37

54 4 0
                                    

•Îmi amintesc că-mi era frică să mă maturizez, mi-era teamă să nu-mi pierd prietenii, eram convinsă c-o să-mi pierd mințile.

•Transformă-te într-o adiere blândă, într-o petală sau o floare a copacului de lumină și plutește în jos sau plonjează ca un șoim către lumea frumoasă de sub noi.

•Lumina lunii a pălit su felinarele stradale chioare din fundătura noastră par mai puternice, străpungând cu strălucirea lor gălbuie albastrul violet care-mi umple ferestrele îmbrobodite de rouă.

•Și, mai ales, nu ai cum să fii ceea ce-mi trebuie mie și în același timp să fii ce le trebuie și celorlalți, pentru că ceea ce trebuie să fac eu este să nu mă mai chinui să mă integrez aici și să altundeva.

•E ca și cum cineva a uitat să-mi scrie începutul și am apărut în toiul lucrurilor la timp pentru asta.

•Sunteți creați așa cum trebuie și v-am arătat cel mai bun mod de a trăi ajungându-i pe oamenii acestei lumi. Dar să nu uitați niciodată ca aceștia, acești copii ai rasei umane sunt copiii mei.

•Oricât de greu ți s-ar părea, nu trebuie să-ți fie frică să-ți urmezi calea și nu trebuie să-ți fie frică nici să rămâi pe loc. Mereu există noi lucruri de văzut si de simțit.

•Uneori îți dai seama cât de mult ai iubit pe cineva chiar în clipa în care înțelegi că drumurile voastre se despart pentru totdeauna.

•Și eu te-aș vrea aici. În orice versiune a lumii.

•Lumea devenise atât de sumbră și de violentă, încât nimeni nu putea supraviețui fără luptă.

•Fiecare moment pe care-l trăiești, fiecare întunecime pe care o înfrunți, o să simți că toate astea au meritat când vri privi lumina în față.

•Buzele lui le găsesc pe ale mele, fierbinți și ude de lacrimi, și cu fiecare  sărut durerea mea pare să se reverse în el, o cantitate inepuizabilă, gata să umple spațiul gol.

•E adevărat că nimic nu te poate răni mai tare ca iubirea pe care i-o porți cuiva, dar nici leac mai bun ca ăsta nu-i.

•E despre coatul iubirii. Să crești înseamnă să iubești. Să iubești înseamnă să mori.

•Ca maturizarea, când te pomenești că viața trage de tine te frământă și te răsucește ca pe un aluat trecut printr-o mașină de făcut tăieței.

•Dacă vei trăi, viața ta va fi plină de tot atâta iubire cât întuneric și că pentru fiecare clipă de suferință vei avea parte de una de bucurie.

Iubirea care a rupt lumea în două, Emily Henry

Citate și repliciWhere stories live. Discover now