Templul împăratului

XII. Apus de soare

Wu Zhang:

Săgeți se abăteau asupra noastră. Era noapte, era frig. Însă ochii ei erau ca o lumină pentru mine. Îngândurat, vedeam soldați cum mor, rând pe rând. Suferisem o ambuscadă, o parte din armata noastră se întorsese și refuzase să mai lupte.
-Mărite Guvernator Wu Zhang, trebuie să plecăm de aici! Trebuie să vă întoarceți în siguranță la Palat.
-Generale, nu mai avem timp. Trebuie să ieșim neobservați. Ce e asta?
-O ambuscadă, mărite. Yuna, concubina Împăratului, a provocat totul.
-Yuna? Cum a avut putere de la palat? S-a întâmplat ceva?
-Împăratul nu a mai ieșit din Camera Imperială de zile întregi, mărite. Se spune că a înnebunit după ce Nogoon a dispărut.

Credeam că nu auzisem bine.
-Repetă.
-Se spune că a înnebunit după ce Nogoon a..
-A dispărut? De câte zile?
-De o lună de zile nu se mai știe nimic de ea, mărite.

Plecase acum două săptămâni de lângă mine. Un scurt calcul, și realizasem totul. Trebuia să fie la Palat până acum. Nogoon era în pericol. Am fugit în cortul unde mai erau puținii din soldații ce au adus-o la mine.
-Ce s-a întâmplat, de ce ni se năruiește armata? Mai vreau detalii, repede! Unde e Nogoon? Ce s-a întâmplat cu escorta?
-Mărite, i-au găsit pe toți morți în pădure.
-Și eu de ce nu am fost anunțat? Ce e asta? Vom pierde războiul din această cauză! Trădare!
-Mărite, nu am considerat importantă într-o asemenea împrejurare o femeie, având în vedere situația în care ne aflăm.
-Capul tău nu va mai sta pe umeri dacă mai grăiești asemenea cuvinte! Tu nu realizezi? Ea e singurul motiv pentru care eu mă aflu aici și mai continui să lupt! Doar ea! Trebuie să plec imediat să o găsesc!
-Dar, din porunca Împăratului, trebuie să rămâi pe câmpul de bătălie,nu avem timp să mergem să o căutăm, Mărite!
-Împăratul nu este în apele lui acum. O să plec, du-mă la locul unde ați găsit escorta. Este un ordin!

Am fugit pe ascuns din tabără, fără să mai anunț Generalul. Nu mai aveam încredere în nimeni.Îmi simțeam corpul greu, sufletul greu. Dacă era moartă? Unde era? Yuna, acea viperă blestemată.

- Îți jur că te găsesc, Nogoon, chiar dacă este ultimul lucru pe care îl fac. Îți jur , viața mea. Fără tine, tot viul este pustiu. Căutați peste tot ! În orice colț de pădure, în orice râu, doar găsiți-o! Un război mai mare nu se poate da , decât cel din inima mea! Am fost păcăliți și trași pe sfoară de către propria armată! În miezul nopții o căutam, o doream, visam. Nu voiam să plec la Palat fără ea.

Atunci realizasem că ce simțeam era, cu adevărat, iubire. Iubirea: când toată viața ta aparține unei persoane, când consecințele care urmează nu mai contează, când toată lumea se învârte doar în jurul ei. Puteam să mor în acea pădure, dar lângă ea. Refuzam să primesc moartea în brațe până nu o găseam.
-Mărite, aici au găsit escorta.
Era un loc sumbru, unde aveam impresia că mă învârt în cerc. Căutam orice urmă de ea, dar rămăseseră doar armuri și cadavre putrezite.
-Căutați oriunde. Râuri, scorburi de copaci. Măcar corpul să i-l găsesc, zei!

Pentru prima dată după mulți ani, lacrimi îmi curgeau șiroaie pe obraz, fără să conștientizez de ce ard. Simțeam cum tot trupul îmi este zdrobit de flăcările iadului. Dacă un etern foc exista, acela era în mine. Căutam disperat orice, urme de pași, esența mirosului ei, fire de păr, însă știam în adâncul meu că este inutil. Simțeam că dacă ea nu a scăpat singură de acolo, nimeni nu o va mai putea salva. Pentru că ea mereu se salva pe sine, nu avea nevoie de mine pentru a face asta .
-Nogoon, unde ești? Zei, luminați-mi mintea, inima!
- Mărite, credem că am găsit ceva! Este calul ei , a fost găsit lângă papucii ei!
-Repede, mai repede! Zei!

Calul pe care i-l dăruisem era legat de un copac. Papucii ei finuți erau împrăștiați sub frunze, murdari și însângerați.
-Unde este iubita mea, Nogoon ? Cred că ar fi distrusă să te vadă aici, așa. Căutați peste tot! Trebuie să fie prin apropiere!
Am fugit disperat, simțind că trebuie să fie aici. Îi simțeam căldura corpului într-un fel magnetic pe care nu îl puteam explica. Apoi, am văzut-o. Era căzută, la marginea unui râu, corpul tot sânge.

-Iubita mea! Viața mea! NU ! Ascultă-mă, vorbește cu mine ! Gărzi! 
Toți soldații s-au adunat în jurul ei, aruncându-și armele la pământ. 
-Mărite, nu cred..nu cred că mai poate fi salvată, spuse unul din ei după ce îi atinsese fața.
-Iubita mea, cine ți-a făcut asta? Cum ai scăpat, cum te-ai târât până aici? Voi lua capul oricui ți-a făcut asta, fie el și Împăratul!  Luptătoarea mea, viața mea. Nu mă părăsi acum, Nogoon, nu îmi face asta. Mi-ai promis, te rog nu face asta. Vreau să îți mai văd încă odată smaraldul din ochi. Te rog, ridică-te.

 Era palidă și rece, pulsul îi lipsea, nu mai avea suflare. Eram convins că am pierdut-o. Am luat-o în brațe, era tot ce puteam face. Am început să plâng, sperând degeaba să se trezească. Corpul ei frumos fusese zdrobit, precum un fluture de căldura unei lămpi. Era acum doar un apus de soare.