Dragă jurnalule

Prima iubire

Draga jurnalule,

Aproape de finalul clasei a 7-a am cunoscut in baiat, " iubirea vietii mele". Aveam 13 ani si el 17, il chema Arthur. Era festivalul toamnei in orasul nostru, iar eu cu Bastet iesisem sa mancam tot felul de porcarii, sa ne dam in tot ce exista acolo si in mare parte, sa ne distram. Deja incepusem sa crestem si sa ne schimbam fizicul. Bastet avea deja 1.60, parul ei blond si lung era tot ce-si putea dorii o tipa de 20-25 de ani,ochii albastrii si mari, corp frumos si cu un inceput bine definit.. era frumoasa, n-am de gand sa mint, mereu i-am spus ca e o femeie frumoasa. Iar eu, ei bine, eu eram tipa aia la 1.55, cu par cret si aproape pana la solduri, cu ochi verzi inchis, care inca prefera sa se imbrace in pijama decat sa incerce macar culori deschise sau ceva "modern". Cat despre personalitate, ea mereu a reusit sa-si faca tot felul de cunostinte si prieteni printr-o metoda sau alta, iar eu incepusem sa pretuiesc mai mult persoanele apropiate, nu sa caut altele noi. Prieteniile ei s-au aratat folositoare in diferite situatii ale vietii noastre, dar de asemenea, si extrem de nocive. Pentru moment e de ajuns sa zic ca au fost tot felul de cercuri de oameni in care am umblat de-a lungul vietii..

Asa, eram in oras si ea isi cheama un prieten, parca il chema Sean, sau ceva de genul asta, niciodata nu i-am oferit importanta, era oricum un caz pierdut iar el vine cu alt grup de necunoscuti si cu Arthur. Cand l-am vazut prima oara, am crezut ca vreau sa ma duc la tata si sa-i spun sa-mi comande rochia de mireasa. Din punctul meu de vedere atunci, era cel mai frumos barbat vazut vreodata. Inalt, pe undeva pe la 1.70, slabut, cu un stil de baiat de cartier si cu niste ochi caprui frumosi. Cu timpul am realizat ca ochii il ajutau cel mai mult si erau cea mai frumoasa parte din el. Am tras-o aproape instant pe Bastet langa mine si i-am marturisit iubirea mea eterna pentru cineva pe care nici macar nu stiam cum il cheama. Ea, mai fericita, deja se vedea domnisoara de onoare, era extrem de mandra. Tot ce speram e sa nu auda si restul discutia noastra de copile disperate dupa iubire, si am avut noroc. Ziua a decurs bine, ne-am continuat planurile noastre de a face un mic haos si de a avea acte de rebeliune, si odata cu lasarea serii ne-am strans tot grupuletul vesel pe bulevardul orasului, un loc care atunci pentru mine nu inseamna decat un loc de joaca, dar odata cu adolescenta, a devenit un loc bun pentru diferite activitati, nu toate crestine sau in regula din punct de vedere legal. Am inceput sa vorbesc cu Adam, mi-a spus cum a ajuns in orasul asta, mi-a spus de ai lui, mi-a povestit majoritatea vietii, bineinteles, fara detaliile personale. Imi facea placere sa vorbesc cu el, era printre primele persoane de sex opus cu care aveam interactiuni pe vremea aia. La finalul serii, s-a oferit sa ne duca acasa, stand destul de departe de centrul orasului. Am condus-o pe Bastet pana sus, fiind extrem de terorizata de usa podului de la bloc, credea ca sunt demoni si fantomi acolo care o sa o fure daca merge singura aproximativ 5 metrii, dar e ok, am invatat sa o iubesc si asa. Cand am coborat, Adam m-a rugat sa mai stau putin cu el, ca sa fumeze o tigara. Pana atunci nu vazusem tineri sa fumeze, si mi s-a parut socant. I-am pus 100 de intrebari si i-am tinut o predica despre cum isi strica sanatatea si tot felul de porcarii de genul. Singura propozitie care mi-a ramas in cap pana astazi a fost " Oamenii se apuca de fumat ca sa-si ascunda durerea,tine minte asta." Si, a avut dreptate cu fiecare cuvant.

Atat am pentru tine astazi.