Nebun de sincer

Sfârşit şi început pentru totdeauna

         Mă plimb ...

         Sunt singură din nou ... sunt singură din nou pe strada pe care mă plimbam cu el ...

         O nouă zi , acelaşi parc , aceeaşi stradă ... la fel de pustie ca ieri ...

         Haosul puse stăpânire pe mintea mea , iar durerea cucerise deja terenul inimii mele ... Eram stăpânită de doua forţe devastatoare ...

         O noua zi ,acelaşi parc , aceeaşi stradă ... la fel de pustie ca ieri ... banca de sub teiul înflorit ...

         Ohh , când mă gândesc că aici a început , aici a luat fiinţă iubirea pentru noi ...

         M-am aşezat pe aceeaşi bancă pe care obişnuiam să stăm împreună ... Am fost surprinsă să văd că era cineva acolo , dar nu îmi păsa , eram prea ocupată să caut un răspuns la întrebarea ,, De ce a plecat ? "

         Lacrimile îmi alunecau repede pe obraz , de parcă ar fi ştiut că nu voiam ca lumea să mă vadă plângând ...

         Ohh , Doamne ... de câte îmi aminteau banca şi strada pustie ... de prima lui îmbrăţişare , de primul sărut , de jocul inocent din fiecare plimbare , de primul ,, te iubesc " al lui ...

         Eram pierdută printre gânduri când am simţit cum o mână s-a aşezat peste a mea , la fel de blând cum se aşează un fluture pe o floare ...

         Am întors capul şi ochii mei au întâlnit doi ochi căprui care mă fixau în mod tulburător ... Erau imenşi în adâncul lor , erau atât de pătrunzători încât simţeam cum se strecoară uşor prin negura minţii mele luminând-o ...

        Auzeam cum creierul meu ordona disperat corpului să retragă mâna , dar corpul meu se opunea , pur şi simplu refuza să se supună ...

       Ohh Doamne ... nu-mi puteam lua privirea de la acei doi ochi căprui ... erau atât de liniştitori ... îi simţeam trecând de fiecare ţesut , de fiecare muşchi , căutând să ajungă la inima mea , să o calmeze , asigurând-o că totul va fi bine ...

       El ... el nu spunea nimic ... nici nu ar fi trebuit ... ochii lui spuneau totul ...

       E cuidat cum m-am pierdut în acei doi ochi pe care nu i-am mai văzut niciodată ... dar nu îmi păsa , simţeam că îi ştiu de o viaţa ... simţeam că erau tot ce aveam nevoie în acel moment . Acei ochi au pătruns în mintea şi în inima mea , au luptat cu haosul şi durerea şi a câştigat războiul ... acum totul era bine ...

       Fără să reacţionez , degetele lui s-au împletit cu ale mele şi mi-au cuprins mâna într-o strânsoare caldă şi blândă ...

       Inima mea alerga cu mii de kilometrii pe oră ...

       O ultimă lacrimă mi-a alunecat alunecat pe obraz ... acea lacrimă mă ardea ...

       Atunci el a întins mâna pe care o avea liberă spre faţa mea şi mângâindu-i , a şters încet urmele trecutului de pe obrajii mei ...

      Pe chipul lui a înflorit un zâmbet , un zâmbet dulce şi inocent ... acel zâmbet parcă îmi spunea ,, Sunt aici , totul va fi bine , îţi promit ! Şi hai , te rog , zâmbeşte , nu îmi place să te văd plângând ! "

      Involuntar buzele mele s-au arcuit într-un zâmbet ... Faţa lui s-a luminat ca a unui copil care îşi deschide cadoul de Crăciun , de parcă tot ce îşi dorea era ca eu să fiu fericită ...

      O noua zi , acelaşi parc , aceeaşi stradă ... la fel de pustie ca ieri ... aceeaşi eu ... dar azi pe banca de sub teiul înflorit , se spunea altă poveste ...