Plouã cu ceață, e 29 aprilie
Am prins zile mai bune ce-mi tăiau franghiile
Din simplul fapt ca râd mai ascunde priviri
Pentru faptul că traiesc n-am cum mulțumi
Cu zei și ceață m-am hrănit
Îndeajuns să plângă cerul mistuit
M-au simțit toți sfinții când om am renăscut
Prin primul gând am râs la necunoscut
Un dram de vorbe-mi cere rânduri
Fără aripi și rămas fără de aer am căzut pe gânduri
Fără de viață și ca privitor la lume simt întâiul val
Urmat ca-ntotdeauna de cel mai iute mal
La țărmul sangeriu în capătul sforii
Am plâns atât la nori cât sã-mi astâmpăr fiorii
Cât stropi de moarte înghit pe rând orice secundă
Stau și-ascult ziduri ce-mi spun tot ce ascultă
