- Alex, ce faci? i-am auzit Adelei glasul, odată ce nu m-am mai simțit invadată de fum, ci de o mireasmă inconfundabilă de parfum dulce, perfect. Alex. Mi-am redeschis ochii și i-am zâmbit. Nu știam ce să fac pentru că habar n-aveam ce am făcut în noaptea aia și mă simțeam al dracului de stânjenită. Poate am făcut sex anal, oral, poate l-am lăsat să își bage degetele în mine, poate doar ne-am sărutat. Cine naiba să mai știe când mi-a dat iarbă? Mi-a dat iarbă și așa ceva nu se face cu o virgină. Pentru că e proastă și își va face cele mai negre și perverse scenarii de care ți-ar putea fi frică, ție, Alex, vreodată. E tragic.

- Ați chiulit ca să fumați? a râs.

Probabil asta părea deja un lucru extrem de puieril și copilăresc pentru el, căci sigur era mult prea matur și în vârstă ca să ia parte la toate porcăriile noastre adolescentine și demodate. Așa că m-am simțit pentru a nu știu câta oară stânjenită privindu-l. Bine, reușeam să-i privesc mai mult ridicătura, mica denivelare din pantaloni, deoarece el stătea în picioare, în fața mea, iar eu eram pe bordură de parcă aș fi vrut să-i fac o muie. Și voiam asta. Dar nu aici, acum. Așa că m-am ridicat pentru că devenea umilitor pentru toată lumea. Adela se ridicase fără să-mi facă semn, așa că nu îmi dădusem seama până acum. Bănuiesc că o amuzase să mă vadă în postura aia.

- Da, suntem niște târfe rele și nu prea ne place la școală, să învățăm, așa că ne refugiem în țigări, băutură și bărbați, a început Adela.

Iar ne creează amândurora proasta și falsa imagine de prostituate ieftine.

- Sunteți niște adolescente răzgâiate care caută să încalce regulile, a râs din nou.

Oare când o să înceteze Adela să ne mai facă de râs în fața tipilor frumoși și deștepți? El părea că are ceva cultură. Urma să nu o mai aibă după ce termina de vorbit cu noi.

- Mulțumim, am continuat eu de data asta.

- Stef, voiam să vorbim în legătură cu noaptea în care am ieșit, și-a îndreptat atenția brusc spre mine de parcă și-ar fi amintit abia acum.

Dar nu am apucat să-i răspund.

- Aa, apropo de asta, ne-a întrerupt Adela. Nu știu cum să-ți spun asta fără să izbucnesc într-un râs isteric, dar Ștefania a fost destul de drogată în seara aia încât să creadă că ai futut-o, deși himenul ei e tot acolo. Nu întreba cum, dar l-am găsit.

Iar brusc, tot universul meu s-a sfărâmat complet, iar pânza neagră s-a prefăcut în praf, iar odată ce praful a fost suflat de vânt și făcut să dispară pe vecie, universul meu nu a mai existat. Am fost umilită.

- Poftim? a fost tot ce a reușit Alex să zică.

Ce putea să zică? Cine naiba spune așa ceva, Adela?

- Ai futut-o sau nu? a oftat Adela exasperată. E foarte tulburată și agitată așa că ne-ar ajuta un răspuns sincer din partea ta.

- Nu, nu am futut-o. Chiar crezi că sunt genul ăla de tip?

Acum nu mai știam cu cine vorbește. Vorbea cu ea? Pentru că dacă vorbea cu mine aș fi răspuns că da, pare exact genul ăla de tip. Scuze. Dar Adela a continuat să vorbească în numele meu de parcă nici nu aș fi fost prezentă.

- Pfff, fii serios. Toți sunteți genul ăla de tip. Ne scoateți în oraș la ore târzii, ne drogați și ne rupeți curul ca mai apoi să ne lăsați tot virgine, abandonate într-un gang.

Adela era indignată. Eu umilită. Foarte umilită.

- Dar tu nu ești virgină, nu-i așa? i-a zâmbit.

Obscur - I. LaguneМесто, где живут истории. Откройте их для себя