alta durere

17 2 0
                                    

Ma asez pe aceeasi banca tot cu Nina si restul grupului, observandu-l pe Mikey care trece pe langa noi. E cu Albert, prietenul lui cel mai bun. Eu si cu Albert eram sprijinul lui mai tot timpul. Eram. Acum a mai ramas decat el. E greu, sa fii intr-un loc unde nici prietenul tau cel mai bun nu te mai baga in seama si esti inconjurat numai de oamenii falsi. Oameni de care te agati ca de tren in miscare, stiind ca o sa iesi cu picioarele sfartecate. Orice ai face, in final, tot singur ajungi si chiar e trist. Probabil am incercat sa-i ofer iubire in felul meu si l-am indepartat. Nu ma pricep la asa ceva, dar faptul ca aveam un prieten foarte bune imi mai alina mica durere provocata de prietenii mei falsi.

E liceul, aici toate durerile sunt provocate de dramele cu prietenii, sau asa-zisii "prieteni". Te obisnuiesti dupa aproape trei ani sa ramai singur si sa supravietuiesti asa.

Ieri am facut optispe ani, dar asta nu a provocat prea multa fericire. Aici e vorba doar de durere, alta. Faptul ca ai ajuns pana la varsta asta singur, fara nimeni. Toti vin, niciunul nu ramane. E prea complicat pentru ei sa ramana agatati. Trenurile nu stau niciodata. Te agati de unul si, cum spuneam, ramai fara picioare si nu mai poti continua mersul.

Le spun celor din grup ca plec acasa, aruncandu-i o ultima privire lui Mikey. Acesta ma analizeaza fugitiv, apoi isi continua discutia cu boboacele. E fericit asa si probabil ar trebui sa trec peste. Am optispe ani, cum as putea sa fiu asa o copila si sa ma plang atat de un banal baiat, de o banala prietenie, de o banala pierdere. E o banala pierdere pana la urma, nu?

Nu ma duc acasa. Voiam doar sa scap de ei. Sunt sufocanti, imi iau toata energia posibila din corp.




Niciodata sa nu alini o durere cu alta durere. Sa-mi fie invatatura de minte.








Bunaa, sunt la scoala, la info si scriu. Super. Mi-a venit cheful si mna, e pe mood capitolul asta.

Oxigen si MercurUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum