O Iubire Demonica

XX «O carte destul de interesanta»

Galben

Galbenul este culoarea vesela a întregii palete de culori. Galbenul, dovedit științific, aduce bucurie si euforie in vietile oamenilor. Dar lumile normale si cele paranormale sunt foarte diferite. Cand un demon are ochii de culoare galbena sunt nervoși si gata sa omoare pe cineva. Acesti nervi trebuie sa fie duși la extrem ca ochii unui demon sa se transforme. In momentul in care demonii sunt cuprinși de aceasta furie, nimeni nu ii mai poate opri. Mintea lor este fixată pe cel care le-a provocat aceasta stare si, in cele mai dese cazuri, acea persoana nu mai iese cu viata. Demonii sunt fiinte temperamentale. Se enervează foarte usor dar se ajunge greu la momentul in care nervii superiori sunt atinși.   

Rosu.

Rosu este culoarea dorinței  si a pasiunii. Rosu este culoarea imposibilului. Cand demonii poarta o astfel de culoare in ochi sunt uluiți si impresionați de ce vad. In sângele lor intra adrenalina amestecată cu pasiunea si dorința iar asta face ca, de foarte multe ori, demonii sa isi piardă mințile. In acele momente nu mai sunt ei. Cu pupilele dilatate si cu irisul colorat in rosu mai urias ca de obicei, demonii dăruiesc aceasta pasiune doar unei persoane atrăgătoare. Nu doar fizic, cat si psihic dar si emotional. Cand un demon se atașează de o persoana mai mult decat ar trebui sa o faca, in venele lui trece adrenalina si devine din ce in ce mai nerăbdător in a-si marca teritoriul. Aceste mărci nu sunt pete pe gât sau pe orice parte a corpului, nu sunt dovezile de posesivitate. Persoana care este marcată de un demon printr-un schimb dureros de sânge, inseamna foarte mult pentru aceasta fiinta. Nu inseamna iubire, adorație, prietenie sau orice alt sentiment din lumile paranormale. Inseamna obsesie iar in termeni omenesti, iubire.»

Închisesem cartea imediat ce citisem cuvantul "iubire". Nu îmi venea să cred si preferam sa imi spun ca a fost o iluzie si ca ce văzusem in ochii demonului cand ma sarutase nu era culoarea roșu. Nu se putea. Era imposibil.

Nu stiam dacă eram la jumătatea capitolului dar deja ma surprinse totul. Eram sigura ca inca mai aveam ce studia doar despre culorile si emotiile transmise prin ele iar asta ma făcea din ce in ce mai curioasă. Mă simțeam ca un copil vesel care isi aștepta nerăbdător urmatoarea zi din prima sa zi de școală, chiar daca era la inceput si nu stia nimic. Ce stiam si eu era ca dupa ce anii mai trec, aceste zile de școală te exasperează si te agresează din ce in ce mai mult. Nu stiam la ce sa ma astept de la aceste informatii, dar vorbind despre un demon, nu cred ca totul o sa fie lapte si miere.

Mă uitasem pentru a doua oara la ceas iar de data asta ora 12 era trecută cu cateva minute in plus. Nu îmi dadusem seama cat de repede trecuse timpul citind doar trei paragrafe. Somnul si oboseala isi făcuseră locuri in corpul meu si unicul lucru care îmi rămase sa fac era sa imi pun capul pe perna si dorm. Era o idee bună si nu am stat sa ma gandesc daca sa o fac sau nu.
Am pus cartea inapoi in rucsacul care era langa pat, mi-am pus capul pe perna si am adormit cu speranța ca informatiile despre singura culoare atrăgătoare pe care o văzusem in ochii lui Blake nu era roșu, si ca eu nu sunt persoana pe care demonul vrea sa o "marcheze".

Dimineata venise repede si, odata cu ea, oboseala si senzatia ca nu am dormit toata noaptea. M-am ridicat din pat cu greu si, după rutina mea de dimineata, m-am îndreptat spre usa. Am coborât pana la receptie iar de acolo am mers spre restaurantul hotelului unde cu siguranta era Blake ca in fiecare dimineață.

Cand intrasem in local nu mi-a fost atat de greu sa il gasesc pe Blake. La ora aia înaintată a dimineții nu erau prea multi oameni.

Blake era cu cateva mese distanta de mine. Ii puteam vedea profilul mult mai bine si mult mai indetaliat. Fizic era perfect. Nu găseam nicio greșeală și niciun defect. Nasul lui nu era prea mare, dar nici prea mic, buzele lui nu era prea carnoase, dar nici deloc. Oricine si-ar da seama ca nu ar putea fi uman. Era prea frumos, era prea atrăgător, era prea perfect.

M-am îndreptat spre masa unde era asezat. Eram sigura ca stia deja ca sunt langa el. Imi simțea prezența.  

-- Credeam ca trebuia sa ma trezești. -- ii spun.

Mereu era aceeasi poveste. Nu voiam să il las fără companie in fiecare dimineață. Aseară, inainte sa intru in camera i-am spus sa ma trezească când se trezeste si el ca sa nu isi petreacă toate diminețile singur. Niciodata nu a facut asta, niciodata nu m-a trezit si nici acum nu a facut-o. Începeam sa cred ca ii plac momentele de singurătate. 

-- Am uitat.

Deși argumentul lui era unul credibil, inca nu ma convinse.

M-am asezat la masa, in fața lui ca de fiecare dată.

-- Parul tau este vopsit? -- întrebarea lui era o bruscă schimbare de subiect, dar am incercat sa nu dau atentia la asta. 

-- Nu. -- i-am spus putin confuză dar nu de raspunsul meu.

-- Folosești ochelari?

-- Doar cand citesc carti.

-- Ti s-a intamplat ceva? -- il intreb si eu la randul meu observând acest comportament destul de ciudat. Nu stiu de ce a inceput sa imi pună atatea întrebări.

 -- Nimic.    

-- Aseară imi petrecusem un bun timp gandindu-ma. -- incep sa ii spun.

-- Wow. Si cum ti s-a parut?-- am inceput sa rad din cauza glumei lui foarte proaste.

-- Mai taci. Spuneam ca aseara m-am gândit la cazul nostru. Mă sunase Luke cu ceva timp inainte pentru a-mi da o informatie importanta. Voiam sa vorbesc cu tine dar nu te-am gasit in camera. Luke mi-a spus ca ceilalți din echipa au început să se intereseze de toate celelalte cadavre pentru ca e posibil sa aiba vreo legatura si poate asta ne-ar ajuta.

-- Si?

-- Peter O'Brien si Charlie Parker sunt doi bărbați care au fost omorati si au fost aruncați în lac. Lucrau ca bodyguarzi in barul unde Marisa dânsa.

-- Erau bodyguarzii ei.

-- Exact.

-- Chiar vreau sa iau o pauza de la asta. Să mă desconectez. Spune-mi mai multe despre tine. -- vorbele lui Blake ma facusera sa imi dau seama de ce imi punea atatea întrebări.

-- Despre mine? Aveam o viata normală. Lucram, ieșeam in oras, chestii.

-- Despre tine, Sarah.

-- Nu stiu ce sa iti spun.-- ii spun sincera. Nu eram prea bună in a vorbi despre mine.

-- Ce s-a intamplat cu tine cand ai ajuns pe Pământ? -- cand auzisem aceasta intrebare ma simțeam atat de ciudat. Parca eram extraterestră.

-- Inca ma obisnuiesc cu toata chestia asta paranormala. Cand m-am trezit eram total confuza. Mă trezisem pe un pat de spital. O asistenta mi-a spus ca m-a gasit pe strada, cel mai probabil lesinata. Nu îmi aminteam nimic. I-am spus doctorului despre asta iar el a spus ca este din cauza loviturii. După ce plecasem din spital nu aveam unde sa ma duc. Nu stiam unde sa merg. Mi se întâmplase ceva ciudat. -- ii spun oprindu-ma.

-- Ce?-- intreaba curios.

-- A venit o doamna la mine si m-a salutat. Mi-a zis pe nume si m-a intrebat ce mai fac. Eram confuză dar i-am zis ca nu imi mai amintesc nimic si ca nu stiu unde ar trebui sa ma duc. După multe păreri de rău din partea ei, mi-a spus ca locuiesc în apartamentul din blocul din stanga mea. Era atat de ciudat dar am trăit cu impresia ca a fost doar o coincidență fericita.

-- Ai avut vreun iubit?

-- Nu. Nu mi-a placut de nimeni. Nici macar nu stiu de ce. Erau si sunt multi bărbați frumoși si atrăgători. -- ii spun ridicând din umeri.

Într-adevar sunt foarte multi bărbați frumoși pe lumea asta dar acum parca nu ma mai atrage nimeni. Perfectiunea lui Blake imi luase mintile.

-- Multi bărbați frumoși si atrăgători? Te gândeai la mine când ai spus asta? -- întrebarea lui m-a facut sa imi mut privirea spre ochii lui. Atunci intepenisem.

Blake avea ochii verzi. In acel moment ma uram pe mine însămi ca m-am oprit din citit din acea carte fix in momentul in care totul se făcea mult mai interesant.