Războiul pasiunilor

Capitolul 13

   — Allison Byrd şi cea mai bună prietenă a Sharei! îi întinde mâna voioasă şi privindu-l pe Aiden extrem de atent, încercând să îl analizeze cât mai discret.

   — Aiden Adison şi cel ce aşteaptă ca prietena ta să îți răspundă la întrebare şi care speră că nu va fi făcut de răs în urma răspunsului.
La auzirea celor spuse de el măresc ochii de surprindere şi simt cum fața îmi ia foc.

   — Şi vrei să îmi spună acum sau să vă las câteva minute singuri, poate îi împrospetezi memoria, ajutând-o astfel să îmi dea un raspuns cât mai realist? îl întreabă serioasă şi privindu-mă cu coada ochilor.

   — Nişte alternative interesante şi greu de refuzat, însă eu spun că ar fi mai bine să terminăm cu tachinatul, daca nu vrem ca Sarah să ne arunce pe amândoi de la etaj.

   — Eu cred că mi-ați dat suficiente motive să o fac până acum! le spun cu glas răguşit şi încerc să îmi păstrez mimica serioasă.

       Aiden ridică mâinile în semn de predare, iar Allison îşi dă ochii peste cap şi se apleacă să îşi ia geanta.

   — Eu cred că ar trebui să plec! dau să protestez şi sa o opresc, însa nu îmi dă voie.

   — Aiden, mi-a părut bine să te cunosc şi sper că ne vom vedea mai des de acum înainte.

   — Asemenea Allison! îi spune zâmbind.

        Mă îmbrățisează rapid, la fel procedând şi cu Aiden, care rămâne blocat pentru câteva secunde în urma gestului ei.

   — Apropo Sarah, să nu uiți ca eşti datoare cu un răspuns.
Atât spune, dupa care închide rapid uşa, dispărând din aria mea vizuală.

   — Deci? vocea lui Aiden răsună  în liniştea din încapere şi nu fac nimic altceva decât să îmi ridic o sprânceană şi să îl privesc.

       Clatină din cap şi mă priveşte serios, ca mai apoi, din doi paşi ajunge lângă mine, prizându-mă de braț şi trăgându-mă spre el.
Gâtul îmi este cuprins în palmele sale, ridicându-mi fața spre a lui şi gura îmi este zdrobită într-un sărut. Sunetele de satiafacție pe care le scoatem amândoi se aud simultan atunci când limbile ni se întâlnesc şi ne simțim din nou gustul.

        Mă simt mai amețita decât am fost vreodată şi singurul lucru de care mai sunt conştientă este doar el. Mâinile mi se aşează pe talia lui, strângându-i sacoul în pumni, încercând din rasputeri să mă agăț de ceva ca să nu mă pierd cu firea şi să cad şi un geamăt adânc îi scapă atunci când îl ating.

       O mână îmi prinde părul şi îmi ține capul nemişcat, iar cealaltă coboară până la baza taliei şi este rândul meu să scot un geamăt de surprindere când îşi împinge şoldurile în mine.

        O, Doamne! Rămân nemişcată, dar îmi ridic mâinile şi le trec prin părul său şi îi simt geamătul de placere atunci când degetele mi se strâng în claia şatenă, în care mi-am dorit să îmi trec mâinile de cum a intrat pe uşă.

        Totul, însă ia sfârşit la fel de brusc cum a început. Aiden mă eliberează, făcând un pas în spate şi ochii lui întunecați mă cercetează un timp îndelungat, ce mi se pare o eternitate. Pe chip nu i se citeşte nimic, încă postura încordată îmi dă de înteles că ceva se petrece în interiorul său.

         Corpul îi devine rigid şi mai face încă un pas în spate, punând din nou distanță între noi.

   — Cred că am mers mult prea departe şi ar trebui să oprim lucrurile înainte să ne scape de sub control.
Îmi spune serios şi cuvintele lui mă lovesc fix în moalele capului.

        Înghit în sec şi simt cum golul din stomac pare să pună stăpânire pe întreg corpul şi deşi mintea îmi spune să refuz să mă las doborâta de un ticălos care doar s-a jucat cu mine, inima îmi țipă să nu las lucrurile aşa, să le lămuresc acum cât încă am timp, ca mai apoi să nu trăiesc cu regretul că ar fi putut fi diferit.

       Aşa cum, inima a mai avut câştig de cauză în trecut, are şi acum. Nu pot să las lucrurile aşa, fără să încerc să înteleg ce anume a produs această schimbare.

   — Şi dacă lucrurile au scăpat deja de sub control? îl întreb cu glas tremurând.

        Pare surprins de întrebarea mea, însă îşi revine repede, chipul devenindu-i indiferent.

   — Mie nu mi-au scăpat deloc de sub control.
Siguranța cu care îmi aruncă cuvintele în față mă face să mă îndoiesc de decizia mea de a lămuri lucrurile.

   — Însă mie da Aiden şi mai ştii ceva? Te-ai jucat în tot acest timp şi m-ai făcut să cred că vrei ceva serios, însă trebuia să mă îmi dau seama de la început că eşti incapabil să simți ceva. Am crezut că eşti suficient de matur pentru a-mi spune direct în față care îți sunt intențile, nu să apelezi la astfel de lucruri, iar când te plictiseşti să pleci pur şi simplu. Iar singurul lucru pentru care am ajuns să mă detest e că m-ai făcut să simt ceva pentru tine.

   — Nu ți-am promis nimic, dar recunosc că te-am admirat de cum te-am văzut şi te-am vrut, încă te vreau, însă nu pot să risc prietenia cu Ryan doar din cauza unei atracții.

        Cuvintele sale sunt ca lama unui cuțit, ce mă crestează la fiecare vorbă spusă, însă eu singură am declanşat această situație. Eu cu dorința de a clarifica lucrurile şi de a-l întelege, nu am făcut decât să îi dau şansa de a mă răni şi mai mult.

   — Pleacă! Nu vrei să ştii cât regret că te-am cunoscut şi cât de mult te compătimesc.

       Mă priveşte cu regret pentru o clipă sau totul este o iluzie a mea, căci chipul îi devine din nou inexpresiv şi făra a mai spune nimc iese pe uşă, trântind-o în urma lui, iar eu mă aşez pe scaunul de la birou cu gândul că nu merită să vărs nici o lacrimă.
Aiden a foat doar un trecător în viața mea, unul căruia i-am dat prea multă importanță, dar pe care îl voi scoate atât din mintea cât şi din inima mea.