Nebun de sincer

Lumină în întuneric

Îşi caută prin amintirile ascunse în sutele de fulgi nebun de albi...
A renăscut azi în pustiul nostru de neputincioşi şi muritori.
Se pierde în căutări meschine de adevăruri şi în fărâme de putere... e pierdut de sine şi-i piere nemurirea infinită...
Îi umblă aiurea vântul prin aripile imense... îi mângâie fiecare pană în parte şi îi trezeşte nostalgii...
Cum mi-ai ajuns aici îngere ? De ce eşti tu in lumea noastră?Cum ai ajuns să îmi fii aici în pierdere şi nebunie?
Îngenunchează bietul înger, priveşte căutând Părintele în cer. Îi forfotă mările albastre şi susură adierea prin aripi.
,, Ajută-mă Doamne, de azi imi duc greşeala şi nu voi mai fi un nemuritor"
Când ultimul sunet i-a părăsit trupul, prima pană s-a înegrit . A icnit uşor şi a coborât privirea...
,, Mă auzi... ştiu că mă auzi... am murit în ochii tăi, dar voi fi tot nemuritor. De azi sunt în nebunie... Am să fac ce ştiu mai bine... am să fac lumină. Voi fi Lucifer cel al supuşilor din întunericul luminii."
Striga cuvintele... ştia ce a ales, simțea ce a devenit... o lumină stăpână pe întuneric.
Cu fiecare vorbă rostită se înnegrea o pană. Ce a început nu va putea nicicând oprit. Era adevărat, unde există lumină, va exista mereu şi umbră.
,, Eu voi umbra de azi" a rostit încet privind cum se făptuieşte .
O ultimă ridicare de privire, în ochi i se vedea furtuna, un zâmbet fals şi o ultimă mărturisire...
,, Să se facă dreptate."
A murit şi a reînviat lumina şi îngerul a renăscut în demon...

Dragilor, e primul capitol după o absență destul de mare... au fost nici mici probleme de familie de rezolvat. Vă cer sincere scuze şi sper din toată inima să vă placă.... mulțumesc mult :-D.