Chapter 7

568 48 25
                                    

Simt o mână pe fața mea și mă trezesc brusc.Lumina soarelui pătrundea ferestrele mari ale sufrageriei.Ridic puțin capul și o văd pe Cheryl dormind ca un îngeraș lângă mine.Ma dau ușor jos de pe canapea și plec spre camera mea dar nu înainte sa o învelesc pe Cheryl și sa îi dau un pupic pe frunte.Urc ușor scările,răceala marmurii imediat simțindu-se la picioare.Ajungând în camera,primul lucru care mi-a apărut în gând a fost o baie fierbinte,ceea ce am și făcut.După aproximativ doua ore de stat în cadă,am ieșit.Mi-am înfășurat un prosop în jurul corpului și am început sa ma spăl pe dinți.Mi-am uscat părul și am mers spre dulap pentru a-mi căuta niște haine.Nu ies nicăieri azi,deci o sa port ceva mai simplu.Aleg sa port o pereche de pantaloni scurți de trening și un tricou cu o maimuțică pe el.Parul mi l-am prins într-un coc dezordonat iar în picioare mi-am luat papucii de casă.Am coborât jos iar Cheryl nu mai era acolo.Probabil era în camera ei.Am luat pătura cu care era învelită și am pus-o frumos așezată pe canapea.M-am așezat pe canapea și admiram încăperea pentru a nu știu câta oară.
Se aud niște pași și în sufragerie își face apariția nimeni altul decât Cole.
- Bună dimineața,babe!spune zâmbind cu gura până la urechi.
- Neața!spun simplu.
- Doar atât?zice făcând o fațade cățeluș.
- Nu meriți mai mult.adaug eu la fel de simplu.
- Ești rea.spune trist.
- Auzi,termin-o cu alinturile astea pentru că sunt sor-ta.
- Nu,nu ești.spune sigur pe el.
- Ba da,sunt.spun nervoasa
- Ești...dar nu ești sor-mea.Eşti fata care va muri în curând după mine.spune rânjind.
- Stai sa vad dacă am înțeles...Voi muri după tine?Adică tu vei muri înaintea mea,nu?spun ironică.
- Nu ma refeream la asta.zice dându-și o palma peste față.
- Oh,te rog!Știu la ce te refereai.Eram doar ironică.spun săturându-mă de toată situația asta.
- Ce simț al umorului ai în tine.spune ironic.
- Mulțumesc!spun plecând spre...spre cât mai departe de el.
Urc scările și ajung în fața ușii lui Cheryl.Ridic mâna sa ciocănesc și atunci iese pe ușa.
- Ce m-ai speriat!Nu știam ca ești aici.spune trăgându-şi sufletul.
- Îmi pare rău.spun timida.
- Nu-i nimic.Auzi...Mama și tata sunt plecați.Au spus ca au treaba la firmă și după merg să te înscrie la școală.
- La școală?întreb speriata.
- Da.spune simplu.
- Bine.Trebuie să încerc lucruri noi.spun cu aceeași teama în voce.
- De ce ești speriata?Și de ce tremuri?
- Știi...orfelinatul nu a fost chiar asa de bun.spun,nevrând sa vorbesc despre asta.
- Ce vrei sa spui?întreabă mirata.
- Păi...Uite!spun ridicându-mi bluza și lăsând la vedere vânătaie uriașă.
- Oh,doamne!exclama ea.Cine ți-a făcut asta?
- Directoarea.spun simplu.
- Îmi spui tot.zice parca certându-mă.
- Putem vorbi mai diseară despre asta?Te rog...spun făcând o față de cățeluș.
- Bine.Dar îmi spui tot.
- Da,şefa.spun chicotind.
Îmi trage o privire urâtă și coboară ușor scările.
- Deci,ce facem azi?întreb curioasa.
- Stam și vorbim.spune Cheryl și îmi dă de înțeles ca e vorba de vânătaie.
- Vorbim.spun uitându-mă insistent la ea.
- Apropo...vreau sa îmi mai spui ceva.Ceva super important.Asa ca pregătește-te!spune făcându-mi din ochi.
- Ce să îți spun?întreb neștiind clar despre ce vorbește.
- Știi tu.spune cu o privire perversa.
- Neața!spune trecând pe lângă Cole care își bea cafeaua liniștit și...și fuma?
I-am tras o privire urâtă și am urmat-o pe Cheryl pana în bucătărie.
- Ce vrei sa mănânci?întreabă căutând prin frigider.
- Nu prea mi-e foame.spun încrucişându-mi mâinile la piept.
- Ba o sa mănânci.spune serios.
- Nu vreau...Și asa am pus ceva pe mine în ultima vreme.spun supărată pe faptul că m-am îngrășat puțin.
- Eu mă jur că bat.spune exasperată.
- Nu mănânc.Mănâncă tu!spun simplu.
- Vii și mănânci ca să nu îți lipesc două.spune răspicat.
- Off.Eşti imposibilă,femeie!spun dându-mi ochii peste cap.
- Vin-o cu mine!spune trăgându-mă de mână.
- Unde?spun înainte sa ajungem în sufragerie unde Cole se uita pe laptop.
- Bă!spune Cheryl.
- Poftim?întreabă Cole care părea deranjat de Cheryl.
- Caitlyn e grasă?întreabă Cheryl și în acel moment am vrut sa ma ascund în pământ de rușine.
- De ce ma întrebi asta?întreabă ridicând dintr-o sprânceană.
- Asa.Raspunde!spune nervoasa.
- Nu e.Dar de ce ma întrebi asta?întreabă nedumerit.
- Pentru ca nu vrea sa mănânce deoarece spune ca a pus pe ea.spune Cheryl trăgându-mă în bucătărie.
- Ce vrei sa mănânci?întreabă pentru a doua oara.
- Ce mănânci și tu.raspund simplu.
- Paine prăjită cu unt de arahide și un pahar cu suc de portocale roșii.E bine?întreabă scoțând untul de arahide și sucul din frigider.
- E perfect.Te ajut cu ceva?
- Du-te și întreabă-l pe Cole dacă mănâncă.spune și îmi dau ochii peste cap.
Merg ușor până în sufragerie unde dau de un Cole ciufulit care se uita liniștit în laptopul sau.
- M-a trimis Cheryl sa te întreb dacă vrei sa mănânci.spun rezemându-mă de perete.
- Tu mănânci?întreabă ridicându-se de pe canapea și venind înspre mine.
- Da.spun cu voce tremurândă.
- De ce ai spus ca ai pus pe tine?spune ridicând o sprânceană.
- Pentru că ăsta e adevărul.spun lipindu-mă de perete.
- Ba nu!Pentru mine ești perfectă aşa cum ești.spune lipindu-se de mine.
Picioarele mele tremurau ca gelatina atunci când mi-a plasat un sărut umed pe gât,eu înghițind în sec.Vreau sa se termine odată aceasta situație.Nu vreau să mă îndrăgostesc de el.


 FORBIDDEN LOVEWhere stories live. Discover now