Templul împăratului

V. Acasă

Nogoon:

După cele întâmplate în piaţa de sclavi , am fost adusă de către niște gărzi la Curtea Imperială mai mult moartă decât vie. Nu prea realizam ce se petrecea în jur, dar recunoscusem Curtea Imperială după palatul înalt și oamenii îmbrăcați în veșminte bogate. Totul era însă prea diferit faţă de Europa.

Aici, oamenii nu mai erau îmbrăcați simplu, în culori șterse și modeste. Oamenii din aceste locuri aveau veșminte bogate, brodate cu fire aurii, predominau culorile care oferă ochiului tău o anumită căldură , în special roșu și portocaliu. Palatul era imens , pe el erau scrise niște simboluri necunoscute mie , era roșu cu negru, având o arhitectură foarte diferită de cea europeană. Grinzile erau foarte înalte și ascuțite la capete , iar acoperișul era construit în mai multe straturi, fiecare din ele având câte patru colţuri ridicate spre cer. Ușile practic nu existau, în loc de uși ei aveau un fel de carton cu un mâner de care trăgeau pentru a trece de cealaltă parte , iar geamurile erau mari și făurite dintr-o sticlă cristalină.

Am fost dusă într-o încăpere unde apa curgea prin niște ţevi de metal direct într-o groapă poleită cu marmură. Nu știam ce se întâmplă sau ce trebuie să fac. Un îngrijitor mi-a făcut semn să intru în acea groapă.
Nu mai făcusem asta niciodată. Noi, în Europa, foloseam apa doar pentru băut,pentru animale și în bucătărie , în niciun caz nu pentru a o turna pe corpul nostru. Aici, totul mirosea frumos , un parfum floral plăcut pe care nu îl mai simţisem până acum, însă tot îmi era frică să intru în acea groapă, pentru că nu știam să înot.

Îngrijitorul a ieșit afară și a revenit cu încă alte câteva slugi. Mă uitam când la ei, când la groapă. Slugile s-au apropiat de mine, m-au apucat de ambele braţe și m-au târât spre groapă. De disperare , am inceput să ma smucesc și să opun rezistentă.

- Ce faceti? Daţi-mi drumul ! Nu știu să înot! Nu știu să înot!

Se chinuiau să dea hainele jos de pe mine, însă așa ceva nu puteam tolera. Corpul meu era ceva sfânt , de care nimeni și nimic nu putea să își bată joc. Mai bine treceau peste cadavrul meu, decât să își bată joc de el. Mă smuceam în continuare , iar în acel moment , un om slăbit și grizonat a intrat în încăpere.

-Rogu-mi-te, ce e cu gălăgia asta ?
-Vă rog ajutaţi-mă, vor să mă înece!
-Voi, străinii ! Sunteți murdari , mirosiţi! Nu vor să te înece, vor doar să te spele!
-Ei bine, nu mă vor spăla.
- Te opui ordinelor mele ?
- Nu îmi pasă cine ești. Ești nimic pentru mine. Noi ne spălăm doar când curcubeul apare.
- Ce e bucata aceea de lemn la gâtul tău? Soldaţi, luaţi-i bucata netrebnicei de la gât și spălați-o!
- Este o cruce. Simbolul sfânt. Nu am să mă spăl decât la apariţia curcubeului! Dintr-un curcubeu răsar speranţe și făgăduințe. Este promisiunea lui Dumnezeu către om , promisiunea că nu îl va ucide. Crucea, este promisiunea ca omul va avea viaţă veșnică , un legământ între pământ și cer.
-Și promisiunea ta către mine care este ? De ce acest Dumnezeu al tău este prezent peste tot ? Soldaţi, ce faceţi?! Am ordonat să îi fie luată acea bucată de lemn de la gât! Duceţi-o să muncească la templu! Nu este feminină deloc și are o atitudine nepotrivită. Nu contează frumusețea ei exotică, o strică limba iar viscerele îi sunt putrede. Măcar așa o să avem un beneficiu de pe urma ei.
- Nu merg nicăieri ! Ce templu ?
-Templul măritului Împărat Zin-Pyi, a doua faţă a soarelui , un zeu între pământeni , îmbrăcat mereu in roșu si galben cu o coroană măreaţă. Gărzi..luaţi-o.

Am fost smucită și trasă afară. Am trecut pe lângă niște clădiri, iar mai apoi, am ajuns lângă ceea ce se presupuneau a fi Grădinile Imperiale. Erau măreţe, despărțite de lumea din exterior de o poartă roșie și mare. Dacă treceai prin lateral, puteai să vezi prin ele. În depărtare, am văzut o figură frumoasă dar ciudată, îmbrăcat în roșu și galben, ţinând în braţe o femeie. Am realizat că era el, Zin Pyi . Mi-am întors capul spre Grădinile Imperiale. El era acolo, cu a zecea consoartă din săptămâna aceasta, mângâindu-i părul și dăruindu-i un fruct din multele roade ale sale. A fost de ajuns o privire.

**
Am fost dusă la locul unde Templul se construia. Erau o grămadă de ţigle și o mare de pământ, iar muncitorii erau transpiraţi si obosiţi, slabi și fără vlagă. Am fost împinsă, însă nu voiam să mă clintesc.

-Nu o să fac asta , nu pot! Și nu vreau ! Nu sunt datoare nimănui ! Lăsati-mă să plec!

Apoi, o durere surdă îmi mușcă spatele. Am căzut lată la pământ , simţind sângele năvălind pe spatele meu. Mă durea. Voiam sa plec de aici. Îmi era dor de casa mea , de familia mea. Îmi era dor de tatăl meu și de Pegas. Îmi era dor să zbor pe câmpuri călărind, vântul să îmi sufle în faţă, să simt că trăiesc. Aici mă simțeam moartă , ca o stafie, o umbră pe Pământ. Mă simţeam intr-adevăr ca o străină.
Am început să ridic mormane de pământ de jos și mă chinuaiam să le transport până la locul marcat și indicat de ei. Eram obosită.

Am continuat să muncesc așa o bună bucată de vreme. Mâinile îmi erau murdare și îmi simțeam sudoarea cum îmi șterge toată frumusețea feţei.
În depărtare , auzeam tropote de cai, dar știam că e doar imaginația mea și că probabil delirez de la căldură și oboseală. M-am întors, și l-am văzut pe el.

Venea galopând spre mine, parcă mușcând din aer. Am căzut la pământ , nu mă mai puteam ţine pe picioare.

-Nogoon! Nogoon! Răspunde-mi, soarele meu !
- Du-mă acasă. Te implor.
- Soarele vieţii mele și luna nopților mele ! Ce au făcut cu tine ? Cum au îndrăznit
-Tot ce vreau este să nu mai port niciodată pământ in palme. Tu ești...Wu Zhang. Eroul meu.

Faţa lui se însenină. Nu am mai văzut niciodată un om care să emane atâta frumusețe prin curajul lui și prin puterea lui. Îmi topea sufletul.

-Tu ești inima mea. Floarea mea de primăvară. M-am îndrăgostit de tine de cum ţi-am văzut privirea. Nogoon, vino cu mine la Curte. Vino cu mine.

Mi-a întins mâna și eu i-am dat-o pe a mea. M-a luat pe calul lui și mă ţinea cu ambele braţe. Apoi am adormit acolo, in braţele lui. Era cel mai frumos și cald sentiment pe care îl simţisem in viaţa mea.

M-am trezit curată, spatele încă mă mai durea. Eram îmbrăcată într-o rochie albă, care nu corespundea neaparat locurilor. Era o combinație între stilul European și cel de aici. Eram într-o încăpere frumoasă și mare . Cum am vrut să ies din încăpere , Wu Zhang a apărut de după ușă.

-Am așteptat atât să te trezești! Oh, ești așa frumoasă ! Mă uitam la tine în timp ce dormeai. Nici zeiţele nu au frumuseţea ta.

I-am zâmbit și l-am prins de mână.

-Să știi că doar în braţele tale m-am simţit acasă.
-Cerul meu nu mai e la fel de când ţi-am întâlnit privirea. Frumoasa mea Nogoon..
-De ce îmi ziceţi așa? Numele meu este Arthemisia!
-Arthemisia! Nu ţi se potrivește. Nogoon e mistic. Precum privirea ta. Înseamnă verde , pe limba celor care te-au adus aici. Numele tău e sfânt pentru mine.

-Numele ei e sfânt și pentru mine , Wu Zhang.

A venit de nicăieri. Era el, Împăratul. Avea un chip frumos, dar o urmă de aroganţă în privire.

-Ea este. Este fata pe care am văzut-o în Grădină.
-Cum adică ai văzut-o în Grădină?
-Probabil gărzile o duceau undeva. Eram în Grădina Imperială cu Yuna. Privirea ei...Nogoon, vei fi a mea de acum.
-Cum..dar ..mi-ai promis..
-Nu o să încalci ordinul Împăratului dacă mai vrei să îţi păstrezi capul. Femeia aceasta este a mea.

Probabil că nu aveam niciun cuvânt de spus. Dar nu voiam. Nu voiam să merg cu el , nici nu mă uitam la el. Îl vedeam doar pe Wu Zhang, distrus în faţa mea. Chipul îi era întunecat și abătut.

-Mâine vei fi la mine în salon, Nogoon. Te aștept cu mare cinste. Vreau să știu mai multe despre tine și de unde vii. Ești o frumusețe răpitoare.

A plecat , făcându-i semn lui Wu Zhang să iasă. Eram din nou singură. Dar aveam o căldură în inimă. Braţele lui erau acum acasă pentru mine.