Scări de lemn bătrân spre cer așez fără de taină
Pământul plânge cenușiu, scutur scrumul de pe haina
Am mai ajuns atât de sus dar niciodată pentru sine
Și-am mai căzut și altă dată ca scrisul de satire
A fost și rău și-a fost și bine când îngheța penița
Scriam când era frig doar sa-mi încânt ființa
Un ceai de litere tânjește noaptea-n pragul ușii
Grame de liniște dau vești să-mi plângă iar supușii
La capăt de coasta ,simt aerul cum taie
Ultimul ce simte, va arde primul pe foaie
Mă simt mai veșted când a venit timpul de toamnă
Te invit cu ochi-n lacrimi la-ntâlnirea cu o Doamnă
Când ultimul din noi va cădea vom fi amintiți martiri
Am căzut pentru ființă și-am scris vag doar amintiri
Un an de scris deja mi-a fost și soarele de-ajuns
Întunericul pândește umbrele grele de apus
Ființa cinic îmi privește cadavrul după vreme
Și-am scris de data asta să am de ce mă teme
