Dragă jurnalule

Un început promiţător

Anunt rapid: Renunt la diacritice din cauza unei probleme cu laptopul, imi pare rau.

Dragă jurnalule,

Am revenit. Au trecut cateva zile, aproape uitasem de tot tam-tamul asta cu scrisul gandurilor pe niste foi, doar ca m-a sunat Bastet extrem de optimista si m-a intrebat cum merge toata treaba, asa ca, uite-ma din nou aici. Clasele a 5-a si a 6-a au fost frumoase. Incepusem sa cresc, relatiile cu colegii erau din ce in ce mai bune si incepusem sa cred ca viitorul meu o sa fie roz si plin de succese. Tata isi revenise, incepuse sa se implice din nou in viata de familie, participa la sedinte, faceam excursii din nou, invitam colegii acasa. Bunicii ma sustineau in tot ce faceam si in orice decizie luam, fiind mandrii de rezultate. In clasa a 5-a s-a transferat in scoala si clasa mea Bastet, acolo incepand prietenia noastra. Inca-mi amintesc prima discutie foarte clar, zici ca s-a petrecut ieri. Era luni, aveam matematica prima ora. Eram asezata in ultima banca de langa geam si stateam singura, imi placea sa am spatiul meu si nimeni nu ma deranja. Din coltul ala se putea vedea bine atat tabla cat si usa. Ora incepuse deja de aproximativ 15 minute cand dintr-o data se deschide usa.Dupa cateva secunde apare o femeie inalta, blonda, imbracata profesional cu o fetita de mana. Amandoua aveau cei mai frumosi ochii albastrii pe care ii poti vedea in toata viata. Se prezinta formal profesorului, explica toata situatia in timp ce Bastet privea nedumerita in clasa, cautand un loc. Ii fac un semn cu mana si o invit langa mine. Inca nu stiu ce m-a impins sa fac gestul asta, de obicei nu voiam coleg de banca, dar parca am simtit ca o sa fie bine daca ma imprietenesc cu ea. Bineinteles, a venit. Eram doar niste copii de scoala generala, pentru noi prieteniile cu altii erau totul. Dupa ce mama ei a terminat, i-a facut cu mana, s-a scuzat ca a deranjat ora si a plecat, lasandu-ne sa ne continuam orele. Se facu liniste, doar vocea profesorului auzindu-se, explicand formule si exercitii. Eu eram prea timida sa-i vorbesc prima, credeam ca o sa ma considere ciudata sau o sa se simta prost pentru ca e noua intr-un colectiv. Suprinzator, ea s-a intors spre mine zambind:

- "Buna, numele meu e Bastet. Pe tine cum te cheama ?"

-" Athena, incantata"

Apoi, liniste totala.Ne-am petrecut majoritatea pauzelor in clasa, pregatindu-ne pentru urmatoarea ora. In jur de 12 aveam pauza de masa, dura pana la 1. Am iesit din clasa si am mers cu totii spre sala de mese care in momentul acela al vietii mele, era cel mai mare cosmar. Erau o gramada de colegi necunoscuti, si mai rau, mai mari. Imi era teama sa nu fac ceva gresit, sau sa vorbeasca cu mine sau nu stiu.. imi era doar teama de necunoscut probabil. Lunea aveam mereu supa, cartofi prajiti cu carne, salata si ca desert, eclere. M-am asezat la masa cu inca 2 prietene destul de apropiate, Clara si Madison ( o sa mai aduc vorba de ele mai tarziu ). Bastet a ramas singura si nedumerita, singura, la o masa de langa iesire. Ma simteam prost, nu voiam ca un copil nou sa creada ca nu-l suporta nimeni, asa ca, mi-am luat mancarea si am venit langa ea. Mi-a zambit atat de recunoscator, eram foarte fericita ca am facut ceva bun pentru cineva. Toata ora aia am vorbit despre tot felul de subiecte, desene preferate, am ras de cum se imbracau ceilalti, si ne-am distrat. Restul zilei a fost la fel de buna, mai ales dupa ce-am aflat ca stam in aceelasi cartier de blocuri si mai bine, ea statea la ultimul etaj, eu sub ea. Era tot ce puteam sa-mi doresc, cineva de varsta mea cu care sa ma inteleg bine si sa stam si aproape. La finalul zilei, inainte sa intram in casa fiecare, mi-a spus " Asta e inceputul unei prietenii care o sa tina ".. si a avut dreptate.

Atat am pentru tine astazi.