Royals

7."Sunt o ființă a artelor."

Mi-am privit încă o dată reflexia în oglindă, apeciind cum perlele sângerii atrăgeau atenția asupra claviculelor expuse în cadrul decolteului cămășii albe. Pantalonii negrii din mătase îmi dădeau un aer extravagant, provocându-mă prin eleganța cu care cădeau deasupra pantofilor roșii să îmi țin bărbia sus și ochii reci, fără să îmi afișez adevăratele emoții.

—Nu-i prea mult pentru o simplă cină?

M-am întors la auzul vocii Kristei, care se privea într-una dintre celelalte oglinzi amplasate în cameră. Avea o privire stânjenită pe față și cu degetele mâinii stângi își aranja cele trei perle albe ce-i împodobeau agrafa subtilă de păr. Rochia albă îi cădea de asemenea perfect până sub genunchi, și purta sandale înalte negre.

—L-ai auzit pe tata,  am oftat și mi-am privit pentru ultima dată telefonul. Una dintre regulile de bază ale tatei era să lăsam afară din camera de zi telefoanele.

—Știu și eu ce să zic, a suspinat roșcata. Ești sigură că sunt binevenită între oamenii ăia?

—E o cină de afaceri și de întâmpinare. Până la urmă ești și tu vecină cu unul dintre ei.

—Stai, sunt mai mulți?

—Nu ți-a spus Carl? Dacă vreodată vrei să afli ceva, crede-mă, el e omul cu informațiile, am asigurat-o. În fine, da, sunt doi frați. Royals.

O mică încruntătură s-a format între sprâncenele ei, înainte să-și sfințească pielea cu un puf de apă de parfum. Subtil și convenient.

—Nu știu altceva despre ei, am adăugat când i-am citit curiozitatea din ochi. Dar o să aflăm astăzi destule, presupun. Mă întreb dacă sunt măcar chiar atât de buni în afaceri.

Krista a ridicat din umeri, urmând să iasă din cameră. Telefonul ei a rămas pe birou și nu am putut decât sa presupun că aflase deja despre regula camerei de zi. Am urmat-o pe scări și apoi spre bucătărie, de unde a furat emoționată o bucată de prăjitură pe care a înghițit-o imediat, apoi am intrat nestingherite în camera în care ne așteptau deja cei trei bărbați. Krista a înghițit zgomotos în spatele meu, iau eu am încercat să ignor faptul că atât eu cât și roșcata am întârziat, plasându-l pe tata într-o postură puțin stânjenitoare. M-am așezat în fața bărbatului blond, păstrând distanță față de fratele lui înțepat, și Krista a ocupat locul de lângă mine. Era oarecum ca și cum trebuia să am grijă constant de un cățeluș, cu toate că roșcata era nouă în lumea mea și o înțelegeam. L-am privit pe Jason Crawford.

—Se pare că putem să servim în sfârșit cina, a spus și mi-a zâmbit.

Nu am putut să-i ignor privirea scrutătoate pe care a aruncat-o asupra hainelor mele, înainte să soarbă o gură din paharul cu lichid spumos. I-am observat imediat dramul de dezamăgire ce i-a îngreunat sprâncenele, dar care a dispărut înainte să apuc să clipesc de două ori.

Nu renunțasem la doliu atât de repede, dar acesta era un adevăr pe care avem dorința să îl păstrez doar în sufletul meu. Să nu îmi arăt slăbiciunea vulturilor, să nu-i las să-mi ciugulească rănile deschise. Dacă acești oameni erau cu adevărat atât de influenți pe cât tata îmi dăduse de înțeles, nu aveam intenția să le stârnesc mila în locul seriozității și încrederii.

—Juliet Crawford... m-am prezentat, apoi am privit-o pe Krista, care nu părea dispusă să vorbească. Ea este Krista Wallance.

Urma unui zâmbet i-a străbătut buzele roșcatei, lăsând însă în urmă aceeași expresie îndoielnică și inconfortabilă ce îi chinuise trăsăturile încă de când îi pomenisem despre cină.