Oxigen si Mercur

ce ma face fericita?

Doamne, Mikey ma face cea mai fericita persoana din lume. Astazi am avut sesiunea de stat singuri, adica de descarcare. Am plans ore langa acest om si a fost mereu acolo, mereu umarul pe care sa plang. Faptul ca ma eliberez de atatea greutati si atatea lucruri ma face din ce in ce mai fericita si mai relaxata.

-Hey, cum te mai simti? Spune si isi trece bratul peste umerii mei.
-Binisor, soptesc, dar ma aude.
-Esti fericita? Zambeste si incearca sa-mi gaseasca privirea.
-Da, acum da, zambesc si ma uit direct in ochii sai, tu?
-Da, si eu da, multumesc pentru tot, zice mai incet ultima parte.
-Oricand, aici voi fi mereu.

Imi ridic degetul mic de la mana dreapta, asteptand sa se impleticeasca cu al sau. Radem amandoi, apoi pornim catre clasa.

* *
*

-Da-mi drumul, Paul! Strig si il lovesc cu pumnii in piept pe colegul meu.

-Si tu te-ai certat cu Mikey? De data asta imi da drumul si ma priveste fix.

Eu nu ii spun nimic si prefer sa-mi vad de scrisul la matematica. Paul isi aseaza mana pe genunchiul meu.

-Sa stii ca daca te-a ranit e un fraier, nu te merita din nici un punct de vedere, isi apropie buzele de urechea mea.

Inchid ochii si incerc din nou sa imi stapanesc lacrimile. Nu vreau sa admit ca mi-e extrem de greu fara sa vorbesc cu el, fara sa il stiu cel mai bun prieten al meu. Am ramas doar cu privitul, cu aruncatul unei priviri spre el, vreau doar sa-l stiu bine. Pentru ca el trebuie sa fie bine.

-Nu s-a gandit niciodata la cum ma simt eu, spun si deschid ochii. Nu o sa mai plang, dar prietenia lui a insemnat totul.

Paul imi ia mana intr-a lui si imi spune ca este un las daca a fugit asa, dar amandoi o stim ca prietenia mea si a lui a fost ceva irecuperabil. Incerc sa-mi trag mana, dar nu vrea sa-mi dea drumul, asa ca incep sa-l lovesc mai tare ca anterior.

-Da-mi drumul, Paul! Ce naiba! Tip de data asta, in caz ca ma aude cineva, oricine.
Ceilalti par sa-si vada de treaba lor. Ok, o singura data am nevoie de ajutor si toata lumea nu-si baga nasul in viata mea, super! Ma ridic de pe scaun, cu mana prinsa inca in a lui Paul si apoi il vad pe acesta pe jos. Imi duc mana la gura, socata, pentru ca eu nici nu l-am atins, dar sa-l si misc din loc tocmai pe podea. Imi dau ochii peste cap cand baiatul de pe jos geme de durere cand cel care l-a lovit il calca pe mana, intentionat.

-Data viitoare poti avea si singura grija de tine, crezi ca poti face asta? Arunca cuvintele dezgustat si nici de data asta nu ma priveste.

Multumesc, ticalosule, m-ai salvat pentru a nu stiu cata oara in acesti ani!

Mai scriu, da, inca o fac, dragelor. Sper sa va placa nenorocirea asta. Eu scriu ce simt si nu simt ceva ok, asa ca chiar sper sa intelegeti.