Marko

Capitolul 4

—Bine, hai să lămurim asta dacă tu vrei! În primul rând, ziarul acela nici nu mai există de vreo două săptămâni, după ce a fost dat în judecată pentru distrugerea imaginii "Moștenitorului Adams" și evident al tuturor membrilor familiei sale, care poartă la rândul lor acest nume. Acea știre nu a fost adevărată întru cât eu nu am fost prins de poliție niciodată, fapt ce este dovedit de cazierul meu curat. Și dacă aș fi fost urmărit de poliție vreodată, atâta timp cât nu există nici o dovadă sau un act în legătură cu asta, ce contează?! Îmi răspunsese hotărât, demonstrându-mi că nu există nimic ce i-ar putea afecta imaginea. În al doilea rând, continuă acesta făcând o mica pauză. Referitor la a doua bârfă care circulă... aș vrea să corectez ceva. Eu nu am dus niciodată vreo fată în patul meu și în acasă mea. Dacă a fost să fie, m-am dus cu ele la un hotel. Și s-a exagerat mult când s-a zis "în fiecare noapte,,. În plus nu e treaba nimănui ce fac eu în intimitatea mea, răspunse aspru și hotărât.

—Mulțumesc că m-ai lămurit ce pot să zic. Acum e cazul să încetezi, încerc eu să îl fac să se oprească.

—Nu voi înceta până nu te am, înțelegi asta? Ești diferită, ești unică și simplul fapt că mă ții departe te tine mă face să te vreau mai aproape. Crede-mă dacă ai fi a mea totul s-ar schimba. La cât de mult ne asemănăm, probabil tot atât de multe lucruri ne deosebesc. Diferența dintre noi este că tu încerci să fugi de întuneric, în timp ce eu conduc iadul. Dar nu am să mă las păcălit de chipul tău angelic. Și Lucifer a fost înger până să cadă în păcat.

Pentru un moment nu m-ai am avut cuvinte și este prima dată când mi se întâmplă asta.

—Crezi că ești un înger cu ochi albaștri, dar nu este așa. Ochii aceia de înger ascund multe păcate, știe regulile, dar le încalcă pe toate. Poate sunt un idiot fiindcă mă îndrăgostesc de tine. Pot avea orice femeie la picioare, dar nu mai vreau asta. M-am săturat de joculețe, vreau ceva serios... Încep să am sentimente pentru tine și mi se pare un clișeu numai după o săptămână să te vreau în brațele mele. E o prostie știu! De aceea, nici nu știu ce mă faci să simt, iar asta mă enervează la culme.

Trezește-te Stormy, nu poți să te lași păgubașă.

Viitorul tău iubit vrei să fie unul serios și să te iubească pentru toată viața, nu doar pentru o noapte.

Totuși nu am nici o dovadă că îl iubesc. Dar totuși, nici un dubiu!

—Tocmai fiindcă ești nehotărât în legătură cu sentimentele tale, fie ele pentru mine sau pentru altcineva, vreau să stai departe de inima mea. Nu vreau să te comporți azi cu mine de parcă aș fi cea mai dragă persoană ție făcându-mă să mă simt specială, ca mai apoi, ziua următoare să te comporți cu mine de parcă nu exist. Nu vreau să îmi dai impresia că însemn ceva pentru tine când de fapt nu însemn nimic sau sunt doar o simplă opțiune.

Închid rapid telefonul, fără ai mai da dreptul la cuvânt și mă arunc pe pat. Nu vreau să fiu nesimțită, dar nici nu vreau să îl mai las să mă aburească cum vrea el.

Cred că dacă ar fi avut numărul meu m-ar fi sunat înapoi să îmi zică ceva sau poate să îmi ceară vreo explicație, dar chiar nu m-ai am ce să îi zic. Mă îngrozește gândul că mâine va fi aici, la petrecere. Cum o să mă uit la el fără să îi dau o palmă? O palmă pentru faptul că m-am îndrăgostit de el fără voia mea, numai din cauza insistenței lui.

Mă ridic din pat cu o durere groaznică de cap. Mă uit pe geam și observ că se v-a apropia o furtună, dar nu una în natură, ci în mintea și în sufletul meu.

Marko era jos, rezemat de mașina sa, un Lamborghini Huracan negru, holbându-se la geamul meu. Cred că ăsta a fost cadoul său de majorat din partea părinților, pentru băiețelul lor scump și deștept.

Îl văd. Mă vede.

Nu vreau să vorbesc cu el.

Trag ușor draperia.

În fiecare seară ies la balcon, dar acum nici măcar la geam nu pot să mai stau. Nu vreau să dau ochii cu el.

Cred că m-a urmărit de ceva timp... De când s-a mutat aici, în fiecare seară îl vedeam cum trece cu motorul prin fața porții mele cu mai mulți prieteni. Nu-mi vine să cred cât de nebun poate fi ca să obțină ce vrea. Acum de ce stă la geamul meu? Crede că voi ieși să îi sar în brațe, deoarece mi-a spus că vrea ceva serios cu mine?

Mă bag în pat și îmi pun un cearceaf pe mine. Capul îmi intră ușor în pernă. Îmi plimb ochii pe tavanul alb al camerei mele întunecate care este luminat de o lampă.

Îmi aduc aminte cu nostalgie o clipă din copilărie când mama îmi spunea că dacă nu pot vreodată să dorm să mă uit pe tavan și să îmi imaginez ce vreau eu. Acum îmi imaginez o viață mai bună.

Închid lampa. Mă las dusă de val și închid ochii. Nu mai văd nimic, doar un întuneric infernal ce mă înconjoară.

Încerc să-mi luminez visele... Dar nu pot.

Întunericul nu mă mai lasă să visez. Cred că s-a săturat și el de visele mele, ce nu se îndeplinesc niciodată. Îl înțeleg, însă nu îmi pierd speranța. Nu vreau să mă amăgesc singură că visele mele nu se vor realiza într-o zi. Tocmai de aceea suntem o generație de supărați... visăm atât de mult încât ne detașăm de realitate și ne pierdeam în dorințe care, cele mai multe dintre ele, nu se îndeplinesc. Trăim într-o lume în care ne credem împliniți. Zâmbim, mergem în cluburi, la petreceri pentru ca ceilalți să vadă că suntem fericiți, dar gândurile nu ne lasă să adormim noaptea, când punem capul pe pernă. Spunem că suntem bine, în loc să cerem ajutorul. Trăim într-o lume în care, toți spun că suntem ok, dar, de fapt, nu știu cum să își ascundă mai bine durerea.

.....

Mă tot gândesc la ce a zis Marko. Aș putea fi eu oare, schimbarea din viața lui?  Poate nu ar mai trebui sa îl judec din povestirile auzite și să nu îl mai privesc prin ochii altora, pentru că fiecare om vede diferit și prea puțini sunt cei care te văd așa cum ești. Poate ar trebui să îi dau o șansă...

Cred că ar fi mai bine să nu mă mai gândesc la nimic așa târziu și să mă culc. Mâine am o petrecere de organizat.