Hidden Truth || Niall Horan F.F.

Chapter 99

“ Ce ai de gând să faci acum? “ mă întreabă și îmi dau ochii peste cap, ridicându-mă cu repeziciune de pe canapea. Nu îi răspund decât atunci când ajung pe hol, aruncând o scurtă privire peste umăr, Louis fiind mai confuz ca niciodată.

„ Am să o fac să lase dracului odată orgoliul deoparte și să mă asculte! “ țip și ies din locuință, simțind cum tensiunea începe se să clădească în corpul meu, nerăbdarea și teama de abandon începând să mă roadă pe dinăuntru.

Ajung în câteva zeci de minute în fața casei Jessicăi și mă reped fără să ezit până la ușa de la intrare, începând să bat cu putere în aceasta. Nu m-am simțit niciodată atât de nervos și neliniștit ca până acum, iar secundele ce trec par să fie interminabile, la fel și răbdarea mea care e pusă la încercare. Nu înțeleg unde poate fii Jess, nu după ce în urmă cu câteva ore a fost la Louis acasă, urmând să îi frâng încă odată, indirect, inima.

Știu că sunt un prost dar vreau să încerc măcar să îmi îndrept toate greșelile pe care le-am făcut.

Bat încă odată cu pumnul în ușă, simțindu-mă din ce în ce mai tensionat și dau cu mana peste clanță din greșeală, rămânând complet uimit atunci când văd că nici măcar nu e încuiată, deschizându-se larg.

„ Jess? Jessica? „ țip și fac câțiva pași înăuntru, închizând ușa în urma mea.

Tot ce pot auzi însă e ecoul vocii mele răsunând în fiecare nenorocit de colț al casei, care pare a fi mai goală ca niciodată

În doar câteva secunde reușesc să ajung la etaj, strigându-i în tot acest timp numele, având impresia că i s-a întâmplat ceva rău. Îngrijorarea mă cuprinde și abia îmi pot stăpâni respirația accelerată și sacadată, alergând practic până când ajung în dreptul ușii camerei ei, punându-mi mâna la piept doar pentru a-mi simți inima bătându-mi cu putere. Apăs ușor pe clanță și ochii mi se măresc considerabil odată ce ușa se deschide, scanând terifiat cu privirea camera goală.

Pășesc înăuntru și mâinile încep să îmi tremure atunci când observ că totul lipsește, presupunând că Jess a împachetat totul înafara câtorva lucruri parcă uitate...intenționat.

„ La dracu! „ înjur destul de tare și gesticulez frustrat cu mâinile, dând peste o poză uitată pe noptieră. O prind însă chiar înainte să facă contact cu podeaua și o așez la loc, fixându-mi imediat privirea pe lănțișorul pe care am reușit să i-l strecor în acea noapte în buzunar, fiind total uimit să îl văd...aici. Înghit în sec și observ că este așezat cu mare atenție pe o foaie de hârtie pe care pare să fie scris ceva, inspirând adânc. Iau ambele obiecte și le vâr în buzunarul pantalonilor, simțind în același timp cum capul e pe cale să îmi explodeze. Părăsesc camera, la fel si casa Jessicăi cât de repede pot, vrând să mă îndepărtez cât mai mult de acest loc. Nu îmi vine să cred că a plecat. Defapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, nu o învinuiesc că a plecat.

E numai și numai vina mea și ar fi trebuit să mă aștept la acest lucru încă de la început.

Încerc să o sun dar apelul nu face decât să intre în căsuța vocală, renunțând atunci când observ că nu există absolut nicio șansă ca ea să răspundă. La ce m-aș fi așteptat?! Probabil mă urăște, lucru pe care nu o condamn. Merit să fiu tratatat exact așa cum îi tratez pe cei din jurul meu.

Sângele îmi clocotește în vene și mă simt din ce în ce mai tensionat, simțind nevoia să mă descarc într-un fel sau altul. Ajung în cele din urmă din nou la Louis, trântind ușa cu putere în urma mea, neavând absolut nicio idee ce ar trebui să fac mai departe.

“ Frate, cum a mers cu Jessica? “ îl aud pe Liam întrebând, scoțând apoi un sunet înfundat și am nevoie să scap de toată această furie pe care o simt, acum.