia aștepți să primești un premiu. Dar nu o să fii niciodată fericit, împlinit. Pentru că nu există așa ceva și nici nu ar trebui. Nu o să dansăm niciodată fericiți la capătul curcubeului alături de un spiriduș și o oală plină cu aur. Și știi de ce? Pentru că nu există un capăt al curcubeului. Nu unul pentru tine, muritorule.

Arctic Monkeys au răsunat parcă de nicăieri, dar abia după câteva secunde mi-am dat seama că se auzea din buzunarul blugilor mei. Era tipic mie, tipic mie să nu-mi recunosc propriul ton de apel. M-am încruntat când am văzut numărul afișat.

- Când aveai de gând să-mi spui că te-ai futut cu Alex? m-am răstit la ea în mijlocul străzii. Cât de curvă poți să fii să-mi faci asta știind că sunt îndrăgostită de el, ha?

- A murit mamaie, mi-a răspuns o voce amărâtă, stinsă de la celălalt capăt al firului.

- Cum adică? am înghițit în sec și brusc am simțit nevoia să mă așez.

- Ne vedem la 1 Decembrie în stație, a zis și și-a tras nasul. Adu-mi și o țigară. Am rămas fără. O să mor dacă nu fumez ceva urgent. Sunt epuizată, Ștefania, a bufnit în plâns. Doar adu-mi o țigară și grăbește-te.

Aveam să aduc un pachet întreg pentru că eram confuză, speriată.