Iubire Interzisă -- h.s fanfic

3. Mereu

Ziua se termină foarte repede. Am fost atât de obosită, iar întâmplările nu mi-au dat pace. Mai ales creţul acela. Din fericire, am adormit repede, aşa că visele m-au cuprins şi m-au luat sub aripa lor de puf. A doua zi dimineaţă nimic nu era schimbat, în afară de oraşul în care eram şi casa în care stăteam. Ah, da, şi liceul la care mergeam. Şi faptul că nu mai aveam mamă şi, cel mai probabil, că mă îndrăgosteam de vedeta liceului. Deci totul era schimbat. M-am ridicat din pat oftând. Minunat mod de a începe ziua, n-am ce să zic. M-am dus la baie şi mi-am făcut un duş rece, care m-a trezit complet. Picăturile îmi atingeau pielea albă şi îmi activa toţi nervii. Nu numai că m-am energizat instantaneu, dar am avut impresia că ziua avea să meargă chiar foarte bine. După ce mi-am făcut rutina de dimineaţă, m-am îndreptat spre dresingul mare. Era de trei ori mai mare decât cel din fosta mea casă, dar nu mă plângeam de acest lucru. Ce pot spune, aceasta era clar o invitaţie să îmi cumpăr haine noi. Şi, totuşi, mi-am luat blugii mei negri şi un pulover alb. Nu voiam să îmi mai iau nimic deasupra acestuia, însă când am deschis geamul mi-am schimbat complet părerea. Cine ar fi crezut că în Londra era frig mereu? Nu eu, cu siguranţă. M-am dus n bucătărie, în căutarea tatei. În schimb, am găsit doar un bilet pe masă:

Bună dimineaţa, scumpo! Scuze că nu am putut să rămân să luăm micul ddejun împreună, dar compania a avut nevoie de mine încă de la prima oră a dimineţii. Ţi-am lăsat maşina! Îmi pare foarte rău din nou că nu sunt cu tine, dar chiar a intervenit ceva urgent. Ne vedem diseară! -Tata

Am oftat din nou. De acum înainte s-ar putea să fie plecat din ce în ce mai des, iar eu din ce în ce mai singură. Perfect! Viaţa nici că mi se poate complica mai mult. Am renunţat la micul dejun şi mi-am luat geanta şi am plecat la şcoală. 

Am ajuns mai devreme, aşa că m-am dus la dulapul meu. Acolo aveam orarul şi o hartă a şcolii, obiecte extrem de necesare ţinând cont de situaţia în care mă aflam.Prima oră era pictura. Ziua aceasta chiar că este una proastă! Nu am pic de talent la desen. În generală eram cea mai rea la această materie. Dar, toate au un început, nu? Bănuiesc şi sfârşitul orei acesteia: toată clasa râzând în hohte de "opera mea de artă". 

-Bună dimineaţa! 

Am tresărit când am auzit vocea lui Thomas periculos de aproape de mine. Cu toate astea, m-am întors şi i-am zâmbit somnoroasă:

-Bună dimineaţa şi ţie!

-Se pare că cineva nu s-a trezit încă. spuse el, dar nu înainte de a chicoti la vederea feţei mele "şifonate".

-Nici nu ştii câtă dreptate ai. 

Ne-am îndreptat amândoi spre clasele noastre, care erau extrem de aproape una de cealaltă. Singurul sunet din tot liceul erau paşii mei. Purtam ghete negre. Nu sunt genul care să adore pantofii cu toc. Sunt destul de înaltă, oricum. Thomas intră în sala lui, iar eu am rămas singură. Am deschis uşor uşa clasei. Nu era încuiată, deşi era goală. Am analizat puţin interiorul, pentru a-mi face o idee de cum ar trebui să mă aşez. Sala arăta oarecum normal, dacă nu ţineai cont de şevaletele ce ţineau loc de bănci şi de scaunele exagerat de înalte, după părerea mea. M-am aşezat la cel mai îndepărtat loc. Pânza din faţa mea era imaculată. Îmi părea atât de rău că urma să fiu nevoită să o stric cu neîndemânarea mea. Se auzi un zgomot ciudat din geanta mea. Tocmai primisem un mesaj:

Bună! Ai ajuns la şcoală? -Tata

Da, tată! Sunt ok! Nu-ţi face griji, pentru că vei greşi la acea treabă urgentă pe care ai avut-o înca de la prima oră a dimineţii! -Rose

Ok, am fost mai dură decât am vrut, dar nu am avut de ales. M-a lăsat singură într-un apartament gigantic, crezând că dacă îmi dă Mercedesul lui totul o să fie bine. S-a înşelat amarnic! Un zgomot m-a făcut să îmi ridic privirea din telefon. Harry tocmai intra în clasă. Ne-am privit timp de o secundă, apoi el mi-a zâmbit. Vai, ce gropiţe are!