Dragă jurnalule

Schimbari

Draga jurnalule, 

De aici incep povestile adevarate si momentele mele de "om mare". Am inceput sa iesim din ce in ce mai des cu Arthur si grupul lui, nu deranja pe nimeni marirea grupului. Faceam chestii interesante, ne plimbam mult, spuneam povesti.. pentru varsta mea de atunci, era wow. Nici lui Bastet nu-i displacea modul asta de a petrece zilele asa, era ceva nou pentru stilul nostru de viata si era ceva cu care ne mandream. Usor usor eu si Arthur ne-am apropiat, incepeam sa vorbim lucruri mai serioase decat "Care e culoarea ta favorita ?". Oricum, din oamenii aia care ieseau impreuna doar pentru ca nu aveau ce face, am devenit un grup foarte unit. 

Atat eu cat si Bastet am inceput sa ne schimbam stilul de viata in functie de grup. Incepeam sa ascultam alta muzica decat cea cu care eram invatate pana acum( ca sa explic mai clar, grupul asculta muzica rock, stil muzical nu prea cunoscut mie in copilarie pana in punctul ala), sa ne imbacam diferit, sa ne comportam diferit. In ultima luna de vara Bastet s-a apucat de fumat. Am fost socata cand am vazut-o aprinzandu-si o tigara atat de senzual, in stilul ei tipic, dar nu ma deranja asta. Eu am fost anti-fumat, nu am vrut sa incerc macar din curiozitate, eram de parere ca nu exista "eliberare prin fumat", vedeam totul ca pe o porcarie folosita pentru a marii vanzarea. Intr-un final, eu cu Arthur am decis sa fim un cuplu, l-a cunoscut pe tata (nu-l deranja sa am o relatie, dar isi dorea sa fiu fericita si in siguranta, mai departe eram libera din punctul lui de vedere), i-am cunoscut parintii ( erau niste oameni simplii, nu cu foarte multi bani, dar care incercau cat de mult puteau sa-l creasca cum pot ei mai bine ), ne-am plimbat prin orasele din apropiere, am fost cu cortul, am facut gratare. Am fost impreuna 1 an, despartindu-ne fix de aniversare. Momentul culminant al relatiei a fost cand am implinit 9 luni, dormea la mine si intr-un fel sau altul, am decis noi ca e o idee buna sa facem sex. Am folosit protectie totusi. Nu pot spune ca-s mandra de decizia asta, eram mica, dar nici nu o regret pe deplin, n-as avea motive destul de bune. Iar apoi, cand a urmat despartirea, am fost devastata. S-a intamplat intr-o vineri seara, mi-a dat un SMS, o sa incerc sa-l scriu pe cat de bine-mi aduc aminte, a trecut ceva timp totusi de atunci:

"Hey Athena,

Nu e frumos ce fac, stiu, sunt un om de cacat pentru ca am gasit un mesaj modul bun prin care sa-ti spun ce se intampla. Nu vreau sa te vad plangand. Nu sunt in stare sa vad cum te doare decizia mea, nu pot sa te privesc in ochi. Vreau sa incheiem totul. Nu e din cauza ta, n-ai facut nimic gresit, te-ai comportat foarte frumos cu mine, m-ai iubit cat de bine ai putut, doar ca, nu esti exact ce-mi doresc. Eu am nevoie de lucuri pe care tu nu le intelegi si nu le-ai accepta. Nu te supara. Nu plange. Te rog. Te-am iubit si inca o sa o fac pentru ceva timp, dar cred ca cel mai bine e sa luam drumuri separate. Ai fost minunata copilule, nu uita ca esti mult mai buna de atat. Ai grija de tine, poate, in viitor, o sa mai existe o lume pentru "noi" "

Am avut o reactie destul de buna, n-am tipat, doar am plans. Am deschis geamul si am urcat la Bastet ( aveam scari exterioare care urcau pana pe acoperis, faceau legatura intre etaje si erau in caz de incendiu puse acolo, dar scopul meu era sa pot sa ies sa ma sting de plans altundeva decat in casa ). I-am batut in geam ca un jandarm, si cand m-a vazut plangand, m-a luat de mana si am urcat pe acoperit. I-am aratat mesajul si timp de 2 ore cat eu imi varsam sufletul printre lacrimi, ea il injura cum putea mai bine. Pentru mine era prima despartire, prima relatie serioasa si prima iubire, deci eram mai mult decat distrusa. Ma simteam prost, nu stiam ce sa mai cred despre oameni sau care sa fie vina mea. Mult timp am suferit dupa Arthur..

Atat am pentru tine astazi.