Make me | 1

Capitolul 6

"Ei bine..traiesc cu impresia ca țigările sunt un fel de mâncare pentru sufletele mâhnite." Marturisesc unul dintre gandurile mele ascunse. El pare sa fie uimit, si isi pune coatele pe genunchi, aplecadu-se usor. Tace, si nu imi raspunde, iar eu nu imi dau seama daca am spus ceva gresit sau nu. El doar stă și privește îngândurat podeaua, lăsându-mă să ghicesc ce îi trece prin minte.

"Poate că ai dreptate, Mia." Spune dupa acele minute de tacere, si imi da o privire neutra, lipsită de prea multe emoții precise.

"Poate.."Spun fara sa stiu ce sa ii mai zic. Prezenta lui e atat de intimidanta, iar acum ca ma gandesc mai bine, de fiecare data cand am trecut pe langa el mirosea a parfum barbatesc intens, combinat cu mentă si tigari. E o combinatie placuta pentru mine, nu ma asteptam sa se simta atat de bine, desi e un miros care ar putea ascunde atatea lucruri.

"Ne mai auzim, Mia." Se trezeste brusc din transa si se ridica de pe scaun, aranjandu-si blugii stramti pe picioare.

"Pleci?" Intreb. Parca nu vreau sa plece, am putea sa mai discutam, sa mai aflu chestii despre el. Ma mir ca dupa acea faza de vineri, am ajuns aici, intr-o discutie civilizata, fara sa strigam unul la altul sau sa ne insultam.

"Da. Mai vrei sa imi spui ceva?"

"Voiam doar sa..îmi cam cer scuze ca te-am facut un nimic și ca am intrat unde nu trebuia. Atata tot." Turuiesc mai repede decat trebuia.

"Nu m-a afectat ca m-ai facut un nimic, oricum, deci nu trebuie sa iti ceri scuze." Spune degajat, si nu ma mira ca si-a ales astfel de cuvinte.

"Stiu ca nu iti pasa ce spun eu, dar tot ma simt mai bine daca iti cer. Oh, si voiam sa iti multumesc ca mi-ai luat apararea in fata lui Sam. Ok, acum am terminat." Continui, iar el ridica din umeri cu o expresie de 'a fost un fleac'. Pentru mine n-a fost, nimeni nu mi-a luat apararea in circumstante de genul. Nici macar Melissa sau Saffron, si ele sunt, ei bine, au fost, prietenele mele.

"Nu e neaparat ca nu imi pasa de ce spui tu, eu doar nu las orice vorbă iesita la intamplare sau la nervi sa ma afecteze. Ar trebui sa incerci si tu asta." Pufneste, iar eu imi las privirea in jos. Ma intimideaza atat de mult inaltimea lui si mai ales ca sta in picioare, plus incruntatura care parca imi adreseaza o mie de insulte pe minut.

"De ce mi-ai luat apararea pana la urma?" Intreb pe un ton curios si imi ridic ochii jucausi in sus la el, dar el nu pare la fel de jucaus ca si mine.

"Am facut-o pur si simplu, ce conteaza de ce. Bucura-te ca macar a facut-o cineva, si nu uita ca bunele tale prietene au ramas brusc fara glas atunci. Pe ele ar trebui sa le intrebi de ce, nu pe mine! De ce dracu ai intreba pe cineva de ce a facut ceva bun? Esti atat de aiurea cateodata." Se enerveaza, si desi m-a anuntat ca se enerveaza repede, tot ma deranjeaza chestia asta. De parca am facut cine stie ce, i-am pus o singura intrebare.

"Cu ele m-am lamurit, acum fac parte din grupul vostru ridicol si sunt prea ocupate sa isi creeze atitudinea aroganta caracteristica voua ca sa imi ia mie apararea!" Strig spre el, si ma ridic sa imi iau geanta de pe jos. O pun pe umar imbufnata iar el imi priveste fiecare miscare.

"Ce s-a intamplat? Ai ramas singura?" Intreaba pe un ton plin de batjocora. Stiam ca nu va dura mult conversatia civilizata si controlul lui asupra aroganței pe care o deține in corp.

"Da, se pare ca am ramas! Dar oricum nu imi pasa, sunt obisnuita sa raman singura!" Strig, si ma indrept spre iesire. Fruntea i se încrețește într-o încruntătură, de parcă nu ar înțelege sensul cuvintelor folosite de mine.

"Unde te duci?" Intreaba, de parca nimic nu s-ar fii intamplat si am devenit iarasi amici. Baiatul asta imi da batai de cap, la propiu.

"La dracu, Lucas! Acolo ma duc!" Strig si mai tare si trantesc usa in urma mea, lasandu-l acolo singur, cu aroganta lui care da pe afara.

Ce enervant, nu poti vorbi cu el mai mult de 5 minute ca deja izbucneste. Are probleme mintale, mai mult ca sigur. Si din nou, nu inteleg de ce fetele il venereaza atat de mult. E un ipocrit.

Merg furioasa pe coridor si ies afara. Pufnesc si mai nervoasa cand vad cum ploaie cu galeata, iar eu nici macar nu am umbrela. Super viata, Mia! Imi scot telefonul din buzunar, dar nu mai am baterie. Si cica telefoanele sunt de folos! Pana si ele te lasa la greu.

"Ai nevoie de cineva sa te aduca acasa?" Sam isi face aparitia cu masina, oprind chiar in stanga mea. Zambeste mai prietenos decat l-am vazut eu in viata mea. Si l-am vazut de multe ori.

"Nu." Ii spun cu mainile in san si imi intorc privirea spre dreapta, rugandu-ma ca ploaia sa se opreasca.

"Oh, haide! Nu face pe inabordabila! Stii bine ca ai nevoie de o masina care sa te duca acasa, iar eu ma ofer sa te duc." Sam spune, dar tot nu ma uit la el. "Ploaia nu o sa se opreasca, Mia." Continua in incercarea de a ma convinge. "Jur ca o sa imi tin mainile acasa. Trebuie sa discut ceva cu tine." Inca continua si imi capteaza atentia. Ma uit la el iar el zambeste victorios.

"Despre ce?" Intreb, având curiozitatea stârnită.

"Nu vei stii daca nu urci in masina si nu ma lasi sa te duc acasa." Ranjeste, iar eu mai stau cateva minute sa ma gandesc, dar ploaia nu se opreste, iar el m-a facut curioasa cu discutia. O sa merg pe increderea minuscula pe care o am in el cu ținutul mainilor acasa, si fug spre portiera masinii de pe partea stanga.

In masina caldura e pornita, si muzica se aude usor in boxe.

"Deci?" Incep discutia si ma fac comoda in scaun, iar Sam incepe sa mearga dupa ce i-am spus incotro.

_______
La media il aveti pe Sam.❤️