Make me | 1

Capitolul 13

"Asta si voiam sa fac." Ma uit aproape scarbita catre el. Schimbarea lui de atitudine ma oboseste. O data este dragut, o data este teribil. "Da-mi telefonul." Spun, iar el trage aer in piept si se indreapta mult prea lent catre locul in care mi-a pus telefonul la incarcat. Il scoate si se indreapta din nou spre mine. Mi-l inapoiaza fara sa ma privească.

Il smucesc din mana lui si descui usa, dupa care ies la fel de nervoasa ca intotdeauna dupa putin timp petrecut cu Lucas. Era prea perfect sa nu se intample ceva. Nici macar scuze nu si-a cerut, sau sa imi vorbeasca dupa ce i-am spus ca el si grupul lui mi-au distrus toata increderea de sine. Si toata reputatia din liceu. Si toate lucrurile de care ma puteam bucura. Mi-au luat o gramada de lucruri, iar el nici macar nu isi aduce aminte. Nici unul dintre ei nu isi aduce aminte de mine. Da, stiu, au trecut 3 ani deja de atunci, aproape 4, dar nu a fost o chestie banala. A fost ceva teribil pentru mine, iar ei au uitat, a doua zi si-au continuat viata de parca nu au facut nimic. Iar ei mai au tupeul sa ma intrebe daca vreau sa fac parte din grupul lor? Sa imi spuna ca acum vor sa fac parte din grupul lor? Mai bine mor decat sa fac parte din grupul lor! Mereu am fost de parerea asta!

"Stai!" Il aud pe Lucas iesind din casa, dar eu trantesc portiera masinii si o iau repede din loc, fara sa ii dau vreo privire.

Plina de ganduri, de abia realizez ca am ajuns in fata casei. Nu am indraznit sa ma uit la telefon, sa vad cate apeluri am sau mesaje.

Parchez masina in fata casei, si ma dau jos din ea extenuata si cu o durere infernala de spate. Bat la usa tematoare, ce o fii, o fii.

Usa se deschide brutal, in fata mea stand parintii mei, cu o față contorsionata de furie.

"Pe unde Dumnezeule umbli?!" Tatal meu se rasteste furios, si ma trage de mana inaunteu, trantind usa in urma mea. Și începem..

"Tu ai vazut cat e ora, fetito?!" Mama se rasteste la fel de tare precum s-a rastit tata.

"Stiu, stiu!" Incerc sa ii calmez, dar ii enervez si mai tare.

"Cum adica stii?!" Tata isi ridica mainile in aer.

"Stiu ce am facut!" Ii raspund.

"Sper ca ai o explicatie extrem de buna." Mama isi pune mainile in san si incepe sa dea agitata din picior, înfuriindu-se tot mai tare.

"Bineinteles ca am o explicatie!" Le raspund, pe un ton nervos, nu stiu de ce. E vina mea, nu am dreptul sa fiu. Adica am, totusi. Da, am trecut peste cuvantul lor, dar nu am facut-o intentionat, si asta e prima oara.

"Foarte bine, da-i drumul! Pe unde ai umblat toata noaptea?" Si-a coborat putin vocea, dar inca este furioasă.

"Am dormit la Saffron." Tata pufneste.

"La Saffron?" Ma intreaba inca o data.

"Parca ai spus ca v-ati certati." Mama banuia, exact asa cum spuneam.

"Dar ne-am impacat." Mint precum Lucas a sugerat. Ma simt atat de vinovata ca ii mint.

"Si de ce nu ne-ai anuntat?" Mama isi arcuieste o spranceana, fara sa ma creada.

"I-am spus mamei ei sa te anunte, dar probabil a uitat." Imi frec cotul cu palma nelinistita.

"A uitat?" Tot nu ma crede.

"Mirosi a fum de tigari." Tata se trezeste spunand.

"Pai, tata, a fost o petrecere. Unii dintre ei fumau." Spun gandindu-ma numai la Lucas fumând, dar el a mai fumat langa mine, iar parintii mei nu mi-au comentat nimic sau sa imi spuna ca miros.

"Ai fumat si tu?" Isi mijeste ochii spre mine, surprinzandu-ma cu intrebarea.

"Tata! Stii bine ca nu as face asta!" Ma ratoiesc catre el.