Nebun de sincer

Iubire cu ghiocei

A venit primăvara, am răscolit-o prin umbre de zambile căci îi veniseră pruncii și ea înceta să apară.
Își aștepta odorul prin crengi vii de anul, își aștepta dorința de prea bruscă trezire din somn, își începea viața prin idile de ghiocel mărunt și se scălda în roua dimineții când nu o putea zări nimeni.
Bătea a codru reînoit în pieptul ei plăpând și adormit în flori de nemurire, cânta de bucurii de stoluri întoarse din trecut și răsuna din glasul ei o baladă de demult cu un prinț frumos și fermecat și o zână dorită de întregul norod, dar numai el îi furase inima atât de blând și de frumos.
El îi cânta după tril de pasăre, îi înflorea iubirea în trandafiri, îi mărginea ființa în raze de soare cald și o umbla cu gândul pe câmpuri de vieți picite cu pigmentul în vene. Trecură vremi și ea se fericea mai tare în frumusețea ei și în iubirea prințului, dar el pierea pe zi ce trece de greutatea timpului. Când se simți pierdut de orice șansă, el își chemă iubita și o împodobi cu un șirag de flori de cristal.
,,Acum minunea mea, când eu nu voi mai fi, îți vei putea naște singură după dorință iubirea și frumusețea fără cusur"
De atunci an de an, ea împlinește dorul nebun de al său iubit și scrie povestea lor în flori și cântec de piept firav de pasăre. Naște iubiri printre minunății care mai de fel, căci a iubit și ea odată primăvara într-un om.